Informaţii la ziNewsOnlineTransport rutier

Cefin Trucks, partener de cursă lungă pentru Financiar Urban

Luna februarie a reprezentat un bun moment pentru Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România să anunțe calitatea sa de lider pe piaţa de vehicule destinate domeniului construcţiilor, precum și pe segmentul de vehicule municipale, graţie rezultatelor obţinute la nivelul anului 2018.

Gama de vehicule municipale Ford Trucks este disponibilă pe piața românească din luna mai 2017. Deși au trecut mai puțin de doi ani, până în prezent au fost livrate deja peste 120 autogunoiere, cota de piață la nivelul anului 2018 fiind de 35%.

Ascensiunea rapidă în topul vânzărilor din România în domeniul Vehiculelor Municipale Ford Trucks se datorează și gamei cuprinzătoare de autogunoiere, cu capacități cuprinse între 15-23 mc, și a posibilității de montaj în diferite configurații, în funcție de cererea utilizatorului, pe șasiu 4×2 sau 6×2 pentru transportul gunoiului menajer, automăturători, hooklift-uri și skip loadere pentru transportul containerelor, vehicule specializate echipate cu macara, platformă sau benă basculabilă.

Calitatea camioanelor, calitatea echipamentelor montate pe acestea, dar și a serviciilor after-sales reprezintă câteva argumente solide în favoarea acestei expansiuni solide, prezența directă prin centrele sale din București, Brașov, Deva și Arad sau prin reţeaua sa de parteneri de service, în Constanţa, Craiova, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timișoara și Cluj fiind extrem de importantă pentru firmele de transport și servicii din România.

Calitatea serviciilor și vehiculelor – asigurate 100% CEFIN

Unul dintre clienții importanți ai Cefin Trucks este societatea Financiar Urban Pitești, specializată în colectarea deșeurilor menajere. Primele autogunoiere compactoare marca HIDROMAK de 15 mc montate pe șasiu Ford Trucks 1833DC au fost livrate anul trecut,. Astfel, cele 14 unități au început lucrul în luna iunie 2018.

De fapt, ca orice început, nu a fost de loc simplu pentru reprezentanții Cefin Trucks să se impună în fața unei competiții puternice, bine definite pe piața din România și cu un istoric de zeci de ani. Calitatea camioanelor Ford, dar și posibilitatea de a integra direct din fabrică suprastructura specializată în compactarea gunoaielor marca HIDROMAK au reprezenta argumentele forte, alături de un service profesionist și rapid.

Iar confirmarea calității mașinilor livrate și a serviciilor asigurare a venit imediat, în acest an, în perioada martie-aprilie 2019 Financiar Urban Pitești achiziționând încă 26 de unități autogunoiere compactoare de 13 mc dotate cu spălător pentru pubele, 15 mc și 22 mc, montate pe șasiuri cu configurație 4×2 cu capacitate de 19 t și 6×2 cu o sarcină totală de 26 t. Organizarea internă foarte buna și specializarea înaltă a reprezentanților Cefin Trucks reprezintă partea nevăzută a acestui succes fulminant, de exemplu în cadrul grupului funcționând un Departament de vehicule specializate și municipale. Aici fiecare cerere venită de pe piața din România este atent analizată și totdeauna fiind oferite cele mai bune vehicule și servicii, adaptate cerințelor particulare a fiecărui client.

Calitatea în … cifre

Capacitatea de a acoperi orice tip de solicitare, din punct de vedere tehnic s-a dovedit încă o dată a fi extrem de importantă, activitatea complexă a societății Financiar Urban Pitești necesitând livrarea unei game variate de autogunoiere compactoare, montate pe diferite tipuri de șasiuri Ford.

De asemenea, trebuie remarcat motorul FORD Ecotorq de 9 litri, Euro 6, 330 CP, acesta împreună cu șasiul robust, lanțul cinematic cu raport mic, consumul redus de carburant și cuplu motor mare oferind nu numai întreaga putere necesară dar și economii importante de combustibil pentru proprietar. Aceste caracteristici, alături de suprastructurile compactoarelor simple și fiabile transformă aceste vehicule comerciale într-o soluție perfect adaptată pentru misiuni urbane și interurbane.

Vehiculele comerciale Ford Trucks au fost livrate cu sistem GPS și un abonament inclus de Fleet Management pentru 24 luni asigurat de Viasat. Această soluție profesională de monitorizare oferă managementului companiei toate informațiile tehnice şi operaţionale legate de vehicul (kilometraj, consum, poziţie, eficiență stil condus) și funcționează perfect integrat în orice sistem ERP de companie sau ca furnizor independent de informații.

Soluția financiară de care a beneficiat compania Financiar Urban în cadrul acestor tranzacții a fost pusă la dispoziție prin parteneriatul Ford Trucks – Motoractive IFN S.A.

 

Similare

1 din 922