Data de 10 mai a constituit un motiv de mare sărbătoare pentru Volvo România, compania marcând în această zi nu mai puţin de trei evenimente importante: lansarea noii game de camioane FH şi FH 16 în România, aniversarea a 10 ani de prezenţă pe piaţa autohtonă, dar şi inaugurarea celui mai mare centru Volvo din ţară. Acest moment festiv a fost sărbătorit alături de invitaţi, jurnalişti şi colaboratori ai companiei.
De asemenea, în acest an seria FH a împlinit 20 de ani de când a fost lansată pe piața mondială. Astfel, în anul 1993, legendarele camioane de transport Volvo F au fost înlocuite cu noi modele, mai puternice și mai economice, pe care au fost montate cabine complet reproiectate, sigure și cu un plus de confort pentru șofer. De altfel, seria FH are la bază acronimul Forward control High cab. De atunci, Volvo a vândut peste 400.000 unități în toată lume, întreaga gamă FH, ce include modelele FH12 și FH16 fiind considerată ca cel mai bun produs din punctul de vedere al cifrei de afaceri, dar și o platformă excelentă pentru lansarea seriei FM destinată aplicațiilor grele, în anul 1998.
Noul FH -inovaţii şi tehnologii
„În această seară aş dori să sărbătorim împreună aniversarea a 10 ani de Volvo Trucks România şi vă invităm să luaţi parte la lansarea noului centru Volvo. Noul Volvo FH reprezintă un capitol nou în istoria Volvo Trucks. Este un produs cu tehnologii extrem de performante în care am investit foarte mult în ultimii 5 ani. FH este nava noastră amiral, Volvo Trucks şi modelul FH devenind de-a lungul anilor sinonime. Odată cu modelul FH, Volvo Trucks păşeşte în viitor şi suntem încântaţi să vedem că de la lansare, interesul pentru acest camion a fost extrem de ridicat în toată Europa. Sunt încrezător că noul camion Volvo FH nu va dezamăgi pe nimeni“ declara în discursul de bun-venit, Sigurd Wandel, Managing Director Volvo Group Trucks Romania.
Prezentarea noului camion Volvo FH a fost făcută de domnul Alexandru Santamarian, Commercial Trucks Manager al Volvo Trucks România, acesta trecând în revistă 10 domenii în care noua serie FH excelează: designul, manevrabilitatea, eficienţa consumului, mediul de lucru, spatial şi condiţiile de locuit pentru şofer, siguranţa, protecţia, încărcarea şi disponibilitatea.
La capitolul manevrabilitate noul Volvo FH aduce cinci îmbunătăţiri: suspensia faţă, suspensia spate, suspensia cabinei, gradul de înclinare al coloanei volanului şi suspensia faţă independentă- o premieră absolută, Volvo FH fiind primul autocamion greu din lume care beneficiază de această tehnologie, prezentă până acum doar la autoturisme. Suspensia independentă faţă, IFS contribuie la obţinerea unei manevrabilităţi de pri-mă clasă, stabilind noi standarde în lumea autocamioanelor.
Eficienţa consumului de combustibil s-a aflat în atenţia constructorului suedez în ultimii ani, acesta fiind un domeniu extrem de important pentru clienţii Volvo. Una din tehnologiile inovatoare Volvo care contribuie la reducerea consumului de combustibil este sistemul I-See. Acesta stochează informaţii despre dealuri, pe măsură ce acestea sunt parcurse pentru a le folosi următoarea dată când autocamionul se deplasează pe acelaşi traseu.
I-See acţionează acceleraţia, schimbătorul de viteze şi frânele pentru a asigura o deplasare cât mai economică posibil, obţinându-se astfel o reducere a consumului cu până la 5%. Un alt concept revoluţionar introdus de către Volvo Trucks pentru modelul FH este noul lanţ cinematic I-Torque, care nu doar că va reduce consumul de combustibil cu 4%, ci le va oferi utilizatorilor performanţe dinamice mult mai bune. „Pe motorul de 13 litri, I-Torque va furniza un cuplu motor de 2.800 Nm, cu 500 Nm
mai mult faţă de ceea ce cunoaştem deja“ declara în timpul prezentării domnul Alexandru Santamarian. Cutia de viteze I-Shift 2 cu ambreiaj dublu este încă o tehnologie în premieră de care beneficiază noul Volvo FH, aceasta fiind inspirată din lumea curselor de Formula 1. Impactul acestor inovaţii se reflectă asupra consumului de combustibil, care în cazul noului Volvo FH scade cu până la 10 %.
Pe lângă acestea, multe alte premiere şi îmbunătăţiri precum sistemul de climatizare integrat, I-Park Cool, trapa pentru ieşire de urgenţă, creşterea spaţiului cabinei cu 300 l, înclinarea coloanei volanului, creşterea suprafaţei vitrate cu 17%, oglinzi retrovizoare complet noi, toate acestea fac din noul FH un camion de excepţie ce adduce siguranţa, economia de combustibil şi confortul şoferului la un alt nivel.
Cel mai mare centru Volvo din România
Noul centru Volvo este situat în comuna Bolintin, în apropierea Autostrăzii A1 la km 23. Investiţia totală s-a ridicat la 8 milioane de euro, dintre care 1 milion de euro au fost alocaţi pentru echipamentele de service. Noul centru Volvo Romania ocupă o suprafaţă de 3 ha, din care spaţiile pentru clădirile de birouri şi atelierele service reprezintă, desfăşurat, circa 6.000 mp. Sigurd Wandel, Managing Director
Volvo Group Trucks Romania este de părere că odată cu inaugurarea acestui centru s-a realizat un important pas înainte pe drumul unei dezvoltări durabile în România şi totodată un pas important în strategia companiei de creştere a calităţii serviciilor post-vânzare.
Zona alocată serviciilor de întreţinere şi reparaţii cuprinde două ateliere service (de 800 şi respectiv de 1.150 mp) magazie de piese de schimb pe 3 niveluri cu o amprentă la sol de 300 mp. În total, sunt disponibile 8 linii de întreţinere şi reparaţii cu o lungime de 28 m, suficient pentru 2 sau 3 camioane prezente simultan pe linie.
Pentru a facilita intervenţia sub vehicule, două dintre linii sunt prevăzute cu canale, iar celelalte şase sunt echipate cu elevatoare de tip Inground-Lift, o soluţie foarte apreciată în industrie, care contribuie la îmbunătăţirea eficienţei simplificând operaţiunile mecanice de intervenţie şi creşte gradul de siguranţă.
Atelierul dispune şi de alte echipări de ultimă generaţie cum ar fi instalaţia de distribuţie centralizată a uleiurilor şi antigelului, aerului comprimat şi evacuarea gazelor de eşapament, stand de reparaţii şasiuri sau cabina, atelier vopsitorie şi tinichigerie, spaţii dedicate pentru reparaţii component electrice, depozit de lubrifianţi ce cuprinde rezervoare pentru uleiurile noi şi uzate, plus staţia de pompare ce deserveşte aceste rezervoare, spălătorie automatizată cu perii. La gama de servicii existente se adaugă şi o linie ITP prevăzută cu echipamente pentru verificări tehnice periodice.
De asemenea, odată cu deschiderea noului centru Volvo, calitatea pregătirii profesionale a personalului a trecut într-o etapă superioară, prin inaugurarea unui nou centru de training, destinat atât pregătirii personalului din România, cât şi din alte ţări din regiune.