Informaţii la ziNewsOnline

Autorizațiile de construcții eliberate la început de an, în scădere

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în luna ianuarie 2014 s-au eliberat 1.573 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,1% faţă de luna ianuarie 2013.

Pentru construirea de clădiri rezidențiale, în luna ianuarie 2014 s-au eliberat un număr total de 1.573 autorizaţii, în scădere față de cele 1.694 de autorizații emise în ianuarie 2013. Din totalul de 1.573 de autorizații eliberate în ianuarie 2014, 550 au fost destinate zonei urbane și 1.023 zonei rurale (65,0%). Pentru segmentul clădirilor administrative, în ianuarie 2014 au fost eliberate 8 autorizații de construcții, comparativ cu cele 13  emise în aceeași lună a anului  precedent.

În profil regional, cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Sud-Muntenia (-83 autorizaţii), Nord-Est (-42 autorizaţii) şi Centru (-32 autorizaţii). Creşteri ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost înregistrate în trei regiuni de dezvoltare: București-Ilfov (+37 autorizații), Vest (+8) și Nord-Vest (+7).

Articole similare

1 din 932