Producătorul german LINTEC are o lungă tradiţie în domeniul producţiei de staţii de asfalt și beton, istoria sa începând în anul 1919. Dezvoltarea companiei a fost marcată de o serie de invenţii care au influenţat evoluţia staţiilor de asfalt, un exemplu interesant fiind prima staţie containerizată sau patentarea primului tambur de uscare și sortare pentru asfalt, în anii ’60. Utilizarea tamburilor a dus la scăderea dimensiunilor staţiilor, creșterea productivităţii, scăderea masivă a consumului de combustibil și în final la un cost de producţie mult mai mic.
În prezent, LINTEC este considerat ca un standard mondial în producţia de staţii de asfalt modulare în ISO-containere, rapid de instalat, ușor de pus în funcţiune, oriunde în lume, indiferent de condiţiile climaterice. Caracterul său mondial este subliniat și de locaţiile fabricilor sale de producţie, în Germania, Polonia, China, India sau Brazilia. Astfel, aceste staţii pot fi rapid relocate de la un site de construcţii la altul, cu un număr redus de camioane de transport, posibilitatea transportului intermodal, făcând costurile şi timpul relocării cele mai mici posibile.
Un avantaj major al staţiilor modulare este posibilitatea oferită de producătorul LINTEC ca fiecare client să poată alege din mai multe variante de echipare, astfel acestea răspunzând cerinţelor individuale ale unui proiect, garantând cele mai mici cheltuieli de exploatare.
Staţii de producere a asfaltului LINTEC
Producătorul german oferă întreaga gamă de sisteme de arzătoare, cu motorină, gaz, petrol, praf de cărbune sau mixte, precum și rezervoare de combustibil și bitum, silozuri externe sau integrate de depozitare asfalt cald, sau sisteme de reciclare la cald sau la temperatură joasă.
Trebuie remarcat nivelul înalt tehnologic al acestor staţii, LINTEC oferind de asemenea și echipamente pentru producerea mixturilor asfaltice la ”rece”, de înaltă calitate LEP95, acestea bazându-se pe un sistem special de ”înspumare” a bitumului, fiind posibilă producţia tuturor reţetelor de asfalt la temperaturi de 95-100 grade C. Pe lângă avantajul major al reducerii consumului de combustibil se adaugă și o mai mare ușurinţă de așternere a covorului asfaltic în condiţii de lucru mult mai prietenoase cu personalul deservent.
Staţii pentru betoane LINTEC
Gama de staţii de beton de înaltă tehnologie oferă diferite niveluri de echipare, adaptate cerinţelor fiecărui utilizator în parte. Sistemul de reducere a consumului energetic pentru răcirea agregatelor utilizate în producerea betonului, recomandat în special pentru zonele cu climat cald, baraje sau construcţii speciale reprezintă o opţiune ce reflectă cel mai bine nivelul tehnologic ridicat al echipamentelor LINTEC. Acest sistem se bazează pe principiul evaporării naturale fără gheaţă și permite reducerea costurilor de exploatare cu mai mult de 50% atunci când se utilizează o instalaţie de preparare a betoanelor, cu o capacitate de 120 mc/h.