Informaţii la ziNewsOnlineServicii si consumabileslidesusUpdate

BKT lansează EM 933 SUPER, perfectă pentru săpare și încărcare

  • Expusă în premieră la Bauma, anvelopa EM 933 SUPER, destinată echipării excavatoarelor, oferă un confort excepțional pentru operator în timpul deplasării precum și o tracțiune superioară.
  • Designul unic al pereților laterali ai anvelopei este special proiectat pentru a asigura o protecție sporită împotriva pietrelor și obiectelor ascuțite.

BKT este unul dintre cei mai mari producători mondiali de anvelope destinate activităților industriale, precum construcțiile, reciclarea sau agricultura. Pentru fiecare tip de activitate, specialiștii BKT oferă anvelopele adecvate. Prin lansarea pe piață a noi modele, care răspund exact cerințelor utilizatorilor dintr-un anumit domeniu sau pentru un anumit tip de utilaje, anvelopele marca BKT sunt preferatele constructorilor din întreaga lume.

Compania internațională BKT a lansat în cadrul expoziției Bauma din acest an anvelopa EM 933 SUPER, special proiectată pentru a asigura o durată cât mai lungă de utilizare și o eficiență excelentă utilajelor destinate excavării, ce execută lucrări de săpare și încărcare – activități complexe în care anvelopele joacă un rol cheie.

Proprietățile noii game de anvelope le diferențiază de alte produse de pe piață. Astfel, aceasta are un design remarcabil al pereților laterali, cu o muchie proeminentă ce asigură un contact strâns între două anvelope ce lucrează în tandem, eliminându-se astfel necesitatea utilizării unui inel special din cauciuc, pentru a evita ca pietrele sau alte obiecte dure să pătrundă între ele.

Calitățile excepționale ale noilor anvelope EM 933 SUPER țin cont atât de operator, oferindu-i acestuia un confort deosebit în timpul condusului, cât și de cerințele dure de lucru ale unui șantier, acestea având proprietăți de auto-curățare superioare și oferind o tracțiune de primă clasă pe cele mai alunecoase terenuri. Aceasta este disponibilă cu dimensiunea de 290/90 – 20.

BKT oferă o gamă de peste 3.200 tipo-dimensiuni de anvelope destinate unor segmente specializate industriale, precum construcțiile, infrastructura și mineritului, dar și din domeniul agricol, industrial și al logisticii, răspunzând celor mai specifice cerințe, totdeauna la cel mai bun nivel calitativ.

Similare

1 din 946