Utilaje de cariera si minerit

Lokotrack LT1213S: un concasor performant pentru proiecte ambiţioase

Performanţele noului concasor mobil cu impact LT1213S de la Metso au reușit să se facă remarcate încă de la prima lucrare în care acesta fost utilizat, respectiv un proiect de reciclare a covorului asfaltic de pe autostrada nord americană numărul 33.

O echipă a companiei Gerke Excavating Inc., un jucător important pe piaţa de construcţii din vestul statului Wisconsin, SUA, a folosit concasorul Loskotrak LT1213S pentru a recicla stratul vechi de asfalt pe o porţiune a autostrăzii, punandu-și toată increderea că acesta va face faţă unor lucrări care se anunţau incă de la bun inceput extrem de dificile.

Modelul Lokotrack LT1213S este o instalaţie completă de concasare, echipată integral, cu o capacitate de sortare optimă și o bandă transportoare de retur. Concasorul furnizează o productivitate ridicată, în primul rând datorită gurii de alimentare de 1.320 x 900 mm (52” x35 1/2”) , cât și preluării de material cu diametru până la 600 mm. În plus, beneficiază de un circuit hydraulic optimizat, cu un sistem de răcire separat, ce permite utilizarea utilajului, atunci când este necesar, la putere maximă o perioadă lungă de timp și o funcţie specială standby, care reduce la maxim consumul de combustibil atunci când utilajul este pornit, dar nu lucrează efectiv.

Un proiect greu

Caietul de sarcini al proiectului din Wisconsin presupunea ca Gerke Excavating să producă agregate rezultate din betonul reciclat cu dimensiuni de 5”x1”, acestea având rol de umplutură pentru gropile din asfalt, urmând ca pentru partea superioară, de finisare a covorului de asfalt, să se utilizeze agregate de 1”.

Compania a început iniţial lucrările cu un concasor pe șenile de la alt producător, dar a constat în timpul lucrului că acesta avea o capacitate de producţie prea mică, iar lucrările începeau să fie întârziate deoarece echipamentul nu făcea faţă sarcinilor de lucru. Pentru a putea finaliza proiectul la timp, reprezentanţii Gerke Excavating au decis să ia legătura cu compania distribuitoare a echipamentelor de concasare și sortare Metso din zonă, companie care tocmai primise un concasor model LT1213S.

Testul eficienţei

Întreaga echipă a importatorului producătorului Metso din zonă, de la președinte până la echipa de service, a colaborat îndeaproape cu Floyd Gast, managerul distribuitorului Metso pentru ca acest proiect să fie finalizat în cele mai bune condiţii: „Faptul că aveam pe stoc acest model de concasor, ne-a permis să răspundem prompt cererii venite din partea Gerke Excavating, cărora le-am închiriat foarte rapid echipamentul. Cererea a venit într-o zi de luni, iar două zile mai târziu lucrările erau deja demarate”, a declarant Bruce Troxel, District Manager, RB Scott. „Din momentul în care am început să lucrăm cu concasorul Metso LT1213S, nu numai că am recuperat timpul pierdut, dar  mai mult decât atât, am reușit să finalizăm lucrările cu două săptămâni mai devreme decât era planificat”, afirma Greg Mick, șeful de șantier al Gerke Exacvating, care s-a declarându-se extrem de impresionat de calităţile tehnice ale echipamentului.

Chad Gerke, Construction Supervisor, al Gerke Excavating, a fost atât de mulţimit de performanţele concasorului LT1213S în cadrul lucărilor de pe autostrada 33, încât a decis ulterior să achiziţioneze echipamentul, urmând ca acesta să fie utilizat în următorul proiect într-o carieră.

Articole similare

1 din 98