Informaţii la ziNewsOnlineslide

Strabag și Salini Impregilo construiesc o nouă porțiune a tunelului Brenner Base

Implicarea consorțiul Salini Impregilo-Strabag în proiectul de realizare a tunelului transpalpin Brenner Base continuă, cele două companii fiind desemnate recent să construiască un pasaj subteran care traversează râul Isarco, situat în partea de sud.

Ultimul segment al tunelului Brenner Base, pasajul subteran Isarco se va întinde pe o lungime de 64 de kilometri, devenind astfel cea mai lungă linie feroviară subterană de legătură din lume, dar și principala partea a noii linii feroviare dintre Munchen, Germania și Verona, Italia.

Construcția acestui proiect presupune lucrări  pentru cele două tunele principale, care au o lungime totală de 4,3 kilometri și pentru cele două tunele de legătură de 2,3 kilometri, care fac conexiunea cu actuala linie feroviară.

Valoarea contractului pentru construcția pasajului subteran Isarco se ridică la suma de 300 de milioane de euro. Lucrările vor fi demarate la jumătatea acestui an și se vor desfășura pe parcursul a opt ani de zile. În luna aprilie a acestui an, Strabag și Impregilo au mai câștigat un contract în valoare de 380 de milioane de euro, pentru construirea părții austriece a tunelului.

Similare

1 din 935