Informaţii la ziNewsOnline

A fost inaugurat noul sediu EVW Holding Brașov

EVW Holding, unicul importator și dealer autorizat DAF în România, a inaugurat pe 14 mai un nou sediu pentru filiala Brașov.

La eveniment au participat clienți și personalități de marcă precum Michiel Kuijs – DAF Director of Sales Operations, Excelența Sa ambasadorul Olandei în România – Matthijs van Bonzel, George Scripcaru – primarul Brașovului, Gabriel Stanciu – COO EVW Holding, și cei trei acționari ai companiei, Ad van Wijk, Gheorghe Chiță și Mircea Mureșan.

Noua reprezentanță, care este situată la ieșirea din oraș, pe Calea Feldioarei nr.176, la aproximativ 3 km de centura Brașovului, se întinde pe o suprafață totală de 15.000 de metri pătrați, din care construită 2.120 metri, 2.400 metri suprafață desfășurată, birouri 350 metri pătrați, service 1400 și magazie 650. Construirea noului sediu a presupus o investiție de 1,4 milioane de euro și face parte din strategia de consolidare a business-ului EVW Holding prin care se urmărește îmbunătățirea reală a serviciilor oferite transportatorilor.

Reprezentanța din Brașov va asigura atât service autorizat DAF și Isuzu, cât și service de orice tip/marcă de vehicul comercial de peste 3,5 tone. Partea de service cuprinde opt canale și spațiu generos pentru deservirea clienților, atât în zonele de recepție, cât și în sălile de așteptare. Atelierul EVW Brașov oferă servicii complete pentru camioane, remorci și semiremorci, autobuze, autocare, lucrări de de tinichigerie, vopsitorie, ITP, verificări, diagnoză și întreținere. Tot aici se va realiza echiparea autovehiculelor cu sisteme ADR3, PTO, aer condiționat Webasto, încălzitoare auxiliare, montări instalații de basculare HIVA, service complet de roți și alimentare cu Ad Blue.

Similare

1 din 922