Informaţii la ziNewsOnlineProductie, transport, si turnare asfalt si beton

INTRAME – 45 de ani de tradiţie

Compania spaniolă INTRAME, producătoare de staţii de mixturi asfaltice, lider în domeniul tehnologiei asfaltului, continuă să stabilească standardele internaţionale prin extinderea sa pe piaţa mondială.

De mai bine de 45 de ani, INTRAME produce staţii de asfalt cu dozare, prin tehnologia proprie, dezvoltând în mod continuu atât gama de produse, cât și tehnologia oferită prin standarde de înaltă calitate, pentru a îndeplini nevoile speciale ale utilizatorilor, și nu în ultimul rând, normele de protejare a mediului și a resurselor folosite.

Trei tipuri de staţii de asfalt

Pornind de la analiza tipului de staţie de asfalt și vorbind de mobilitatea necesară instalaţiei, INTRAME vine în sprijinul clienţilor săi cu trei variante de staţii de asfalt, după cum urmează:

Staţiile de asfalt staţionare sunt destinate clienţilor ale căror șantiere se află în marile orașe și în locuri accesibile, de unde asfaltul poate fi preluat cu mare ușurinţă și livrat rapid spre locurile de turnare. Acestea se transportă ușor de la fabrica producătoare la șantier, întrucât sunt alcătuite din componente care se pot transporta pe trailere, iar la locul de montaj se fixează pe fundaţii de beton sau fundaţii metalice.

La polul opus staţiilor de asfalt staţionare se situează staţiile de asfalt ultramobile concepute de INTRAME. Acestea sunt proiectate pentru a produce asfalt direct la locul de turnare dorit, fiind configurate din unităţi mobile pe roţi, potrivite pentru mutarea instalaţiei de la un loc de turnare la altul, transportul lor făcându-se cu ajutorul capetelor tractor. Această mobilitate reduce costurile de dislocare, dar și timpul de asamblare necesar montării. Ca și variantă de mijloc, compania INTRAME pune la dispoziţia clienţilor săi staţiile de asfalt modulare, proiectate astfel încât elementele principale să fie module cu dimensiuni potrivite pentru a fi transportatepe camioane sau pe semiremorci. Rezultatele sunt: relocarea rapidă, demontajul și respectiv montajul facil la noua locaţie de utilizare.

Avantajele configuraţiei modulare

Pentru operaţiunile de încărcare și descărcare în vederea transportului, dar și pentru cele necesare manipulării la locul de asamblare, fiecare unitate modulară este prevăzută din fabrică cu orificii necesare elevării și ridicării cu ajutorul cârligelor, în vederea încărcării pe mașinile de transport sau pentru așezarea modulelor în poziţia lor de lucru. Cu scopul de a facilita procedurile de asamblare, dar mai ales pentru a reduce timpul necesar acestei activităţi, fiecare unitate modulară este preasamblată și preinstalată electric în fabrica INTRAME din Valladolid, ceea ce înseamnă că la locul de montaj, componentele staţiei de asfalt vor fi conectate rapid atât între ele, cât și la motoarele instalaţiei și la dulapul de distribuţie montat în cabina de control, prin sisteme cu mufare rapidă. Această preinstalare electrică permite, de asemenea, testarea funcţionalităţii staţiei, testare ce se face anterior livrării instalaţiei din fabrică spre utilizator.

La locul de utilizare dorit, având modulele echipate cu picioare telescopice și distribuitoare de sarcină reglabile, staţia de asfalt se montează fără a fi necesare fundaţiile de beton sau cele metalice, acolo unde solul are rezistenţă adecvată sau a fost pregătit astfel încât să aibă o rezistenţă minimă de 2,5 -3.0 kg/cm². Indiferent de mărime, timpul pentru montajul staţiei de asfalt în varianta modulară nu depășește două săptămâni pentru capacitatea de producţie maximă de 400 t/oră.

În consecinţă, staţiile de asfalt modulare sunt preferate de către clienţi nu doar datorită alcătuirii lor în module, care se transpune în timpi și costuri de transport și de montaj scăzute, ci mai ales datorită faptului că prin aceste instalaţii de mixturi asfaltice se obţine un amestec finit înalt cantitativ, produsul rezultat fiind unul bine controlat, cântărit și omogen. Întrucât staţia de asfalt este echipată cu un sistem automatizat de gestiune și control, ea poate funcţiona atât automatizat, cât și semiautomatizat sau manual.

Plecând de la importanţa fiabilităţii staţiilor sale de asfalt, INTRAME și-a dezvoltat o reţea extinsă, proprie, care garantează clienţilor servicii post-vânzare și piese de schimb, dar și intervenţie promptă, prin intermediul reţelei online, atunci când operatorul staţiei întâmpină erori de operare sau sunt probleme în funcţionarea staţiei de asfalt www.statii-asfalt.ro.

Articole similare

1 din 932