Concasoarele reprezintă utilajele de bază pentru orice construcție. Fără materialul concasat și corect sortat nu poate funcționa nici un șantier, de la infrastructura rutieră la construcțiile civile. Dar acestea sunt și cele mai solicitate utilaje, procesarea rocilor supunând utilajele la forțe de impact și de abraziune incredibil de mari. Din acest motiv, aceste piese de uzură sunt primele care trebuiesc înlocuite.
Abordarea problemei înlocuirii pieselor dintr-un concasor, precum ciocanele, fălcile, conurile și blindajele, este extrem de complexă, deoarece orice element ales greșit duce la distrugerea întregii mașini, și din acest motiv reparațiile trebuiesc realizate numai de profesioniști, cu o bogată experiență în domeniu.
Specialiștii firmei Corporation Construct pot oferi cele mai bune soluții pentru ca un concasor să lucreze în condiții optime, indiferent de vechimea sa și de problemele existente.
Alegerea corectă a oțelului utilizat în construcția pieselor și utilajelor – pasul corect spre un profit cât mai mare.
Dacă în cazul oțelului utilizat în construcția pieselor și utilajelor se cunosc caracteristicile și se poate anticipa comportamentul acestuia, răspunsul rocilor este foarte complex, datorită diversității acestora. Rocile prezintă câteva particularități care trebuie cunoscute în interacțiunea acestora cu materialele care actioneaza asupra lor. Principalele caracteristici de care se ține cont sunt duritatea (caracteristică a mineralelor componente) și rezistența (caracteristică a structurii rocii), aspecte adesea ignorate sau confundate.
Inginerii Corporation Construct știu că există o corelație între rezistența rocilor și costurile de exploatare și procesare. Deoarece rezistența rocilor acoperă o plajă de valori foarte mare, de la 100 la 2000 daN/cm2, rocile utilizate în domeniul construcțiilor trebuie să îndeplinească cerințele privind condițiile tehnice de calitate, adică rezistențe cât mai mari, ceea ce presupune costuri mari.
În România, pentru a reduce costurile, s-a ajuns la tendința de a exploata și procesa roci cu rezistentă cât mai mică, ceea ce s-a răsfrâns asupra calității lucrărilor și a generat numeroase probleme de ordin tehnic și juridic.
Există posibilitatea de a reduce aceste costuri, prin optimizarea interacțiunii dintre rocă și piesele necesare distrugerii rocii, cu condiția menținerii cât mai mult timp a caracteristicilor piesei.
Profesioniștii fac diferența între pierdere și câștig
Analiza rocilor care vor fi concasate este esențială pentru a alege cea mai bună variantă de oțel, astfel reducându-se în timp semnificativ costurile de exploatare.
Specialiștii Corporation Construct arată cât de importantă este cunoașterea corectă a caracteristicilor fizico-chimice ale rocilor de concasat:
“Spre deosebire de oțel, rezistența rocilor este foarte diferită la compresiune, tracțiune și forfecare cu implicații în alegerea modului de rupere. De asemenea, duritatea mineralelor componente influentează semnificativ viața pieselor cu care intră în interacțiune. Există o mare diferența între efortul de rupere pentru o rocă tare și uzura pieselor pentru o rocă mai puțin rezistentă, dar cu minerale cu duritate mare.
Pentru a răspunde unei provocări viitoare în care trebuie să construim durabil și pe principiul sustenabilitații, trebuie să producem agregate miniere de bună calitate și cu costuri cât mai reduse. Acest deziderat poate fi realizat doar prin cunoașterea interacțiunii dintre rocă și piesele cu care intră în contact. Teoria în acest domeniu este vastă și are fundamentate principii, însă în fiecare țară, regiune sau zăcământ, întâlnim particularități pe care trebuie să le cunoaștem”.
Corporation Construction vă garantează cel mai bun raport calitate -preț pentru cele mai complexe componente:
Fălci de concasor – acestea sunt livrate cu garanție la spargere, firma având un stoc mare de matrițe și piese. Avantajele cumpărătorului: 50% discount pentru matriță, buyback piese uzate. Se poate realiza orice configurație de dinte cu cel mai bun oțel manganos de 12, 14 18 sau 21% Mn.
Ciocane concasor – costurile cu realizarea matriței și proiectarea produsului sunt zero. Producătorul oferă o varietate mare de materiale, crom, crom cu inserții ceramice, ciocane din fontă martensitică, fontă martensitică cu inserții ceramice, ciocane din oțel manganos.
Blindaje concasor – o gamă largă, cu o varietate mare de materiale: 12, 14 18 sau 21% Mn, sau Hardox 400, 450 sau 500 HB. Proiectarea este gratuită.
Site HARDOX – au cea mai mare durată de viață, cel mai mic risc de rupere. Firma asigură consultanță tehnică la identificare și montaj, proiectarea fiind gratuită. Duritate 400 – 500 HB. Sunt potrivite pentru orice sistem de prindere.
Site POLIURETAN – totdeauna, cea mai bună rezistență la abraziune și o capacitate mare la încărcare. Oferă o elasticitate foarte bună chiar și la temperaturi scăzute, dar și o rezistență bună la tracțiune, rupere și tăiere. Instalare ușoară și precizie mare de sortare.
Pentru mai multe detalii accesati: http://www.corporationconstruct.ro/