O carieră care funcționează de foarte multă vreme caută mereu modalități de a-și mări productivitatea. Este și cazul Terratec Basalt GmbH, ai cărei reprezentanți doreau să reducă costurile de producție prin schimbarea metodei de procesare dintr-una staționară, într-una mobilă. Cu ajutorul noii stații de concasare și sortare Lokotrack® LT220D™ “doi în unu” de la Metso, conducerea companiei a reușit să-și îndeplinească toate obiectivele propuse.
“Estimăm că vom putea face economii de 25-30% prin schimbarea graduală a carierei noastre dintr-una staționară într-una mobilă. Economiile rezultate de 1,0-1,5 euro pe tonă sunt cu adevărat importante pentru noi. Economiile noastre se bazează pe reducerea la jumătate a transportului pietrei sparte către locul de procesare. În loc să aducem materialul de procesat în stația staționară veche situată în vârful dealului, acum transportăm materialul către stația mobilă Lokotrack amplasată în imediata apropiere”, explică Karl-Werner Bierbrauer, Directorul General și proprietarul Terratec Basalt GmbH. Acesta este foarte încrezător că va putea obține economii de 25-30% în ceea ce privește costurile de transport, atunci când va face trecerea de la procesul staționar, la unul mobil.
Cariera veche renaște la viață
Încă din anul 1962, A. Caspar Basaltwerk din Ettringen, un oraș bavarez din Munchen, este cunoscut pentru agregatele sale de înaltă calitate, produse din bazalt și lavă vulcanică. Compania de familie a fost cumpărată la începutul anului 2017 de către Terratec Basalt. “Pentru noi, achiziționarea carierei a însemnat extinderea afacerii proprii de închiriere de stații de concasare și sortare mobile și servicii de transport. Momentan, in cariera vor funcționa atât instalația fixă, cât și cea mobilă. Sperăm să putem închide instalația fixă de concasare în maxim doi ani de zile”, a mai spus Karl-Werner Bierbrauer.
Astăzi, Bierbrauer & Sohn GmbH, compania soră a Terratec Basalt, este cunoscută pentru faptul că deține cea mai mare flotă de stații de concasare și sortare Lokotrack din Germania: compania deține permanent o flotă de 12 astfel de unități.
Două concasoare pe șenile și o stație de sortare mobilă
Procesul mobil care deja a fost demarat va include trei unități pe șenile de la Metso: un concasor cu fălci Lokotrack® LT106, o stație de sortare mobilă ST2.4 și un concasor cu con LT220D cu ciur, primul de acest gen folosit în Germania, care va concasa și sorta bazalt și lavă în macadam de valoare, cu capacități de 150-250 de tone pe oră.
Bazaltul sfărâmat și tuful vulcanic sunt preluate mai întâi de către concasorul primar cu fălci Lokotrack® LT106 care alimentează cu material stația de sortare ST2.4. Aceasta separă mai departe piatra cu dimensiuni mai mari de 80-120 mm de sortul 0 -80 mm, prima categorie fiind apoi transportată automat către concasorul cu con LT220D. Principalele produse finale de înaltă calitate rezultate de aici au dimensiuni de 0-2 mm, 3-8 mm și 8-16 mm și sunt folosite în diferite aplicații în întreaga regiune: în construcția de drumuri și izolațiile rutiere, dar și ca materiale de bază pentru șantierele de construcții.
Trecerea de la cantitate la calitate
Cariera Terratec Basalt va reduce, eventual, producția de la 300.000 tone pe an la aproximativ 150.000 de tone. Capacitatea de producție pe oră cu ajutorul procesului mobil Lockotrack de la Metso va fi de 150-250 de tone. “Ne vom concentra pe furnizarea de produse de calitate, mai mult decât pe cantitate, și credem cu tărie că vom obține astfel o profitabilitate mai mare cu acest tip de strategie. La sfârșitul zilei, valoarea macadamului clasificat va fi mult mai mare”, a concluzionat proprietarul carierei.
Metso este o companie de top care oferă echipamente și servicii pentru procesarea sustenabilă și fluxul resurselor naturale din industriile de minerit, agregate, reciclare și procesare. Cu ajutorul know-how-ului propriu și al soluțiilor inovative pe care le oferă, compania îi ajută pe clienții din întreaga lume să-și îmbunătățească eficiența operațională, să reducă riscurile și să-și mărească profitabilitatea. La nivel mondial, Metso are 12.000 de angajați ce activează în peste 50 de țări.
Reprezentanța din România le furnizează clienţilor săi echipamente de concasare, sortare, instalații complete fixe, mobile sau semi-mobile, sisteme şi accesorii pentru benzi transportoare complete, precum şi servicii de mentenanţă profesionale.