Sfârșitul lunii aprilie a fost marcat de un eveniment important: Demo-days CTE Solution, acesta desfășurându-se pe parcursul a cinci zile. Clienții și partenerii firmei au putut să vadă la lucru o gamă largă de utilaje specializate, reușind să discute nu numai cu specialiștii firmei din România, ci și direct cu reprezentanți ai diferiților producători, obținând informații complete, dar și confirmarea că utilajele satisfac exact exigențele lor.
Evenimentul a avut loc în localitatea Afumați, într-o locație perfect adaptată exigențelor unei astfel de manifestări. Cristian Grigore, director de vânzări CTE Solution: “Această locație a fost aleasă în primul rând pentru ca aici am găsit toate elementele necesare desfășurării unui eveniment de acest gen. Am realizat demonstrații cu utilaje care au sortat deșeuri menajere, dar și utilaje care au concasat deșeuri provenite din demolări. În al doilea rând, datorită parteneriatului pe care îl avem cu S.C. SUPERCOM S.A. și din partea căruia am primit tot sprijinul necesar organizării acestui eveniment”.
Mobilitatea – cuvântul de ordine
Conceptul de mobilitate a reprezentat punctul central al evenimentului. Toate soluțiile prezentate în cadrul celor cinci zile de demonstrații au avut la bază ideea de a putea realiza cu investiții minime un număr cât mai mare de activități: “Având în vedere, cel puțin pe zona gestionării deșeurilor,că situația este destul de gravăînțara noastră, deoarece nu au fost îndeplinitetarget-urile asumate în fața Comisiei Europene pe mediu, în opinia noastră, bazată pe experiența furnizorilor noștri, soluția cea mai accesibilă din punctul de vedere al nivelului financiar al investiției în raport cu termenul de execuție și începere al operării îl reprezintă un flux de procesare compus din echipamente mobile care pot fi configurate, poziționate, dimensionate și operate în condiții optime. Astfel, există avantajul redimensionării ulterioare în funcție de input-ul de material, dar și posibilitatea relocării acestora în cazul în care operatorul hotărăște săîși schimbe zona de interes”.
Declarațiile participanților internaționali
Gian Francesco Galanzino – acționar Entsorga, Italia – Acest eveniment ne-a permis să prezentăm o tehnologie simplă, dar inteligentă. Fără îndoială, această tehnologie poate, de asemenea, să le permită companiilor românești din acest domeniu să economisească spațiu, adică bani, respectiv în jur de 30% din costuri. Cetățenii vor aprecia, totodată, la rândul lor, eforturile pe care companiile de management al deșeurilor le fac în acest sens, prin utilizarea acestei tehnologii.
Scopul nostru este să acoperim toată piața din România cu această tehnologie atât de accesibilă din punct de vedere financiar, cu un consum mic de combustibil, care aproape niciodată nu folosește energia în totalitate, totul fiind coordonat de un sistem software. Măsurăm temperatura din oră în oră. Stația poate fi monitorizată de la distanță, de către proprietar, pentru a vedea dacă totul funcționează așa cum trebuie.
Lucas Dörr, areasales manager Faun – Piața din România este un vastă, care oferă numeroase oportunități în ceea ce privește vânzarea de echipamente. Faun este cunoscut pentru echipamentele de curățenie stradală, de soluții urbane. Obiectivul principal pentru piața de aici este acela de a obține o separare a deșeurilor, lucru care nu se întâmplă în prezent. Faun deține echipamente speciale pentru separarea fiecărui tip de deșeu. Până în prezent am vândut 120 de echipamente Faun în România, iar cu ajutorul celor de la CTE Solution, perspectivele sunt din ce în ce mai bune. Modelul Variopressprezentat aici este cel mai solicitat dintre produsele noastre, fiind vândut în întreaga lume.
David Carlisle, export sales manager Kiverco – CTE Solutioneste unicul distribuitor al echipamentelor noastre în România, piață pe care am intrat recent, în urmă cu un an și jumătate. Am adus un nou concept pe piața, astăzi, legat de recuperarea deșeurilor pentru operatorii mici și mijlocii, care nu vor fi astfel nevoiți să investească în stații mari, costisitoare. Această soluție compactă, stația de reciclare de mici dimensiuni, poate fi instalată într-o singură zi. Este o soluție flexibilă, clientul putând selecta tipul de deșeu pe care să îl proceseze, în mod eficient.
Utilajele care au fost expuse și care au lucrat pe parcursul celor cinci zile:
- Încărcător frontal Hyundai model HL955
- Excavator pe șenile HYUNDAI model R180
- Utilaj multifuncțional Mecalac model 6MCR
- Încărcător pe pneuri Mecalac model AX850,
- Concasor cu fălci semimobil CITYEQUIP model 7X4
- Tocător Komptech5000S – hook-lift
- Tocător Komptech 3400S – trailer
- Tocător Komptech 5000S
- Ciur rotativ Komptech Primus
- Cabină de sortare Kiverco PS122
- Unitate mobilă de bio-uscare Entsorga Q-Ring
- Autogunoieră Faun Rotopress 524, Powerpress 524 și Variopress 312
- Autogunoieră Zoeller Medium XL S 16 și 21 mc
- Unimog U423 cu echipamente de iarnă SCHMIDT
- Multifuncțional AEBI SCHMIDT cu echipament de spălare stradală FIEDLER
- Sistem hidraulic Meiller tip hook-lift RK 21,65
- Remorcă transport containere hook-lift HUFFERMANN HAR 1870
- Camion destinat colectării deșeurilor din reciclare cu hook-lift Meillerși macara Penz.