Informaţii la ziNewsOnline

Acord de 20 de milioane de euro pentru infrastructura educațională din Moldova

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea și Marcel Răducanu, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor din Republica Moldova au pus la punct săptămâna trecută, la Chișinău, detaliile implementării acordului pentru infrastructura educațională din Moldova.

Pentru anul 2014, România a alocat 20 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură educațională din Moldova. Suma va fi transferată Guvernului Republicii Moldova în termen de 10 zile de la încheierea, între cele două părți, a programului anual de cooperare ce cuprinde lista proiectelor. Acordul face parte din Programului de asistenţă tehnică şi financiară, care se bazează pe un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro al României către Republica Moldova.

Mecanismul financiar necesar implementării Programului a fost aprobat în ultima ședință a Guvernului României, prin Ordonanță de Urgență. Ordonanța stabilește și mecanismul de monitorizare a proiectelor incluse în programul anual de cooperare și acceptate la finanțare de către cele două guverne. În acest sens, reprezentanții autorităților de coordonare națională ale celor două țări se vor reuni semestrial, alternativ, în România și Republica Moldova.

Articole similare

1 din 932