Subtraversari, Foraje, Sapaturi

Analiza pieţei interne

Dezinteres din partea factorilor de decizie la nivel naţional pentru sectorul construcţiilor, un guvern tehnocrat care ar putea să împingă sectorul înainte, dar este blocat de organizarea alegerilor locale, fiind prins în ţesătura intereselor politice. Cam așa arată sectorul construcţiilor în prezent, singurul colac de salvare fiind fondurile europene, care susţin vânzările de utilaje, dar care nu au fost corelate și cu ceea ce se întâmplă pe teren, neavând nici un rol în dinamizarea construcţiilor de drumuri naţionale, autostrăzi, infrastructură de transport în general sau infrastructura localităţilor, legată strict de serviciile de canalizare, apă, curent, gaze, șamd.

Cele două activităţi ce fac obiectul acestei analize au avut în anul 2015 evoluţii diferite. Astfel, subtraversările au cunoscut o dinamică relativ bună, creșterea vânzărilor de utilaje, dar și gradul de utilizare al acestora fiind mai mari comparativ cu 2014. Pe de altă parte, sectorul forajelor a cunoscut încă un an slab. Explicaţia este relativ simplă pentru aceste tendinţe: subtraversările nu depind decât parţial de sectorul construcţiilor, firme private precum cele din industria telecomunicaţiilor, dar și a distribuţiei de apă, gaze sau curent apelând deseori la acest tip de tehnologie care nu presupune decopertări ale solului și nici lucrări de refacere la suprafaţă.

Am solicitat opiniile avizate ale unor persoane cu funcţii importante în cadrul firmelor importatoare sau reprezentanţelor directe ale marilor producători internaţionali de utilaje de forare și subtraversări. Care este opinia lor, concret argumentată, în ceea ce privește evoluţia acestor activităţi în România în acest an?

Cornel Udrescu, director general Tractor Proiect Comerţ SRL (foraje):

„A fi optimiști prin prisma activităţii profesionale, pentru noi ar însemna să credem în creșterea vânzărilor produselor noastre în acest an. Din păcate acest lucru depinde cel mai puţin de abilităţile noastre profesionale. Pentru a fi optimiști, ar trebui să vedem o economie în ascensiune, cu investiţii serioase în proiecte industriale și de infrastructură. Pentru aceasta ar trebui să vedem un guvern capabil de iniţiative serioase, pe termen lung, de stimulare a dezvoltării economice. Din păcate, acest guvern tehnocrat, deși este de mai bună calitate decât precedentele, are ca prim obiectiv organizarea de alegeri, neavând timp și nici susţinere pentru măsuri economice radicale. Se va dovedi un guvern util numai dacă reușește să menţină economia pe linia de plutire, pe perioada sa de mandat. Răspunsul este deci: nu, nu suntem optimiști”.

Laszlo Fodor, Manager Imocon SRL (subtraversări):

„Anul 2015 a fost un an bun, cu o creștere de 30% faţă de 2014. Pentru 2016 estimăm o scădere a cifrei de afaceri pentru domeniul construcţiilor de utilităţi deoarece numărul proiectelor în derulare și a celor care vor porni anul acesta este în scădere. O mare parte din aceste proiecte se desfășoară cu finanţare prin Fonduri Europene, iar sistemul de decontare este foarte greoi și durează mult până executanţii își încasează banii. Multe firme au intrat în faliment în ultimii ani, au răsărit firme noi cu puţină experienţă, care se aventurează la execuţia lucrărilor de canalizare de exemplu, fără a avea experienţa și cunoștinţele necesare și când apar probleme, atunci se retrag. Insolvenţele sunt numeroase și există un grad ridicat de incertitudine în acest sector. Consider că anul 2016 va fi unul mai slab decât anul trecut”.

Artur Hajer, Manager Mining and Rock Excavation Technique Division Romania, Moldova şi Ungaria (foraje):

„Realist privind, ne așteptăm la un an la fel de greu ca și cel anterior, dat fiind că majoritatea proiectelor sunt doar în faza de discuţii sau creionate pe hârtie, fără a tinde spre o concretizare practică imediată sau într-un termen mediu. Anul 2015 nu a confirmat așteptările din punctul de vedere al vânzărilor, dar am beneficiat de un proiect major dezvoltat pentru o exploatare la zi de cupru, proiect demarat în anul 2014 și care s-a concretizat în 2015, acesta balansând pozitiv situaţia totală a vânzărilor pe segmentul nostru de activitate. În schimb, surprinzător a fost nivelul ridicat al cererii de ciment în anul 2015, comparativ cu anul 2014, cerere care a avut ca rezultat livrarea de echipamente pentru câteva cariere de calcar”.

Problemele nu sunt noi, ignorarea lor de către cei care hotărăsc direcţia economiei naţionale intrând deja în firea lucrurilor. Nu se mai poate face nimic? Nu există nici o metodă prin care ceea ce numim generic „statul” să înţeleagă că în afara jocurilor politice și a intereselor există și o industrie care poate ridica economia ţării într-un mod stabil și permanent? Poate o asociaţie profesională dinamică să scoată o întreagă clasă de funcţionari din inerţie?

Artur Hajer:

„«Ingredientele» necesare lansării sectorului sunt la îndemână, doar că trebuie folosite corespunzător, și anume:

  • Investiţiile statului în infrastructură sunt vitale și esenţiale, ele putând fi stabilite strategic pe termen mediu și lung, dar important este să nu aibă culoare politică, ci să primeze valoarea economică pe care o pot genera.
  • Fondurile europene sunt disponibile, dar trebuie multă seriozitate în absorbirea acestora.
  • Lucrările trebuie încheiate, recepţionate și mai ales achitate conform contractelor.
  • Legislaţia corespunzătoare există, trebuie doar profesionalism și seriozitate în aplicarea ei; o asociaţie profesională activă și implicată ar ajuta, dar atunci ce nevoie mai este de funcţionarii existenţi în aparatura de stat din acest domeniu, care ei înșiși r trebui să fie acei oameni activi și implicaţi care să dinamizeze activitatea acestui sector?”

Laszlo Fodor:

„Cred că o asociaţie profesională activă care ar comunica cu instituţiile statului ar putea revigora acest sector, cu condiţia să se concentreze pe principii sănătoase de funcţionare a pieţei și de responsabilizare a tuturor factorilor, și aici mă refer în mod special la statul român ca finanţator, beneficiar și plătitor al lucrărilor de reţele edilitare”.

Cornel Udrescu:

„O asociaţie profesională activă nu poate să strice, dar ar trebui să existe o implicare reciprocă serioasă, dincolo de discuţii sterile și «proiecte minunate»”.

BAUMA 2016 va începe în curând. Ce noutăţi vor fi prezentate în acest an și care sunt tendinţele în domeniul forajelor și subtraversărilor?

Laszlo Fodor:

„Nu observ o creștere spectaculoasă a unui sector în mod special în domeniul subtraversărilor, domină ca și număr forezele pneumatice și sunt cereri în creștere pentru echipamentele modulare de foraj orizontal dirijat de tip MiniJet. De asemenea, prevăd o creștere a interesului pentru echipamentele modulare ce pot opera din cămin, pentru lucrări de canalizare și telecomunicaţii.

Ca și pondere creşte numărul de proiecte europene finalizate pentru livrarea echipamentelor mari de foraj orizontal dirijat tip Terra Jet. Sectorul care încă nu s-a dezvoltat în România este cel al reabilitării ţevilor existente de apă și canalizare, unde dispunem de o gamă variată de echipamente”.

Cornel Udrescu:

„În aprilie, Bauer Maschinen Group va prezenta din nou portofoliul său complet de echipamente pentru ingineria fundaţiilor speciale, pe spaţiul de expunere exterior la Bauma 2016 – standul FN 520. Pe lângă zona de expunere centrală, cu utilajele de foraj rotativ din seria BG, macaralele „duty-cycle” din seria MC și tehnologia pereţilor diafragmă – cu freze și graifere – firmele subsidiare, precum Klemm, Prakla, Hausherr, RTG, ABS Trenchless și MAIT, vor expune de asemenea noile lor realizări.

Bauer poate de asemenea să se refere la o aniversare specială: primul utilaj de foraj rotativ Bauer, legendarul BG 7, a fost prima dată utilizat pe un șantier de construcţii, exact cu 40 de ani în urmă. Acest prim utilaj de foraj a fost prototipul tuturor utilajelor de foraj care au fost construite de către diferiţi producători la nivel mondial de zeci de ani. În acel timp, singurele echipamente disponibile pentru foraje de piloţi, veneau din alte domenii ale construcţiilor și trebuiau să fie transformate temporar pentru noile procedee”.

Artur Hajer:

„Se lucrează mult pe partea de optimizare a tehnologiilor de foraj ca atare, în vederea eficientizării acestora. Acest lucru este posibil în principal prin automatizarea diverselor operaţiuni, ceea ce va determina realizarea lucrărilor cu costuri cât mai mici.

De asemenea, Atlas Copco va participa la ediţia din acest an a târgului internaţional Bauma 2016, ce se va desfășura în perioada 11-16 aprilie la München, în Germania, unde, în cadrul standului, specialiștii Atlas Copco vor oferi informaţii despre echipamentul de foraj cu ciocan de suprafaţă, model Atlas Copco SmartROC T45, prevăzut cu conceptul Smarter Quarrying, echipamentul cu ciocan de suprafaţă, model Atlas Copco FlexiROC T20 R mark II, sistemul de scule de forat Atlas Copco T-WIZ 60, noua generaţie de ancore Symmetrix și Elemex șamd”.

Articole similare

1 din 32