MECALAC este un nume cunoscut pe piața europeană, dar și din America de Nord, datorită utilajelor sale compacte, care oferă performanțe absolut unice în special pe șantierele urbane. Gama sa de excavatoare, pe șenile sau pneuri, înglobează numeroase brevete de invenții, începând chiar cu designul lor unic. Astfel, specialiștii grupului au reușit să se aproprie de utilajul ideal, prin amplasarea motorului în partea centrală și cât mai aproape de sol, excavatoarele sale devenind astfel perfect echilibrate, cu un centru de greutate coborât. Rezultatul: chiar lucrând pe teren înclinat și cu forță maximă la nivelul cupei, acestea sunt foarte greu de răsturnat, oferind cu adevărat performanțe optime de lucru.
Consumul lor este redus, în plus construcția compactă permițâns lucrul fără constrângeri, la randament maxim, acolo unde un utilaj normal nu poate săpa fără amenajări speciale, precum site-urile urbane înguste și aglomerate, un alt avantaj pe acest tip de șantiere fiind nivelul lor redus de emisii poluante și sonore. Un excavator Mecalac poate înlocui pe șantier două, sau chiar trei utilaje, precum încărcător sau stivuitor, capacitatea lor de a coborî brațul mult sub nivelul zero al terenului, fără o pierdere de putere de lucru, reprezintând un avantaj deosebit pentru proprietar. Trebuie menționat că cilindrii hidraulici utilizați sunt proiectați și realizați în propriile fabrici, astfel producătorul oferind garanția unei forțe de săpare mari dar și a unei rezistențe în timp deosebite, chiar și în cazul celor mai solicitante șantiere.
Operatorul are la dispoziție nu numai un utilaj perfect echilibrat, care oferă siguranță în exploatare, dar și foarte simplu de lucrat, Mecalac revoluționând industria de profil încă o dată prin sistemul original de comutare cu o singură apăsare între modul rutier sau parcare, în locul unei secvențe de până la 10 comenzi separate. În plus, totdeauna operatorul poate urca/coborî rapid și în siguranță, datorită cabinei situate central și coborâte, nefiind necesare numeroase trepte de acces.
Excavatoare compacte, polivalente, soluția pentru un întreg șantier
Oferta Mecalac cuprinde 4 game de excavatoare, cu greutăți proprii cuprinse între 6 și 15 tone, proiectate pentru a acoperi orice tip de activitate cerută pe un șantier. Practic, atât excavatorele pe pneuri cât și cele pe șenile au în plus o clasă constructivă separată care permite utilizarea eficientă, fără compromisuri, a acestora atât pentru săpat, cât și pentru încărcat pământul, în plus, în funcție de varianta constructivă și echipamentul montat, acestea putând fi utilizate precum stivuitoare sau chiar buldozere.
Excavatorul-încărcător pe roți Mecalac 12MTX – este o adevărată vedetă, fiind unul dintre cele mai vândute utilaje compacte pe șantierele din vestul Europei. Acesta reprezintă combinația perfectă între un excavator și un încărcător, fiind extrem de mobil pe toate terenurile, datorită șasiului său articulat, a tracțiunii integrale și capacității de rotire la 360°.
Situarea motorului în partea inferioară, spre spate, a utilajului oferă numeroase avantaje, pornind de la siguranța muncitorilor, deoarece vizibilitatea operatorului nu este limitată în jurul excavatorului, și până la centrul de greutate jos ce permite deplasarea cu sarcini mari în cupă sau pe furcile echipamentului de încărcare. Acesta are cea mai scurtă rază de virare între toate utilajele existente pe piață, de 2.710 mm, fiind astfel rapid de manevrat chiar și pe cele mai înguste șantiere. Mobilitatea sa de excepție se păstrează chiar și dacă se lucrează cu sistemul de paletizare.
Situarea motorului spre spate jos a permis o reducere drastică a nivelului de zgomot în interiorul cabinei. De asemenea, cabina este perfect izolată și termic, accesul operatorului făcându-se pe partea dreaptă, opusă traficului.
Excavatoarele pe roți din seria MWR pot fi caracterizate ca fiind utilaje cu dimensiuni XS și forță XL – seria acoperă greutățile de la 7 la 15 tone, fiind adevărate utilaje 3 în 1, putând lucra în condiții de exploatare intensă pentru a descărca la înălțime, în orice tip de camion, sau să sape la adâncimi de până la 4.550 mm. Atunci când este utilizat echipament de ridicare pe verticală cu furci, acesta permite accesul la înălțimi de 6.500 mm și până la – 2.900 mm adâncime. În același timp, utilajele păstrează toate avantajele oferite de pneuri, putând să se depaseze și să lucreze rapid, pe orice tip de șantier.
Inginerii de la Mecalac au realizat odată cu seria MWR excavatorul total, care oferă utilizatorului toate avantajele unui utilaj pe pneuri combinate cu cele ale unuia pe șenile. Astfel, acesta oferă toate avantajele posibile, eliminând dezavantajele unui utilaj pe pneuri, asigurând utilizatorului posibilitatea de a-l utiliza într-o gamă variată de activități, din acest punct de vedere fiind unic pe piață.
Ultra-stabil și ultra-compact, dar având integrate cele mai noi tehnologii dezvoltate în ultimii ani de Mecalac, acestea primind de altfel numeroase premii internaționale. Putem enumera din dotarea standard sistemul de cuplare rapidă CONNECT, compact și ușor de utilizat, sau panoul de control centralizat care permite operatorului ca prin acțiunea unui singur comutator să controleze modul de lucru sau de deplasare al mașinii. Astfel, oricare ar fi cerințele, MWR garantează utilizatorului o rentabilitate superioară, datorită performanțelor sale fără precedent, modului simplu de operare, mobilității și gradului înalt de siguranță.
Excavatorul pe șenile 15MC cu șasiu X din oțel – poate lucra cu trei tipuri de echipamente, putând săpa sau încărca cu echipament cu cupă inversă până la adâncimi de 5 m. Acesta este cel mai puternic utilaj de săpat de la Mecalac, propulsat de un motor de 136 CP, fiind considerat și cel mai puternic excavator din clasa sa.
Prin definiție, excavatoarele Mecalac sunt mai rapide decât alte modele și pot ridica și transporta sarcini mai mari. Pentru a răspunde cât mai bine acestor cerințe, 15 MC poate să se deplaseze cu o viteză de 6 km/h cu o cupă cu capacitatea de 1 mc, așadar aproape o tonă.
Pentru a păstra rezistența legendară a utilajelor Mecalac, în condițiile unei utilizări intense pe șantier, specialiștii grupului au ales pentru seria 15MC o soluție tehnică de forță, sub forma unui șasiu puternic în formă de X, din oțel de înaltă calitate. Astfel, toate tensiunile dinamice de pot apărea în timpul săpării sau deplasării în brațul și suprastructura utilajului sunt preluate de șasiul din oțel, a cărui design în X nu permite torsionarea sa.
Adâncimea maximă cu care poate lucra cu cupă inversă de încărcare este de 4.880 mm, forța de săpare fiind de 6.200 daN, echivalentul a 6 tone-forță.
Excavatoarele pe șenile Mecalac MCR, de două ori mai rapide decât oricare alt utilaj din clasa lor – pot atinge viteze de până la 10 km/h, cu o cupă încărcată la maxim de 0,75 mc, un alt record pentru acest tip de utilaje. Viteza mare combinată cu o sarcină utilă mai mare înseamnă pentru un șantier cicluri de lucru mai rapide, deplasări scurte și deci un randament superior.
Seria MCR este concepută a fi eficientă pentru orice activitate de șantier, inclusiv atunci când se caută un buldozer pentru împingerea pământului. Astfel, excavatoarele Mecalac pe șenile se poate transforma rapid într-un buldozer, putând împinge mai mult material în fața lamei, precum un utilaj dintr-o clasă superioară de greutate. Procedura tehnică este relativ simplă: operatorul trebuie să poziționeze cupa în spatele lamei și să apese… astfel forța de împingere va crește semnificativ.