Dieci este o companie italiană care a luat ființă în 1962. Primul utilaj produs de Dieci a fost un mini malaxor, în acea perioadă existând o cerere mare pe piața Italiană. În anul 1983 este produs primul manipulator telescopic din Europa, ca urmare a cererilor tot mai mari venite în special din domeniul rezidențial și mai apoi din cel industrial. În prezent, manipulatoarele telescopice DIECI sunt considerate în Europa ca fiind unele dintre cele mai performante utilaje specializate, recomandate pentru a fi utilizate în diferite sectoare de industriale, precum cel de construcții, exploatarea materialelor în cariere, minerit sau situații de urgență, dar și în agricultură.
Dezvoltarea permanentă a gamei de utilaje și creșterea continuă a performanțelor acestora au reprezentat întotdeauna principiile după care s-au ghidat specialiștii Dieci atunci când lansează noile manipulatoare telescopice. De altfel, utilajele Dieci sunt de mulți ani într-o permanentă evoluție, ce permite menținerea lor la cele mai înalte standarde internaționale de fiabilitate, eficiență, a confortului și siguranței operatorului. Cercetarea, proiectarea și testarea noilor generații de mașini de construcții ce includ tehnologii de ultimă oră se face în paralel cu dezvoltarea unor utilaje care prin specificitatea lor pot să acopere orice tip de lucrări de șantier. Astfel, fiecare client primește exact manipulatorul telescopic care corespunde cerințelor sale.
Noua gamă de utilaje electrice de la Dieci: mereu în față
Electrificarea utilajelor pentru construcții dar și din agricultură, două domenii în care Dieci excelează prin manipulatoarele sale, se dezvoltă din ce în ce mai mult, noi utilaje cu poluare zero fiind lansate în ultimii ani pe piață. Bineînțeles că specialiștii grupului italian nu puteau să nu sesizeze această tendință, astfel că la începutul acestui an au prezentat publicului primul manipulator telescopic Mini Agri-e 100% cu acționare complet electrică.
Acesta poate fi utilizat pentru diferite activități, fiind dezvoltat pe același șasiu cu modelul tradițional 26.6, cu motor diesel, reprezentând o versiune îmbunătățită și inovatoare a acestuia.
Noul manipulator telescopic are un motor 100% electric acționat de un pachet de baterii cu litiu. Conceput pentru a lucra în spații închise sau în zone unde nivelul de poluare trebuie menținut la valori minime, acesta se poate adapta fiecărei solicitări, flexibilitatea în exploatare fiind considerată ca principala sa calitate. Modularitatea este unul dintre cele mai mari puncte forte ale acestui vehicul, deoarece permite inclusiv configurarea sa chiar și după ce a fost livrat. Astfel, proprietarul poate schimba numărul de baterii, putând să adapteze timpii de funcționare propriilor necesități. De asemenea, acesta permite integrarea viitoarelor funcții și plug-in-uri în curs de dezvoltare de către departamentul de cercetare și dezvoltare a companiei. Proprietarul utilajului are garanția că acesta va lucra la eficiență maximă prin reînnoirea vehiculului pe baza inovațiilor viitoare dezvoltate în sector.
Capacitatea sa de lucru este de 2.600 kg, înălțimea maximă de ridicare de 5.680 mm, iar viteza maximă de deplasare de 24 km/h. Operatorul poate alege între 3 moduri de condus: Standard, Eco și Putere, forța sa de tracțiune fiind identică cu cea a unui manipulator telescopic convențional. De asemenea, sistemul său adaptiv de detectare a sarcinii asigură economii importante de energie și o durată de viață mai lungă a bateriei.
Datorită flexibilității sale, inclusiv din punctul de vedere al alimentării cu electricitate, economiei de energie și posibilității de a fi folosit pentru o mare diversitate de activități, Mini Agri-e reprezintă, de asemenea, o oportunitate inclusiv pentru sectorul de închiriere a manipulatoarelor telescopice.
De asemenea, înlocuirea pachetului de baterii se poate realiza inclusiv pe teren, deschizându-se astfel drumul spre flotele viitorului de utilaje, care vor fi integral electrice.
E-Modular Power Pack
Este un sistem modular inovator, unic pe piață, dezvoltat de Dieci și care este integrat în Mini Agri-e, primul manipulator electric flexibil, pentru al face capabil să se adapteze perfect tuturor cerințelor de operare, indiferent dacă sunt din domeniul agriculturii, logisticii șamd, fără compromisuri în ceea ce privește performanța. Toate componentele kitului de alimentare cu electricitate pot fi montate sau demontate rapid, direct pe teren, astfel că utilajul poate lucra perioade lungi de timp fără a fi necesară reîncărcarea sa.
Mini Agri-e este echipat standard cu 3 prize de încărcare, toate conectate la sistemul de încărcare al bateriilor de la bord:
- Mod 3 Tip 2, pentru coloane de încărcare,
- Pentru priză de 220 V,
- Pentru priză industrială de 380-400 V.
Poziționate în cele mai accesibile locuri de pe utilaj, cele 3 prize se reîncarcă atunci când capota este închisă, garantând siguranța operatorului și pentru a preveni vandalizarea echipamentului. Utilajul este, de asemenea, proiectat pentru a fi conectat la diferite tipuri de încărcătoare rapide externe pentru baterii.