Informaţii la ziNewsOnlineTransport rutier

Schmitz Cargobull, un constructor de tradiție

Schmitz Cargobull, cel mai mare producător mondial de trailere și suprastructuri pentru aplicații generale sau speciale reprezintă un nume important și pentru piața din România, fiind primul constructor internațional care a activat aici după anul 1989.

Istoria sa locală este așadar strâns legată de dezvoltarea transportului de orice tip din România, precum și relația dintre Schmitz Cargobull și transportatorii sau constructorii locali. În acest context, producătorul german a dorit să sărbătorească tradiționalul Oktober Fest alături de transportatorii români la sediul său central din comuna Ciorogârla, din apropierea Capitalei.

Pregătirile au început cu mult timp înainte, iar ziua în care invitații au venit să sărbătorească alături de reprezentanții locali ai grupului german a rămas cu siguranță în amintirea acestora.

Organizarea perfectă, atmosfera destinsă și berea specifică bavareză au reprezentat ingredientele de bază. Gazda noastră, dl. Roland W. Schacht, director general Schmitz Cargobull Romania, ne-a acordat cu această ocazie, cu amabilitatea sa caracteristică, un interviu extrem de interesant și plin de informații:

Utilaje&Construcții: Oktober Fest este o sărbătoare deja internațională. Care este legătura dintre acest eveniment și evenimentul organizat de către Schmitz Cargobull în România?

Roland W. Schacht: Este o sărbătoare germană dar și o tradiție, inclusiv pentru activitatea Schmitz Cargobull România. De fapt, este altceva decât orice expoziție sau eveniment profesional, este un moment în care împărtășim aceleași valori și aceleași interese pentru un domeniu comun de activitate cu clienții noștri. Este o plăcere să discutăm deschis, liber, cu ei, printre trailere noastre, fără prea mult protocol și prezentări oficiale. Întradevăr, nu putem uita că suntem un producător de primă calitate înainte de toate. Din acest motiv, folosim acest cadru mai puțin protocolar pentru a discuta despre produsele și serviciile noastre, să le privim de aproape, să vedem mai clar ce cerințe au de la noi și de ce nu, chiar să începem rezervarea a noi semiremorci în vederea introducerii în producție.

Utilaje&Construcții: Ce specificatii tehnice se cer pentru gama de constructii, in Romania?

Roland W. Schacht: În afara cerințelor stricte ale organelor tehnice ce reglemenetează calitatea remorcilor, respectiv RAR sau inspecțiile ITP ce trebuiesc îndeplinite obligatoriu, totdeauna clienții au și propriile solicitări, precum un anumit spațiu de încărcare, măsurat în metri cubi, în funcție de aplicație. De asemenea, acesta poate alege o remorcă mai rigidă cu pereți sau podea mai groasă. În funcție de utilizare, la specificațiile tehnice ale remorcii pot fi adăugate anvelope speciale sau alte echipamente specifice unui anumit tip de transport. În general, suntem flexibili în configurația unei structuri și oferim multiple opțiuni pentru fiecare client.

Utilaje&Construcții: Remorcile pentru transportul materialelor de construcții sunt comandate cu prelată în general?

Roland W. Schacht: Atunci când legislația o cere, pentru noi este simplu să le livrăm cu prelată care să fie acționată manual sau electric. Problema este că atunci când materialul îmbătrânește și trebuie înlocuit, că de multe ori este lăsat așa, ceea ce este o rușine pentru cel care o utilizează dar și un pericol pentru siguranța noastră, a tuturor, în trafic.

Utilaje&Construcții: Considerați că în anul 2020 va fi păstrat același trend crescător al cererii de remorci pentru construcții?

Roland W. Schacht: Anul acesta deja a fost un an bun, dar există numeroși factori care pot influența sectorul construcțiilor, precum variațiile din economie sau alegerile. Cu siguranță, și la anul vor fi numeroase proiecte de infrastructură care trebuiesc finalizate, deci cererea cu siguranță va exista, dar nu suntem siguri că totul va funcționa normal și anul viitor.

Utilaje&Construcții: Credeți că noile tehnologii prezentate la Bauma, precum cele de măsurare automată a presiunii în pneuri, urmărire prin satelit, urmărirea pe telefonul mobil a anumitor parametri vor fi în curând integrate în producția de serie pe remorcile de construcții?

Roland W. Schacht: Ceea ce avem în dotarea standard este cel mai important pentru clienții noștri. Deocamdată, nu există în standard anumite dotări considerate extra, dar pot fi configurate le cerere. De exemplu, aplicațiile de telematică, precum urmărirea presiunii în anvelope sau urmărirea pe satelit, sunt disponibile la cerere. Trebuie să spun că noi am început deja integrarea sistemelor 100% inteligente, deci inclusiv 100% telematică, dar se face treptat. Anul trecut am început cu remorcile de frig, și acum extindem aceste dotări și pentru celelalte tipuri de structuri. Deci, cât de curând vor putea fi găsite în echiparea standard, dar pentru moment sunt considerate extraopțiuni.

Utilaje&Construcții: Ce ne puteți spune despre cota de piață din România?

Roland W. Schacht: Cota de piață este cea mai importantă pentru noi, deoarece în rest vânzările pot avea variații în sus sau în jos, în funcție de cererea pieței. Astfel, anul acesta per total vânzările de remorci au înregistrat un recul, pe care din fericire noi nu l-am simțit decât în mică măsură. În schimb, am crescut ca și cotă de piață, și acum suntem undeva la 45% din total. Segmentul de construcții în anul 2019 a înregistrat în România o creștere a cererii puternică, dar din păcate cel al mărfurilor generale, care reprezintă baza pieței locale, a avut un recul.

George Badea –  Regional Product Manager Central Europe: “Suprastructurile pentru camioane de construcții au înregistrat o creștere a vânzărilor mai mare cu 150% față de anul trecut. Noi am vândut în acest an financiar peste 150 unități de suprastructuri Schmitz Cargobull M.KI, un nume legendar pe piață. De asemenea, și pentru semiremorcile destinate transportului de materiale pentru construcții Schmitz Cargobull S.KI am înregistrat o creștere a vânzărilor de 45% comparativ cu 2018. În total, în primele 9 luni ale acestui an am livrat cât pentru întreg anul trecut. Deoarece vânzările semiremorcilor basculabile pentru agricultură variază de la un an la altul, în funcție de vreme și recoltă, putem spune că în acest an creșterea vânzărilor semiremorcilor basculabile s-a datorat in mare parte segmentului construcțiilor.”

 

 

Similare

1 din 922