Informaţii la ziInvestitiiNewsOnline

Adeplast va construi o nouă fabrică la Ploiești

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast va construi o fabrică de vată bazaltică, în zona Ploiești, cu ajutor de la stat.

Sprijinul financiar solicitat statului român, în valoare de 7,27 milioane de euro, a fost aprobat la sfârșitul anului trecut, urmând ca restul investiției de până la 19 milioane de euro să fie asigurat din credite și fonduri proprii. Pentru a asigura finanțarea integrală pentru construcția fabricii, compania a reușit să obțină și un credit punte de circa 4 milioane Euro, până statul român va face decontul lucrărilor.

“Suntem încântați că statul a avut încredere într-un investitor român și a hotărât să fie partener în această dezvoltare. În acest moment se lucrează la elaborarea caietului de sarcini în urma căruia se vor selecta furnizorul de echipamente și constructorul. Cea de-a zecea fabrică AdePlast va crea 115 noi locuri de muncă, contribuind la procesul de reindustrializare a României”, a declarat Marcel Bărbuț, CEO AdePlast.

Conform legii, lucrările la noua fabrică de vată bazaltică vor trebui demarate în patru luni, iar finalizarea se va face în 2015. AdePlast va continua procesul de industrializare și va investi suma de 580.000 de Euro în fabrica de vopsele și tencuieli decorative și în cea de polistiren, pe care le deține în prezent la Ploiești.

AdePlast a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 253 milioane de lei, în creștere cu 37,36 % față de anul trecut. În 2013, compania a realizat cea mai mare dezvoltare industrială de la înființare, pe baza unui program investițional de peste 22 de milioane de euro, în urma căruia a adăugat în portofoliul său patru noi fabrici la Roman, Ploiești și Oradea.

Articole similare

1 din 931