Constructii civileInformaţii la ziInfrastructuraNewsOnlineslide

A fost redeschis lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu

Lucrările de reconstrucție de pe lotul III Orăștie – Sibiu au fost finalizate, iar traficul rutier a fost redeschis începând cu această săptămână.

Comisia de Inspecție Tehnică, împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere au inspectat lucrările executate pe sectorul cuprins între km 60+500 – km 60+600 și au constatat că lucrările efectuate corespund din punct de vedere tehnic și calitativ respectând reglementările în vigoare, iar traficul rutier poate fi desfășurat în deplină siguranță.

“Am finalizat lucrările la Orăștie – Sibiu în regie proprie. A fost un proiect care ne-a pus la încercare, dar care a demarat o nouă abordare a proiectelor pe care le avem în perspectivă. Acest proiect a fost o piatră de încercare atât pentru echipa care a lucrat efectiv – ingineri, responsabili cu calitatea, mecanici, şoferi, muncitori…dar mai ales pentru echipa care a manageriat acest proiect”, a declarat Cătălin Homor, directorul general al Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Au fost verificate testele efectuate de către CESTRIN cu echipamente specializate privind capacitatea portantă, rugozitatea și planeitatea sectorului de autostradă Cunța – Săliște. De asemenea, având în vedere problemele identificate în execuția acestui lot de către antreprenorul cu care a fost reziliat contractul, Compania a decis expertizarea întregului lot III, Orăștie – Sibiu. În prezent procedura de achiziție a expertizei este în desfășurare.

 

Articole similare

1 din 957