OnlineServicii si consumabile

AVE Intermed și Trelleborg, soluții pentru reducerea costurilor în construcții

AVE Intermed, o companie cu tradiție și experiență în industria construcțiilor și a echipamentelor de manipulat din România, reușește permanent să-și extindă portofoliul de produse și branduri, pentru a le oferi clienților săi soluții complete care să le vină în ajutor prin optimizarea activității, reducerea costurilor și extinderea ciclului de viață al echipamentelor. Cel mai recent nume din portofoliul AVE Intermed, care include Magna Tyres, Midac, A.T.I.B Elettronica, DFK, Armanni, este Trelleborg AB, unul dintre cei mai mari producători de anvelope industriale din lume și lider în domeniul ingineriei polimerilor.

Astfel, la începutul lunii noiembrie AVE Intermed împreună cu partenerul său Trelleborg AB, au organizat un eveniment cu tema “AVE Intermed și Trelleborg – parteneriat pentru dezvoltare”, la care au participat clienți actuali și potențiali, reprezentanți ai companiei AVE Intermed, reprezentanți Trelleborg – Anton Ancic, Territory Manager și Roberto Zampieri, Brawler Business Developer.

Trelleborg – peste 100 de ani de expertiză suedeză

Compania Trelleborg a luat naștere în Suedia în anul 1905, afacerea dezvoltându-se foarte mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ajungând astăzi la o cifră de afaceri de 2,3 miliarde de euro și 23.000 de angajați la nivel mondial.

Activitatea Trelleborg este axată pe furnizarea de soluții polimerice, compania fiind lider mondial în domeniul ingineriei polimerilor. În prezent, grupul Trelleborg deține mai multe unități de business: Trelleborg Coated Systems, Trelleborg Industrial Solutions, Trelleborg Off Shore and Construction, Trelleborg Sealing Solutions, Trelleborg Wheel Systems și un joint venture 50/50 Trelleborg Vibracoustic. Divizia Trelleborg Wheel System are ca obiect de activitate producerea de anvelope industriale și reprezintă 19% din cifra totală de afaceri a grupului, acest procentaj fiind în continuă creștere. Compania oferă anvelope pentru echipamente agricole, forestiere (53 %) și anvelope pentru motostivuitoare și alte echipamente de manipulat (47%).

Bazele parteneriatului între AVE Intermed și Trelleborg AB au fost puse în anul 2012, AVE Intermed devenind dealer exclusiv al brandurilor premium Monarch, Duratrak și BRAWLER – anvelope OTR solide destinate aplicațiilor grele.

“Suntem foarte multumiți că în România avem un partener exclusiv precum AVE Intermed, cu o asemenea experiență și acoperire din punct de vedere al service-ului, care să le prezinte clienților produsele pe care noi le oferim pieței” a declarat Anton Ancic, Territory Manager Trelleborg.

“Am început colaborarea cu Trelleborg datorită calității pe care o oferă, atât pe partea de anvelope industriale pentru stivuitoare, cât și anvelope OTR pneumatice și OTR solide (BRAWLER)” a explicat domnul Nicolae Popescu, administrator AVE Intermed în prezentarea susținută în cadrul evenimentului.

Trelleborg pentru construcții

Seria de construcții de la Trelleborg oferă o gamă de anvelope și șenile pentru cele mai dificile aplicații din construcții. Produsele Trelleborg sunt testate îndelung, în condiții reale de lucru pentru a îndeplini întocmai cerințele clienților. Combinând materiale de înaltă calitate, profilul durabil al benzii de rulare și canelurile adânci, Trelleborg oferă produse cu un ciclu de viață mai lung și care nu necesită întreținere, eliminând astfel timpii morți.

Seria pentru construcții cuprinde gamele Trelleborg SKS, Trelleborg SK900/SK800, Trelleborg excavatoare, ideale pentru o varietate de echipamente, precum excavatoarele, grederele, încărcătoare frontale, manuipulatoare telescopice, încărcătoare pe roți.

Despre AVE Intermed

Compania AVE Intermed oferă soluții complete pentru echipamentele de ridicat și transportat, dar și pentru utilajele de construcții, în portofoliul său regăsindu-se anvelope și roți pentru echipamente-Magna Tyres-anvelope OTR radiale, Trelleborganvelope industriale pentru stivuitoare și anvelope OTR pneumatice si solide; baterii de tracțiune pentru stivuitoare- Midac, redresori pentru bateriile de tracțiune- A.T.I.B Elettronica, cabine pentru stivuitoare –DFK, echipamente speciale pentru depozite – Armanni, cât și cursuri de formare profesională a stivuitoriștilor a stivuitoriștilor.

Sediul central al companiei se află în București, iar cele patru puncte de lucru din Cluj, Timișoara, Brașov și Râmnicu Vâlcea oferă o acoperire completă a teritoriului țării, compania reușind să ofere aceleași servicii de calitate fiecărui client din România. Astfel, în fiecare sediu din teritoriu există un depozit de anvelope și un stoc de anvelope dimensionat în funcție de numărul de clienți existenți în fiecare zonă, prese fixe pentru înlocuirea anvelopelor super elastice, consultanță de specialitate pentru a putea oferi clienților anvelopa potrivită aplicației acestuia, service și piese de schimb, posibilitatea de presare/depresare, dar și o presă mobilă.

BRAWLER – pentru aplicații grele

Gama Brawler include anvelope speciale pentru cele mai solicitante medii de lucru, cum ar fi gropi de gunoi şi recuperarea deşeurilor, centre de reciclare, reciclarea deşeurilor metalice, minerit subteran, industria grea, construcții și demolări, cariere și mine de exploatare de suprafață, aplicații cu uzură mare, condiții de supraîncărcare. Această gamă, intrată în portofoliul Trelleborg în 2012, odată cu achiziția producătorului american Maine Industrial Tire, completează perfect gama existentă de anvelope premium Trelleborg pentru aplicații de manipulare a materialelor.

Roberto Zampieri, Construction Business Development Manager Europe pentru Trelleborg Wheel Systems, Anvelope industriale, declara: “Brawler răspunde în special nevoilor industriilor de reciclare și manipulare a deșeurilor. Mulți dintre clienții din aceste industrii trec de la anvelopele pneumatice sau anvelope umplute cu spumă la anvelope solide. Șantierele sunt deschide adesea 24/7 și necesită anvelope cu un ciclu de viață mai lung, care nu necesită întreținere și furnizează cel mai bun cost de operare pe întreaga durată de viață.”

“Anvelopele super elastice sunt foarte populare în SUA, unde tehnologia există de peste 12 ani, iar companiile au această cultură a reducerii costurilor. Aceste anvelope sunt comercializate și în Europa și vom încerca, printr-un program investițional și de marketing, să le aducem și în România” a spus domnul Nicolae Popescu.

Reducere a costurilor cu Monarch M2

O nouă generaţie de anvelope solide Monarch pentru generaţia următoare de echipamente de manipulare a materialelor. Proiectate pe baza celei mai noi tehnologii şi a unei analize de laborator de ultimă oră, M2 combină rezistenţa pneului Mono-Matic® cu dominanţa HP® şi puterea E-Class®. Această anvelopă, cu trei straturi şi sârmă de oţel în toc, este diferită faţă de anvelopa solidă anterioară Monarch.

Noul model al benzii de rulare şi materialul nou o delimitează în mod clar faţă de tehnologia veche de anvelope. Aceste schimbări se combină pentru a produce o anvelopă solidă şi mai rezistentă în timp.

Articole similare

1 din 872