Utilaje pentru construcţiiUtilaje terasiere

2015, noul moment zero al industriei construcţiilor

Anul 2014, din perspectiva industriei construcţiilor este un an paradoxal: în timp ce investiţiile în proiectele de infrastructură au fost sistate aproape complet, efectele acestei lipse de acţiune fiind resimţite din plin de către companiile de construcţii, sectorul echipamentelor pentru construcţii a avut parte de o „bulă de oxigen”, vânzările crescând simţitor comparativ cu 2013.

Acest trend ascendant  fost susţinut pe de o parte de proiectele cu finanţare europeană, dar și de creșterea segmentului de construcţii rezidenţiale, pentru prima dată după 2008 piaţa imobiliară dând semen timide de redresare. Astfel, potrivit datelor furnizate de către CECE, până în noiembrie 2014, numărul total al utilajelor de construcţii noi, vândute în România, a atins valoarea de 939 de unităţi, cu 42,3% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, când fuseseră vândute 660 de echipamente noi. Dacă privim și cifrele din 2012, când în România, în același interval de timp au fost cumpărate 836 de echipamente, putem afirma că 2014 a fost unul dintre cei mai buni ani de după criză din punctul de vedere al achiziţiei de echipamente. Buldoexcavatorul își păstrează popularitatea în rândul aproape jumătate din totalul echipamentelor de construcţii vândute anul trecut (465) au fost reprezentate de buldoexcavatoare.

„Buldoexcavatoarele au reprezentat în România și anul acesta aproape jumătate (45%)din numărul total de echipamente terasiere și în această statistică sunt incluse și echipamentele de tip telehandler, încărcător frontal sau mini-încărcător destinate agriculturii. Dacă am exclude toate aceste echipamente «agro» probabil că am constata o creștere a numărului de buldoexcavatoare. România se înscrie în tipicul ţărilor cu un grad de motorizare redus și cu suprafeţe relative întinse. Cred că vor mai trece câteva zeci de ani până când vom asista la o înlocuire cvasitotală a buldoexcavatorului în România. În plus asistăm la o eficientizare continuă a acestui tip de echipament, pe de o parte, la producătorii consacraţi și la o renunţare la dezvoltarea acestui produs, la producători fără tradiţie în producţia de buldoexcavatoare”, explică Petre Babiceanu, director general Terra România.

2014 a adus însă și câteva surprize la capitolul echipamente specializate. După un an 2013 în care dumperele articulate nu au prezentat nici un interes pentru clienţii români, 2014 a adus o cifră „record” de vânzări pentru piaţa autohtonă, cu un total de 5 unităţi. O creștere semnificativă s-a înregistrat și în clasa excavatoarelor pe șenile mai mari de 12 tone, unde în primele 11 luni ale anului au fost  achiziţionate 79 de unităţi, cu 61,2% mai mult comparativ cu 2013, însă mai puţine decât în 2012, când au fost vândute 85 de unităţi. De asemenea o creștere importantă, de 66,7% a avut loc și pe segmentul excavatoarelor pe pneuri cu o greutate mai mare de 11 tone (10 unităţi) și pe segmental încărcătoarelor multifuncţionale, de la 62 de unităţi în intervalul ianuarie-noiembrie 2013 la 110 unităţi în aceeași perioadă a anului 2014.

Un trend ascendent l-au urmat și încărcătoarele frontale, cele cu o putere mai mică de 80 CP beneficiind de o creștere de 70,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, la 41 de unităţi, în timp ce echipamentele din clasa mare, peste 80 CP au avut o evoluţie mai modestă, de doar 26,8%, de la 71 la 90 de unităţi în perioada ianuarie-noiembrie 2014.

Valori negative au fost înregistrate pe segmentul excavatoarelor pe pneuri din categoria 6-11 tone, unde în 2014 nu s-a vândut nici un echipament, și pe segmentul miniexcavatoarelor, unde piaţa a scăzut de la 61 de unităţi în 2013 la 55 în 2014. Echipamentele din gama Utility au, per total, o cotă importantă pe piaţa echipamentelor pentru construcţii, cu un număr de 681 de echipamente vândute în primele 11 luni ale anului 2014 comparativ cu 517 în 2013.

„Pentru România, în 2015-2016 creșterea previzionată este mai optimistă, undeva la 5%, comparativ cu creșterea anuală de 2% a pieţei construcţiilor la nivel european. Această estimare nu vine neapărat din faptul că ne așteptăm ca 2015 să fie un an foarte bun pentru construcţii,
ci mai degrabă dintr-o comparaţie cu un an 2014 în care proiectele pentru infrastructură au fost practic blocate. Domeniul construcţiilor rezidenţiale este în creștere, însă ne așteptăm și la contribuţia proiectelor de infrastructură. Lipsa de stabilitate și predictibilitate în domeniul construcţiilor face posibile achiziţiile oportuniste, în functie de contractele pe care le semnează sau nu constructorii, fără a se putea face o
previziune pe termen mediu sau o planificare a necesarului de utilaje. În aceste condiţii, proiectele cu finanţare din fonduri europene rămân o componentă foarte importantă în piaţa de echipamente pentru construcţii. În ceea ce privește vânzările de echipamente, în 2014, Ascendum Machinery a simţit o creștere importantă, numărul de utilaje Volvo vândute fiind dublu faţă de 2013. Acest lucru a fost posibil datorită creșterii pieţei pe de o parte,dar și datorită creșterii continue a calităţii suportului pe care îl oferim clienţilor ca reprezentant pentru utilaje Volvo, ceea ce a
dus și la creșterea cotei de piaţă” afirma Marian Nedelcu, Sales Support & Marketing Manager Ascendum Machinery SRL

„Având în vedere ce s-a întâmplat în 2014, cred că guvernanţii noștri ar trebui să își propună o rată de creștere mult peste cea a economiei naţionale în domeniul construcţiilor și mai ales în segmentul de infrastructură în care investitorii privaţi nu au nici un aport. Sperăm, ca multi alţii, ca proiectele mari de infrastructură să pornească în forţă și să schimbe această situaţie. În România nevoia de infrastructură este mult mai mare decât media europeană și logic mi s-ar părea să avem o situaţie diferită de restul ţărilor dezvoltate din Europa. Și nevoia de locuinţe este mare, însă aici posibilităţile populaţiei de a accesa credite pentru construcţie sunt foarte limitate, iar afacerile de închiriere a locuinţelor se dezvoltă foarte timid în sectorul de lux unde cererea este relativ mică. Vânzările de echipamente în 2013 și 2014 au fost finanţate într-o majoritate
covârșitoare de fondurile UE. Acestea vor reprezenta o sursă de finanţare și în următorii ani, chiar dacă nu în mod direct. Ce nu știm este dacă în 2015 nu vom asista la o mare sincopă în accesarea fondurilor UE deoarece până la momentul actual avem foarte puţine programe aprobate, iar acestea nu sunt relevante pentru achiziţiile de echipamente de construcţii. Fără existenţa programelor noi pentru perioada 2014-2020, în 2015 rămân foarte puţine proiecte de finalizat din perioada 2007-2013. Părerea mea personală este că ne vom confrunta cu o stagnare sau chiar un regres de până10% a vânzărilor de echipamente noi. Avem deja semnale de la clienţi că își propun să amâne achiziţiile în așteptarea noilor
subvenţii”, Petre Babiceanu, director general Terra România.

Articole similare

1 din 522