Informaţii la ziMasini de ridicatNewsOnlineslide

BKT lansează noua anvelopă SKID MAX SR-SKIDDER

Noul produs marca BKT a fost creat pentru a echipa încărcătoare normale și telescopice pentru lucrări grele.

Caracteristici distinctive: rezistență extremă, capacitate ridicată de încărcare, stabilitate și confort.

Dezvoltarea noilor produse BKT reprezintă un proces continuu. Grupul a anunțat lansarea unei noi anvelope radiale cu structură integrală din oțel, SKID MAX SR-SKIDDER, concepută specific pentru utilizarea în condiții de lucru extrem de dificile și pe suprafețe dure. Prin urmare, acest produs este ideal pentru a echipa încărcătoarele și încărcătoarele telescopice utilizate în lucrări de întreținere a drumurilor și în depozitele de deșeuri.

În astfel de aplicații, anvelopele necesită o serie de caracteristici care să facă față provocărilor zilnice legate de riscul de perforare și abraziune dar și de abilitatea de a transporta sarcini grele, cu menținerea unei stabilități perfecte.

SKID MAX SR-SKIDDER este o combinație perfectă între toate aceste cerințe și oferă o durată de viață îndelungată a produsului și o capacitate de încărcare ridicată. Carcasa robustă este echipată cu o structură integrală din oțel cu benzi din oțel care oferă o rezistență sporită a carcasei la agresiuni precum perforarea sau penetrarea corpurilor străine. De asemenea, grosimea laterală mare reduce riscul de perforare și deteriorare accidentală care ar atrage scoaterea temporară din uz a vehiculelor.

În plus, SKID MAX SR-SKIDDER este echipat cu o protecție specială a jantei care asigură anvelopa împotriva perforațiilor și a impactelor cu alte corupri grele care ar putea deteriora zona din apropierea jantei.

Banda de rulare robustă și lată a fost proiectată ca un bloc central continuu care, în combinație cu structura antistatică și extrem de rezistentă la abraziune a benzii de rulare garantează tracțiunea excelentă și o durată de viață îndelungată a produsului.

În cele din urmă BKT nu neglijează nici faptul că această anvelopă trebuie să garanteze confortul optim al operatorilor care petrec perioade de timp îndelungate la volanul acestor vehicule. De aceea, SKID MAX SR-SKIDDER poate garanta confortul excelent și stabilitatea în activitățile de zi cu zi.

SKID MAX SR-SKIDDER este disponibilă acum la dimensiunea 260/70 R 12.5 (10 R 16.5).

Articole similare

1 din 945