Informaţii la ziNewsOnlineTransport rutier

PreIAA- MAN sub semnul Alternative Drives

Apropierea celei mai mari expoziții de camioane din Europa, care va avea loc în luna septembrie în orașul german Hanovra reprezintă un moment bun pentru ca producători de talie mondială de vehicule comerciale, precum MAN, să prezinte nu neapărat noile game de mașini care vor fi lansate oficial la IAA, dar mai ales direcțiile viitoare de dezvoltare ale acestei industrii.

Viitorul aeroport al orașului Berlin, cu pistele sale perfecte, s-a dovedit a fi un loc ideal pentru producătorul MAN, care a invitat ziariști din întreaga Europă să testeze și să discute despre tehnologiile avansate de curând lansate sau care sunt încă în teste. Prezentările au acoperit o gamă largă de vehicule comerciale, de la cele mai mici, de până la 3,5 t, o gamă nou intrată în portofoliul producătorului german, și până la autobuzele și autocarele MAN cu propulsie hibridă sau alternativă sau camioanele de nouă generație.

Primul camion electric de distribuție a fost prezent și el aici, eTGM fiind un concept care însă a putut fi testat de toți ziariștii prezenți pe o pistă special pregătită. Deocamdată, acesta oferă o autonomie de 200 km, suficient pentru activitatea zilnică dintr-un mare oraș, iar varianta finală va fi disponibilă pentru vânzare începând cu anul 2021.

Platooning – a fi

Mai întâi, a apărut ideea de vehicule independente, fără șofer în trafic și studiile de rigoare. Dezvoltarea conceptului de camion fără șofer a reprezentat o adevărată provocare tehnologică și a inteligenței umane, MAN investind enorm în tehnologie dar și în studiul comportamentului uman, respectiv al șoferului.

Astfel a apărut conceptul de Platooning, adică modul în care mai multe camioane pot să se deplaseze în coloană, numai în primul dintre ele fiind și un șofer. Interesant că una dintre cele mai importante beneficii au reieșit din reducerea consumului de combustibil, rezistența la înaintare datorită vântului și coeficientului de frecare cu aerul fiind mai mică pentru camioanele din spatele primei mașini.

MAN a reușit nu numai să pună pe șosea acest concept, dar iată că acum ziariștii specializați din întreaga Europă au putut chiar să vadă din cabina camionului cum funcționează pe drum sistemul Platooning. De fapt, testele au început în anul 2017, iar începând cu mai 2018 camioanele MAN  au început să facă legătura între München și Nürnberg lucrând în sistem Platooning.

Noile camioanele MAN TG, mai eficiente şi mai sigure

La IAA 2018, MAN va “defila” cu camioanele din seria TG, care au primit recent actualizări considerabile. Aşa cum ne-a obişnuit, marca leului marşează pe o reţetă deja cunoscută, aceea a produselor deja testate, care şi-au dovedit robusteţea şi eficienţa. De altfel, transmisiile oferite de seria TG asigură un consum eficient de combustibil, cu performanțe ridicate și o bună dinamică de conducere.

Cea mai puternică versiune a motorului D38 oferă până la 640 de cai putere și atinge un cuplu de până la 3.000 Nm chiar și la turații joase ale motorului. Pentru flote, motorul ideal este D26, gândit special pentru astfel de aplicaţii. El poate furniza între 420 şi 500 de cai putere, în funcţie de nevoile fiecărui client.Greutatea redusă şi cutiile de viteze MAN TipMatic cu programe de conducere pentru diverse aplicaţii fac ca MAN TGS și TGX să aibă acum un grad de eficienţă şi mai ridicat, fiind, în plus, mai prietenoase cu mediul înconjurător.

În segmentul de camioane de dimensiuni medii, MAN TGL și TGM operează cu noul motor D08, prezentat la sfârșitul anului 2017. Propulsorul cu patru cilindri are nivele de putere de 160, 190 și 220 CP, iar versiunea cu șase cilindri 250, 290 sau 320 de cai putere.

Noua generație de motoare MAN D08SCR excelează prin simplitate şi post-tratarea gazelor de eșapament, bazată exclusiv pe tehnologia de reducere catalitică selectivă (SCR). Datorită acestei “abordări”, MAN a reuşit să extindă gama de aplicaţii şi să crească fiabilitatea generală a camioanelor sale. În plus, inginerii germani au reuşit să scadă consumul de carburant cu 5,5%, aspect deloc de neglijat. TGL și TGM se pot bucura, de asemenea, de confort și eficiență sporite datorită funcțiilor pentru cutia de viteze TipMatic care au fost introduse odată cu generația curentă D08.

 

 

Similare

1 din 922