Anul trecut, grupul Ammann a lansat numeroase utilaje dedicate operațiunilor de pregătire și turnare a asfaltului, printre care cilindri compactori, utilaje pentru transportul și turnarea asfaltului șamd. Întregul eveniment a fost marcat, însă, de lansarea stației RAH100, care oferea, în premieră, posibilitatea de a utiliza în proporție de 100% afaltul reciclat, un avantaj pe care nici un competitor de pe piață nu îl putea furniza clienților din întreaga lume. La acel moment, stația RAH100 a făcut furori printre utilizatori.
Anterior lansării acestui produs, experții Ammann reușiseră utilizarea RAP (Reclaimed Asphalt Pavement) în proporție de 60%, cu ajutorul stației RAH60, care a fost de altfel punctul de la care s-a plecat în crearea noii stații RAH100. Noua tehnologie de reciclare a asfaltului dezvoltată de Ammann reprezintă, de fapt, un lung șir de îmbunătățiri aduse modelului anterior. Fără tehnologiile revoluționare incluse și testate în ani de exploatare pe stația RAH60, noua stație RAH100 ar fi fost mult mai dificil, dacă nu chiar imposibil de dezvoltat.
Performanță de la 60 la 100%
În utilizarea asfaltului recuperat – RAP, temperatura este un punct cheie, întrucât acesta trebuie încălzit la 120-130 de grade, lucru care aduce după sine o mulțime de complicații. RAP trebuie să atingă o temperatură exactă, astfel că nu poate deveni prea fierbinte dar nici prea rece, deoarece sub temperatura de 160 de grade, calitatea bitumului este afectată. Încălzirea RAP la o temperatură de 120 de grade necesită temperaturi mai mari de 160 de grade, ceea ce înseamnă că degradarea este inevitabilă, în lipsa unor reglaje speciale. Echipa Ammann a făcut din menținerea temperaturii un scop în sine, luând în considerare utilizarea pe linia de producție atât a fluxului paralel, cât și a uscătoarelor în contracurent, pentru stația RAH60.
Fiecare dintre cele două procese a ridicat probleme serioase. Cu un uscător cu flux paralel, gazul (și căldura) se mișcă în aceeași direcție în care se deplasează și agregatele. În mod special, RAP intră lângă arzător și este încălzit în timp ce își face loc către capătul opus, înainte de a fi descărcat. Uscătorul atinge cel mai fierbinte punct atunci când RAP este introdus, iar temperatura trebuie să fie sub 160 de grade, pentru a putea încălzi agregatul. Prin urmare, procesul paralel părea să nu funcționeze, deoarece bitumul ar fi fost afectat până la intrarea în uscător.
În cazul unui uscător în contracurent, materialul se mișcă în direcția opusă a fluxului de căldură, creând aceeași problemă, numai că la capătul opus. Din fericire, echipa Ammann a venit cu o soluție creativă atunci când a creat stația RAH60. În primul rând, aceștia au utilizat un sistem cu flux paralel care să nu afecteze bitumul. Cât despre problema temperaturii, s-a optat pentru utilizarea unor agregate proaspete. Acestea au fost încălzite într-un uscător diferit și la o temperatură mult mai mare, întrucât nu a existat nici un motiv de îngrijorare în ceea ce privește afectarea bitumului. După încălzire, agregatele proaspete au fost mixate cu RAP, pentru a atinge temperatura țintă necesară. De altfel, agregatele noi au reprezentat a doua sursă de încălzire. Această soluție a fost una absolut ingenioasă, iar producătorii din industrie au fost încântați să afle că pot adăuga materiale noi în proporție de doar 40%. RAH60 rămâne, astfel, un produs de succes și extrem de popular, iar tehnologia sa, una foarte avansată.
Stația de reciclare RAH100
Chiar și după această realizare, experții Ammann au vrut și mai mult, noul lor obiectiv fiind crearea unei rate de utilizare de 100% a asfaltului recuperat, însă căldura continua să fie o mare provocare. Atingerea nivelului de 100% însemna că procesul tehnologic utilizat de RAH60 nu reprezenta o opțiune, deoarece nu puteau fi folosite agregate proaspete, iar acele materiale se comportau ca sursă secundară de căldură, în plus persista și problema arderii bitumului.
Cu toate acestea, procesul în contracurent părea să fie, totuși, cea mai bună abordare pentru că nu afecta bitumul imediat și era și mai eficient din punct de vedere energetic, comparativ cu sistemul cu flux paralel. În cele din urmă, echipa Ammann a venit cu soluția de a crea un proces în contracurent în care RAP să fie descărcat mai devreme. RAP intră la capătul secțiunii de uscare în contracurent și se mișcă către camera de încălzire, însă este descărcat înainte să intre în aceasta, în acest fel nedevenind prea fierbinte pentru a fi afectat. Acest proces elimină nevoia unei surse secundare de căldură, deci nu este nevoie nici de materiale noi.
Nașterea stației HRT
Cu ajutorul RAH100, RAP a fost transformat dintr-un deșeu într-un agregat de calitate la preț redus, iar clienții erau încântați, însă experții Amann au mai descoperit o provocare. Asfaltul fierbinte este lipicios, iar descărcarea RAP din mijlocul uscătorului presupunea manevrarea unui material lipicios. Specialiștii Ammann au venit cu o altă idee inovativă, și anume stația de mixare Ammann HRT. Echipa de dezvoltare a realizat că cea mai bună modalitate de a evita blocajele era aceea de a minimiza transportul RAP încălzit din tambur până în mixer. Specialiștii Ammann au creat o stație care poziționa uscătorul în partea de sus a structurii. În loc să descarce materialul lipicios cu ajutorul unui sistem de conveiere, RAP cade pur și simplu din uscător într-un siloz tampon, apoi într-un cântar și, eventual, într-un mixer situat dedesubt.
Bineînțeles că această reașezare a dus la o altă provocare, și anume reconfigurarea stației pentru ca uscătorul să fie poziționat la o înălțime mare și alinierea lui cu mixerul aflat dedesubtul lui. Relocarea însemna alte schimbări – la conveierele care furnizau RAP rece și la sistemul de susținere a uscătorului la o înălțime atât de mare. Dar toate aceste provocări au fost depășite, iar reciclarea de 100% a fost obținută.
Înființată în anul 1993, compania VALENTINO PRODEX este în prezent un nume bine cunoscut de către constructorii români, fiind unic reprezentant și distribuitor în Romania al producătorului AMMANN în domeniul stațiilor de preparare a mixturilor asfaltice și stațiilor de betoane.