Informaţii la ziNewsOnlineslideUtilaje pentru construcţii

Noua serie SV de buldoexcavatoare de la CASE CE

Luna septembrie a fost luna… CASE Construction Equipment. Urmând o tradiție care începe în anul 1957 odată cu  primul buldoexcavator construit în producția de serie, constructorul de utilaje CASE a lansat oficial noua Serie SV. Aceasta înlocuiește precedenta Serue ST. Noile modele oferă operatorului o nouă cabină, mai mare și cu comenzi îmbunătățite împreună cu un nou motor FPT Stage V, acesta din urmă păstrând cele mai bune caracteristici și performanțe din clasa sa.

Printre avantajele noii serii, conform prezentării oficiale, se numără un confort mai mare pentru operator, o productivitate sporită, emisii reduse și un cost total de exploatare mai redus, acestea fiind susținute de CASE Service Solutions.

Noua Serie SV este cea mai performantă, productivă, economică și fiabilă gamă de buldoexcavatoare prorduse de CASE”, a spus Egidio Galano, Product Management Director, CASE Construction Equipment, Europa. „Am reproiectat complet cabina, oferindun confort optim al operatorului, am introdus un motor FPT Stage V cu economii semnificative de emisii, fără a compromite performanța, și oferim caracteristici unice, precum cupla rapidă integrată ce face parte dintre cele mai bune specificații din clasa lor de mărime.”

Productivitate mai bună printr-un control mai bun și confort în plus

Cabina complet reproiectată și restilizată atât la interior cât și la exterior este mai lată, oferind mai mult spațiu pentru picioare la rotirea scaunului operatorului, atunci când comută modul de lucru între încărcare și brațul de excavare, permițând un acces mult mai simplu. Prin reproiectarea consolei de lucru pe partea stângă rezervorul de apă al ștergătorului a fost repoziționat sub una dintre noile spații  de depozitare, permițând reumplerea comodă a acestuia direct de la nivelul ușii din stânga.

„Operatorii confortabil instalați în cabină sunt mai productivi, iar noua Serie SV de buldoexcavatoare oferă multe îmbunătățiri de acest, care aduc câștiguri de productivitate”, continuă Galano. „Frâna de parcare a fost mutată, un nou tip de vitezometru, butoanele de control regrupate la nivelul consolei din dreapta, noul comutator F-N-R este acum integrat în maneta de control al încărcătorului (disponibil pe modelele cu transmisie Power Shift), un nou joystick cu un comutator tip rulou pentru un mod de lucru mai precis al brațului de săpare sau sistemul de ridicare al calelor reproiectat  – toate contribuie la reducerea ciclurilor de lucru.”

Siguranța operatorului a crescut, în primul rând datorită noilor modele de geamuri laterale spate, care oferă o vizibilitate mai mare și sunt mai puțin costisitor de înlocuit. Caracteristicile suplimentare de siguranță includ o reducere de 3db a zgomotului în cabină (până la 74 db), comparativ cu modelul anterior, și mutarea claxonului pe schimbătorul de viteze din stânga, la unitățile cu transmisie Power Shift.

Confortul și așteptările operatorilor de la o cabină modernă au fost acum confirmate, prin includerea a 2 port-uri USB, o priză de încărcare de 12v pe tabloul de instrumente, un suport pentru telefonul mobil, cea mai nouă tehnologie Bluetooth și o capacitate de stocare de 4 ori mai mare decât la precedenta serie. În interiorul cabinei operatorul găsește de asemenea două compartimente de stocare cu sistem de închidere, două spații de stocare a sticlelor de apă, patru suprafețe plane și un compartiment izolat termic, toate fiind realizate dintr-o singură bucată, prin tehnologia de injectare a materialului plastic, oferind un aspect elegant și în același timp fiind practice.

Avantaje: cost redus de exploatare, grad de poluare redus și un randament foarte bun


Parteneriatul dintre CASE si FPT a avut ca rezultat un nou motor F36 Stage V care oferă aproape imposibilul – emisii reduse fără pierderi ale performanței și o fiabilitate îmbunătățită, cu efect direct asupra costurilor totale de exploatare, care acum sunt mai reduse. Motorul a fost special conceput pentru lucrările de șantier ce presupun încărcări medii, tipice buldoexcavatoarelor.

FPT Industrial a dezvoltat special un sistem de post-tratare optimizat pentru utilaje compacte. Sistemul compact High Efficiency SCR2 (Hi-eSCR2) este conceput pentru aplicații cu cicluri de lucru ce generează, de obicei, temperaturi scăzute ale emisiilor de noxe și includ cicluri frecvente de oprire și demaraj de tip „stop and go”. Sistemul EGR cu emisii reduse de noxe permite reducerea oxizilor de azot (NOx) folosind un modul SCR de dimensiuni compacte, în timp ce filtrul de particule PDF bazat pe o tehnologie optimizată asigură eliminarea într-un procent înalt a particulelor în suspensie (PM) la temperaturi scăzute de operare. Toate aceste beneficii, combinate cu modul de lucru ECO, generează economii de combustibil de până la 10%.

Motorul de 3,6 litri cu injecție directă cu turbocompresor WG și common rail, cu o configurație de 16 pistoane în V și o presiune de lucru de 1.800 bar, oferă cele mai bune performanțe posibile, reflectate printr-un cuplu de 460 Nm și o putere de 82 kW, păstrând aceeași configurație extrem de compacta ca modelele anterioare. Tehnologia eficientă EGR cu rată redusă de emisii și modul ECO (controlat de operator) îmbunătățesc eficiența și productivitatea.

Costurile de operare au fost reduse la minimum printr-un interval de înlocuire a uleiului la 500 de ore. O pompă cu debit variabil asigură presiune necesară în circuitul hidraulic pentru a asigura întreaga putere pentru fiecare tip de activitate de șantier și un sistem de post-tratament ATS fără întreținere asigură un timp de funcționare fără întreruperi maxim și costuri mici de exploatare. Sistemul unic pe piață Hi-eSCR2 nu necesită întreținere, având costuri de operare reduse și timpi zero de nefuncționare, timpi care de obicei sunt alocați pentru înlocuirea filtrului sau curățare mecanică în primele 8.000 de ore.

O perioadă mai lungă de funcționare fără oprire cu CASE Service Solutions
Pentru a crește productivitatea, profitabilitatea și durata de funcționare a noii Serii SV de buldoexcavatoare, CASE oferă  o gamă de servicii post-vânzare conectate și neconectate – denumită CASE Service Solutions – creată pentru a susține activitatea utilajelor CASE.

Software-ul complet de management al flotei, CASE SiteWatch, permite geolocalizarea, asigurarea securității flotei pe baza tehnologiei geo-fences, alerte de utilizare neautorizată și raportare flexibilă. Aceasta include indicatori-cheie de performanță (KPI), cum ar fi: consumul de combustibil, rata de utilizare, orele de funcționare și timpii de repaus. Astfel, productivitatea și profitabilitatea pot fi monitorizate și optimizate. Datele sunt ușor accesibile printr-un portal.

CASE SiteConnect îmbunătățește datele telemetrice utilizate de echipa CASE Uptime Center pentru a oferi dealerilor alerte bazate pe performanțele utilajului. Pentru reducerea timpului de nefuncționare, este posibilă o acțiune corectivă rapidă, deoarece dealerii accesează de la distanță datele utilajului și iau măsuri corective mai rapid. Acest lucru le permite dealerilor să fie proactivi în gestionarea utilajelor clienților și în creșterea timpului de funcționare. Atât SiteWatch, cât și SiteConnect sunt disponibile ca opțiuni pe noua Serie SV.

Clienții lucrează fără probleme acum, datorită tehnologiilor CASE Care, CASE Protect și CASE Fluid Analysis. CASE Care este un program de întreținere planificat standard, ce include utilizarea pieselor și lubrifianților originali. Programul este susținut de asistența, logistica și expertiza tehnică a rețelei de dealeri CASE. CASE Protect este un program de garanție extinsă, iar CASE Fluid Analysis își propune să prevină defecțiunile majore, optimizând fiabilitatea utilajelor și extinzând durata de viață a acestora.

CASE Service Solutions este conceput pentru a menține utilajele clienților în stare optimă, cu timpi maximi de funcționare, fără costuri neprevăzute și cu rentabilitate optimizată.

Ce trebuie știut despre noua serie SV de buldoexcavatoare de la CASE

  • Seria SV de buldoexcavatoare produăs dei CASE este disponibilă în trei modele: 580SV, 590SV și 695SV.
  • Acestea au primit acum un motor FPT Stage V de 3,6 litri de top, cu emisii extrem de scăzute de emisii și un consum excelent, fără a pierde din putere sau cuplu, în comparație cu Stage IV.
  • Un mod de lucru ECO care reduce și mai mult consumul de combustibil, cu până la 10%, și un modul lateral de acces la motor rapid, sigur și simplu pentru operațiunile curente de întreținere.
  • Dezvoltat în parteneriat cu producătorul specializat FPT, motorul Hi-eSCR2 este compact, are un dispozitiv de filtrare a gazelor arse care nu necesită întreținere, cu o fiabilitate, productivitate mai eficiente ca niciodată, precum și costuri de exploatare reduse.
  • O cabină mai largă, care oferă mai mult spațiu, așadar mai confortabilă pentru operator, cu geamuri laterale suplimentare, care au rolul de a îmbunătăți vizibilitatea, fiind mai ușor de înlocuit și cu un cost mai redus și un nivel de zgomot interior mai scăzut, ceea ce asigură condiții lucru mai bune.
  • Rezervorul de lichid de spălare și cutia de siguranțe au fost mutate în interiorul cabinei pentru un acces mai ușor și mai convenabil.
  • Design interior actualizat pentru o accesibilitate mai bună, încuietori noi pentru geamurile din față, 2 porturi USB, suport pentru telefonul mobil, radio Bluetooth, 2 compartimente care se pot încuia, 2 suporturi pentru sticle, 4 tăvi deschise și un cooler.
  • Noile comenzi au fost optimizate pentru a crește productivitatea, inclusiv noul comutator F-N-R pentru controlul cupei de încărcare, noul comutator de pe joystick-ul pilotului și echipamentul de calare au fost reproiectate.

Similare

1 din 981