Turnurile de alimentare cu apă reprezintă o tehnologie utilizată acum mai bine de 50 de ani și care în prezent este înlocuită de stații de pompare puternice care fac față mult mai bine cerințelor domestice dar și industriale ale aglomerărilor urbane. Vechile construcții trebuiesc demolate, fiind inutile, acestea putând avea și câteva zeci de metri înălțime. În general, aceste turnuri au o structură de beton armat cu oțel și sunt foarte rezistente, demolarea lor făcându-se cu ajutorul exploziilor dirijate, căderea lor controlată reprezentând de fiecare dată un spectacol care atrage numeroși privitori…
Dar adevăratul șantier începe după demolarea controlată, fiind necesar ca structurile masive din beton armat să fie tăiate și oțelul din ele extras, cu ajutorul unor echipamente puternice, care să facă față unei rezistențe structurale înalte. Și aici, ca pe oricare alt șantier, totul trebuie realizat în cel mai scurt timp. Epiroc, lider mondial în domeniul producerii de echipamente miniere și pentru infrastructură demonstrează și de această dată că poate oferi utilajul perfect pentru astfel de activități dificile, și anume foarfeca cu acționare hidraulică Combi Cutter hidraulic CC 1600 U.
Puternic și eficient, garanția lucrului bine făcut
Pentru a înțelege mai bine cât de puternic și rapid este acest echipament de excepție produs de către Epiroc, am ales un șantier special care are ca unic scop demolarea și dezafectarea unui turn de apă cu o înălțime impresionantă, de 32 metri, care se sprijină pe o structură portantă formată din 6 stâlpi de beton armat. După detonarea controlată a acesteia, a fost utilizat un excavator de mare putere care a utilizat foarfeca hidraulică Combi Cutter hidraulic CC 1600 U, misiunea fiind una complexă: să reducă întreaga structură de beton armat la bucăți cu dimensiuni maxime de 20 cm, aceasta fiind și deschiderea maximă a gurii de alimentare a unui concasor secundar existent pe șantier, și să extragă tot fierul, orice bară de oțel rămasă putând bloca pe termen lung activitatea de concasare.
Utilizarea foarfecii hidraulice Combi Cutter hidraulic CC 1600 U produse de către Epiroc s-a dovedit a fi soluția perfectă, aceasta reușind în numai o zi și jumătate să prelucreze nu mai puțin de 150 mc de moloz, îndepărtând barele de oțel și tăind blocurile de beton la dimensiuni mai mici de 20 cm.
Epiroc CC 1600 CombiCutter are trei tipuri de fălci diferite ce pot fi utilizate în funcție de lucrare, identificate prin trei litere care sugerează pentru ce tip de activitate pot fi utilizate:
- U (Universal), pentru toate tipurile de beton și armătură,
- P (Pulverizer) pentru pulverizarea resturilor provenite din demolare
- S (Steel) pentru tăierea oțelului.
Diferența, din punctul de vedere al puterii, este foarte mică între cele 3 tipuri de fălci, important fiind faptul că utilizatorul acestui echipament puternic produs de către Epiroc beneficiază de întreaga flexibilitate necesară pe șantier pentru a demola orice tip de structură și tăia orice material.
Epiroc CC 1600 CombiCutter este un echipament de tăiere cu o greutate de 1.600 kg, ce poate fi utilizat pe excavatoare de la 13 la 23 de tone. Falca în formă de U are o lățime de 330 milimetri și are montat un dublu rând de dinți, ceea ce o recomandă pentru a fi utilizată în cele mai dure aplicații de demolare primară, unde a fost utilizat un beton puternic armat.
Toate trei tipuri de configurații: U, P, S sunt deosebit de productive, puterea lor de tăiere fiind foarte mare datorită celor doi cilindri hidraulici de mare putere ce acționează pe fiecare dintre fălci. Chiar dacă au o putere de tăiere mare, și viteza de lucru este mare, supapa de sens montată pe circuitul hidraulic ce acționează cei doi cilindri asigurând extinderea sau retragerea tijei acestora în cicluri de deschidere/închidere de 1,3 secunde.
Un alt avantaj al utilizării cilindrilor dubli este dat de faptul că aceștia acționează mult mai eficient decât un singur cilindru, care poate să ajungă să piardă până la 30 până la 40 la sută din energie.
Produse la fosta fabrică Krupp din Essen, Germania, echipamentele Epiroc sunt construite cu materiale de cea mai înaltă calitate, lucrând la presiuni de lucru înalte. Astfel, foarfeca hidraulică CC 1600 U funcționează la 350 bar, presiune hidraulică de alimentare a circuitului de deschidere și închidere, forța de tăiere care o dezvoltă în timpul lucrului putând atinge 197 de tone în partea de jos a lamelor și 57 de tone spre vârfurile fălcilor.