Standul Case CE din cadrul expoziţiei Intermat 2015 ce a avut loc în aprilie la Paris, a fost conceput având în centrul său o punte, simbolul relaţiei apropiate dintre produsele Case, dealerii și clienţii producătorului, sugerând totodată și noua abordare a brandului Case faţă de clienţii săi, punând nu doar produsele în centrul atenţiei, ci și oamenii.
Echipamentele expuse au reprezentat o alegorie, redând punctul de vedere al clienţilor și fiind organizate în funcţie de aplicaţiile pentru care sunt utilizate: Urban, Infrastructură, Reciclare, Minerit și Cariere, dar și un spaţiu special amenajat pentru camioanele IVECO. Nucleul standului a fost reprezentat de suita de tehnologii și servicii menite să-i ajute pe clienţii Case să-și clădească afacerea eficient: piese de schimb și service, servicii financiare CNH Capital Finance, tehnologiile pentru motoare FIAT Powertrain Systems, sisteme telematice și de control, pe scurt toate elementele care permit producătorului Case Construction Equipment să le ofere clienţilor din industria construcţiilor soluţii complete, 3600.
Inovaţia constituie viitorul – CNH Industrial, grupul de companii din care face parte și producătorul Case investind numai în anul 2014 peste 1 miliard de dolari în cercetare și dezvoltare. 8,8% din angajaţii companiei sunt angrenaţi în activităţi de cercetare și dezvoltare, ceea ce înseamnă că mai mult de 6.000 de oameni sunt dedicaţi inovaţiei, rezultatul fiind confirmat de cele peste 7.500 de patente active pe care grupul le deţine pentru echipamentele de construcţii.
„Inovaţie” a fost mesajul transmis de echipa Case aflată la standul din cadrul Intermat, dar și de echipamentele prezentate, multe dintre ele aflându-se pentru prima dată în faţa publicului, precum Seria C de gredere, o noutate absolută pentru piaţa europeană, cele cinci modele noi de încărcătoare compacte multifuncţionale și încărcătoare compacte pe șenile, noua serie F de încărcătoare frontale sau prototipul primului excavator hibrid.
Grederele Case Seria C, echipamente simple pentru aplicaţii complexe
Una dintre noutăţile aduse de Case CE a fost noua serie C de gredere, ce reprezintă apogeul a peste 30 de ani de dezvoltare continuă, care se bazează pe experienţa primilor producători mondiali: Frisch, Faun, apoi O&K și în prezent Case. Seria C oferă două noi modele de gredere cu greutăţi operaţionale de 13 și 16 tone, disponibile în varianta 6×4 sau 6×6 pentru a răspunde cerinţelor clienţilor în termeni de costuri de operare reduse, flexibilitate și manevrabilitate.
Aceste echipamente beneficiază de tehnologia patentată Hi-eSCR , dezvoltată de FTP Industrial, singura soluţie tehnologică de pe piaţă care îndeplinește standardele de poluare Tier 4 Final utilizând doar un sistem SCR , cu numeroase beneficii în ceea ce privește performanţele, fiabilitatea și economia motorului.
Hi-eSCR nu are nevoie de recircularea gazelor arse (EGR), astfel că motorul funcţionează doar cu aer curat, arderile fiind optimizate, ceea ce se traduce într-o mai mare putere a motorului și un consum de combustibil redus semnificativ. Absenţa EGR înseamnă și că nu este necesară utilizarea de Filtre de Particule Diesel pentru a atinge nivelurile de particule impuse de normele Tier 4 Final, astfel că și costurile de mentenanţă sunt mai reduse.
Grederele Seria C sunt echipamente mai puţin complexe decât alte utilaje de acest fel și se remarcă prin durabilitate, fiabilitate și o mentenanţă ușoară.
De asemenea, sistemul de tratare a gazelor arse este mai puţin voluminos comparativ cu alte soluţii, ceea ce înseamnă că ocupă mai puţin spaţiu în interiorul mașinii, iar operatorul are o mai bună vizibilitate în zona din spatele utilajului, dar și un acces mai ușor la punctele zilnice de întreţinere.
„Soluţia noastră Tier 4 Final cuprinde o singură componentă, sistemul de tratare extern SCR , unde trebuie adăugat lichidul AdBlue. Competitorii nostril folosesc sisteme cu trei componente: sistemul de recirculare a gazelor, filtrul DPF pentru arderea particulelor diesel, iar la final se adaugă ureea. Astfel, aceste sisteme complexe cu filter de particule diesel necesită schimbarea sau regenerarea la un anumit interval, ceea ce implică alte costuri și timp pentru utilizator. Atunci când au fost introduce normele Tier III, toţi producătorii au folosit sisteme EGR pentru a respecta aceste standarde.
Apoi, producătorii au început să se diferenţieze. Unii au adoptat soluţia cu AdBlue, iar alţii, cu precădere producătorii americani, soluţia cu filtru de particule, în mare parte și pentru că în America de Nord combustibilul nu reprezintă un cost însemnat”, declară Massimiliano Sala, Product Manager Construction Equipment.
CASE® SiteSolutions, soluţiile de care are nevoie un constructor
Case CE a reunit sub denumirea CASE® SiteSolutions toate serviciile și tehnologiile menite să completeze oferta de echipamente a producătorului pentru a veni în ajutorul clienţilor săi. Aceasta reprezintă rezultatul direct al strategiei Case de a dezvolta soluţii de business 3600 care să-I ajute pe clienţi să obţină maximum de productivitate pe șantierele de construcţii și cele mai bune rezultate din punctul de vedere al costurilor reduse. CASE SiteSolutions a reunit toate soluţiile de control al echipamentelor CASE® Site Control și soluţiile telematice CASE® SiteWatchTM.