Informaţii la ziNewsOnlinePiese

Afacerile DEUTZ au crescut cu 85%

Producătorul german de motoare Deutz a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o creștere de 85,8% a profitul înainte de plata dobânzilor și a impozitului (EBIT).

Reprezentanții companiei au declarat că creșterea la suma de 19,7 milioane de euro s-a datorat în mare parte scăderii nivelurilor de depreciere și amortizare. Veniturile Deutz au crescut, de asemenea, cu 0,7%, la valoarea de 945,5 milioane de euro: cu 5% în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (regiunea EMEA) și cu 19,7% în regiunea Asia-Pacific. La capătul opus, în America de Nord și America de Sud, veniturile Deutz au înregistrat o scădere de până la 19,1%.

Registrul de comenzi al producătorului a fost aproximativ similar cu cel din 2015, respectiv de 935,3 milioane de euro, compania vânzând 100.439 de motoare în primele trei trimestre din 2016, mai exact cu 6,3% mai puțin față de anul trecut. “Rezultatele financiare raportate sunt în concordanță cu așteptările noastre. Dacă vânzările vor crește, vom putea să ne îmbunătățim profitul, datorită pașilor pe care i-am parcurs pentru a crește eficiența activităților noastre”, a declarat Margarete Haase, șefa departamentului financiar din cadrul Deutz.

“Deutz este foarte bine poziționat, în viitor. În ultimii ani, am demarat o serie de măsuri care ne vor asigura succesul: îmbunătățirea portofoliului de produse, optimizarea rețelelor proprii și câștigarea de noi proiecte”, a adăugat Helmut Leube, președintele boardului director al companiei.

Articole similare

1 din 935