Generatoare&MotoareInformaţii la ziNewsOnlineslide

Noua gamă de generatoare de la Aggreko

Ştim deja, standardele europene de poluare au fost clasificate de la I la V, ultimul fiind echivalentul nivelului Tier4Final în Statele Unite ale Americii. Din ianuarie 2014, majoritatea motoarelor diesel vândute în Statele Unite, Japonia și continentul European trebuie să îndeplinească cele mai stricte standarde în privinţa emisiilor poluante. Reglementările urmăresc reducerea drastică a doi factori poluanți majori: nivelul particulelor în suspensie, în mare parte hidrocarburi arse, funingine și nitrații de oxigen sau NOx.

Atunci când sa pus problema de a respecta reglementările de nivel 3, majoritatea producătorilor au adăugat la motoarele lor un circuit de recirculare a gazelor de eșapament sau EGR. Sistemul EGR preia o parte din gazul de evacuare și îl recirculează în amestec cu aerul proaspăt din admisie. Utilizarea aerului de evacuare reduce necesarul de de oxigen din camera de ardere. Când acest amestec cu nivel redus de oxigen se aprinde, sistemul de evacuare elimină mai puține noxe. Pentru a reduce PM-ul la niveluri acceptabile, la motoarele TIER 3 de mare putere, majoritatea producătorilor au apelat la utilizarea unui filtru de particule diesel sau DPF. Aceste filtre mari, tip fagure, din ceramică, sunt acoperite cu catalizatori de metale prețioase care prind particulele în fluxul de evacuare. În condiții normale de funcționare, temperaturile sunt suficient de ridicate pentru a incinera majoritatea particulelor, însă funcționarea la ralanti, pornirea la rece și alţi factori pot accelera acumularea de particule nocive, ceea ce necesită un ciclu de regenerare pentru a curăța sistemul. DPF-urile pot fi, de asemenea, compromise dacă activitatea de întreținere este incorectă, dacă injectoarele sunt defecte sau apar probleme ale sistemului de răcire, astfel încât este important ca motorul să fie menținut într-o formă cât mai bună.

În cazul STAGE V / Tier 4, regulamentele au cerut o reducere și drastică a nivelului de NOx. În majoritatea motoarelor, acest lucru nu a putut fi dus la îndeplinire doar de sistemul EGR, aşa că a fost nevoie de instalarea unui nou sistem, numit reducere catalitică selectivă sau SCR. În acest caz, gazele de evacuare trec mai întâi prin sistemul DPF, apoi sunt tratate cu uree într-o cameră catalitică. În urma acestui proces chimic, noxele este transformat în mare parte în apă şi azot.

Generare de zgomot redus

Clienții din diverse domenii industriale, cum ar fi construcțiile, gestionarea evenimentelor de criză, utilități și pregătirea infrastructurii au cerințe specifice pentru echipamentele de generare a energiei electrice în ceea ce privește poluarea fonică, mai ales atunci când operează în mediu urban, sensibil la zgomot.

Pentru a satisface nevoile clienților, Aggreko oferă un pachet de 125 kVA cu zgomot redus, care respectă standardele din industrie privind emisiile de zgomot și ajută clienții să producă energie fiabilă, cu un impact minim asupra angajaților și a comunităților învecinate.

Avantajele principale ale generatorului Aggreko

  • Generatoare izolate fonic în CANOPY ULTRASILENT caracterizate prin nivel redus de zgomot,
  • Respectarea nivelului de emisii conform normelor UE,
  • Nivel redus de zgomot în funcţionare, de 59,9 dBA @ 7m (față de produsele standard care oferă 64 dBA),
  • Consum redus de combustibil,
  • ARM complet încorporat.

Ca răspuns la reglementările pieței și la nevoile clienților, Aggreko a dezvoltat un nou generator diesel, cu certificare dublă, de 625 KVA, cu următoarele avantaje cheie:

– emisii reduse și respectarea celor mai recente reglementări privind emisiile din Europa și SUA,

– nou sistem post-tratare care nu necesită DPF (filtre de particule diesel), ceea ce îl face mai eficient decât generația anterioară de motoare diesel,

– intervalele extinse de serviciu de 1.000 ore. În comparație cu standardul de piață de 500 ore, prin urmare, costuri de servicii mai mici și perioade mai mici de întrerupere,

– unități duble flexibile de 50 + 60Hz, ceea ce îi permite să transfere între 50Hz și 60Hz,

– unități modulare plug-and-play mobile.

 

Similare

1 din 935