Masini de ridicatOnline

Haulotte Compact 10 & 12 DX – pentru terenuri accidentate

Haulotte Group și-a completat în primăvara acestui an gama”Compact” de platforme aeriene foarfecă pentru teren accidentat, adăugând două noi modele: C10 DX și C12 DX. Această gamă se adresează mai ales aplicațiilor și industriilor deservite de companiile de închirieri: aplicații de mentenanță, instalații electrice și sanitare sau zugrăvit.

Modelele C10 DX și C12 DX sunt echipate cu motoaren Kubota Tier IV care îndeplinesc reglementările impuse de standardele de poluare Tier IV. Motorul contribuie la reducerea semnificativă a nivelului de zgomot și reduce consumul de combustibil cu 5 procente comparativ cu modelele precedente. Tracțiunea integrală, garda la sol de 27 cm și blocarea automată a diferențialului, permit acestor echipamente să urce pantele și să poată lucra productiv, chiar și pe cele mai accidentate terenuri.

Robustețe și fiabilitate

Având în minte provocările zilnice cărora trebuie să le facă față platformele aeriene, constructorul francez Haulotte a acordat o atenție deosebită robusteții acestor echipamente. Design-ul include lonjeroane care nu depășesc suprafața utilajului pentru a preveni avariile provocate de impactul cu alte obiecte pe șantierul de lucru. Bara de protecție și designul primei trepte de urcare facilitează accesul în platformă și fac mașina mai robustă.

Beneficiind de comenzi proporționale, aceste două modele sunt ușor de operat. Un singur comutator execută în același timp operațiunea de desfășurare sau retragere a celor patru lonjeroane cu operațiunea de autonivelare. Raza de întoarcere de 3,5 metri facilitează manevrarea echipamentelor. Cutia de control este durabilă și fiabilă.

Comenzile sensibile la atingere au fost înlocuite de comutatoare, pentru o întreținere mai ușoară, iar vopseaua tratată care acoperă cutia îi triplează durata de viață.

Operațiunile de întreținere pentru modelele C10 DX și C12 DX se realizează mai ușor, capota cu o închidere mai bună asigurând durabilitate și robusțețe. De asemenea, a fost montată o trapă care permite accesul ușor și rapid la componentele motorului. În plus, funcția de auto-diagnosticare crește viteza de detectare a defecțiunilor și mentenanța.

Noi opțiuni au fost dezvoltate pentru a completa oferta și pentru a îndeplini cerințele clienților internaționali, cum ar fi balustrade pliabile, generator hidraulic de 2,5 W și ușă batantă. Oferind maximum de profitabilitate şi siguranță în operare, noile modele Haulotte îndeplinesc toate reglementările privind securitatea muncii, fie că este vorba de standardele europene (EC marking, EN 280) sau cele internaţionale (ANSI, CSA, AS).

Compact 14-pentru aplicații de interior

Proiectat pentru a satisface cerințele unei arii vaste de industrii, noul model de platformă foarfecă electrică Compact 14 oferă multe avantaje jutilizatorilor și se pretează operațiunilor de întreținere, centrelor logistice sau industriei constructoare. Cu o lățime de doar 1,20 m și o înălțime de 2.50 m în poziție restrânsă și cu balustradele pliate, acest model poate fi utilizat chiar și în cele mai restrânse spații.

Cu un management al mișcării optim, un panou de control detașabil amplasat în nacelă și o rază de întoarcere strînsă, această platformă-foarfecă devine un echipament multi-funcțional. Garda la sol de 13 cm permite o circulație facilă pe podelele care nu sunt perfect plate. Viteza maximă de deplasare a acestui model este de 3 km/h, are un nivel de înclinare de 23% și o capacitate maximă de încărcare de 350 kg.

Articole similare

1 din 876