Am stat de vorbă cu domnul Petrică Mihalache, inginer șef în cadrul Direcţiei de Dezvoltare infrastructură și Mentenanţă a societăţii Apa Nova București, persoană cu mare experienţă și direct responsabilă cu menţinerea reţelei de apă în stare perfecta de funcţionare, lucrând din anul 1985 în cadrul societăţii ce se ocupă cu distribuţia apei pentru Capitală.
Discuţia noastră a avut un subiect precis, și anume modul în care este înlocuită și extinsă reţeaua de conducte din București, în condiţiile în care pentru fiecare metru săpat în carosabil, trebuie blocată o stradă sau chiar o arteră aglomerată a Capitalei, ceea ce adduce după sine probleme rutiere deosebite.
Am fost interesaţi de soluţiile de subtraversare dezvoltate prin care Apa Nova urmărește deschiderea a noi trasee de conducte fără a bloca traficul rutier sau pietonal de suprafaţă. Colaborarea dintre Apa Nova și societatea IMOCON , unicul importator pentru România al utilajelor de subtraversare şi foraj orizontal dirijat, produse de către societatea elveţiană Terra, unul dintre cei mai mari producători mondiali de astfel de utilaje, a început acum mulţi ani prin utilizarea unor foreze pneumatice ce avansează prin percuţie.
Acesta a fost un început bun, care a demonstrat seriozitatea firmei IMOCON , dar și calitatea forezelor pneumatice Terra Hammer, societatea Apa Nova achiziţionând în anul 2009 un utilaj mult mai complex, sistemul de foraj orizontal dirijat Terra Mini Jet MJ 1600.
Under Construction: Utilajele de subtraversare reprezintă viitorul pentru orice tip de conducte ce trebuie pozate în interiorul aglomerărilor urbane?
Petrică Mihalache: În București a crescut foarte mult circulaţia auto, de multe ori nu se mai poate bloca o stradă importantă din punctul de vedere al traficului, din acest motiv nici Poliţia Rutieră și nici administratorii de drum nu dau acceptul să începi astfel de lucrări. În aceste condiţii, am fost nevoiţi să găsim niște dispozitive pentru a introduce reţelele noastre fără a desface carosabilul pe toată lăţimea/ lungimea străzii.
Under Construction: Cum aţi început colaborarea cu societatea IMOCON?
Petrică Mihalache: Pentru început, am studiat piaţa, am cerut mai multe oferte și am ales o serie de foreze pneumatice, cu diametru de forare mic, de până la 80 mm și care oferă un foraj orizontal nedirijat, pentru distanţe mici, de câţiva metri.
Am constatat că se lucrează foarte bine cu acestea, am rezolvat problema branșamentelor mici, dar nu a conductelor sau a branșamentelor cu diameter mai mari. Astfel, am început prima colaborare cu IMOCON, care ulterior a fost extinsă.
Under Construction: Este posibil ca un singur utilaj de forare orizontală dirijată să asigure necesarul de conducte noi pentru întreg orașul București?
Petrică Mihalache: Lucrările sunt complexe, atunci când vorbim de transportul apei potabile sau uzate. Pentru conducte până la 80 mm diametru și distanţe scurte, avem forezele pneumatice, sistemul achiziţionat, un Terra Mini Jet MJ 1600 permite lucrul pe distanţe mult mai mari, precum și pozarea unor conducte cu diametre mari. Mai precis, noi avem nevoie ca acesta să permită instalarea conductelor cu diametre de 280 mm și cu lungimi de până la 50 metri.
Are un randament bun, este ușor de montat și demontat, nu am avut probleme tehnice deosebite cu el în cei patru ani decând îl utilizăm. Utilajul este alocat unei singure echipe, care știe să îl utilizeze foarte bine, echipă pregătită de către specialiștii de la IMOCON.
Under Construction: Ce avantaje aduce acest sistem de subtraversare, din punct de vedere al activităţii de pozare a conductelor de apă?
Petrică Mihalache: Este un sistem relativ mic faţă de gama completă de la producătorul Terra, gândit să lucreze în aglomerări urbane: construcţia este modulară, echipamentul fiind compus dintr-un grup hidraulic, un sistem separat de mixare și pompare a fluidului de foraj – aceste unităţi pot fi lăsate pe mașina de transport în timpul lucrării – și cadrul de forare propriu zis, care se introduce în groapa de forare. De asemenea, este livrat cu un sistem de localizare performant și execută toate operaţiunile unui sistem mare de foraj orizontal dirijat, doar că acesta este la scară redusă. Este în schimb foarte puternic și ne permite să forăm oriunde în București. Din punct de vedere al tehnologiei de lucru, capătul de forare avansează prin introducerea unor prăjini intermediare, una câte una, fiecare având o lungime de o jumătate de metru iar când se ajunge în capăt, la destinaţie, se scoate capătul de forare și se introduce un alezor, care are în spate o piesă pentru prinderea conductei. În funcţie de diametru se fac una sau mai multe treceri cu alezorul. Capul de foraj are o deschidere la 68 mm, iar pentru a introduce o conducta de 125 sau 160 mm este nevoie uneori să treci de două ori cu alezorul, în funcţie de duritatea solului. De asemenea, dacă pe parcursul forării capul de înaintare întâlnește obstacole, precum rocă dură sau diverse construcţii subterane nesemnalizate, acestea pot fi ocolite prin comenzile date la intrare, permanent starea capului și locaţia exactă fiind monitorizate de la suprafaţă.
este un utilaj versatil, capabil să facă faţă unor solicitări frecvente și diferite, primite de echipa de lucrări speciale de la Apa Nova București.