Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a inaugurat, la începutul lunii iunie, un laborator în incinta Extensiei Universitare Alba Iulia a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN), pe care l-a dotat cu echipament tehnic. Fabrica Bosch din Blaj acordă o atenţie deosebită educaţiei, prin extinderea şi consolidarea colaborărilor cu universităţile din regiune. Laboratorul Bosch din cadrul UTCN a fost dotat cu un echipament de automatizare numit Computer Numerical Control (CNC), dar şi cu alte echipamente tehnice specifice, în valoare totală de 40.000 de euro. Pe viitor, sute de studenţi vor beneficia de experienţa practică pusă la dispoziție prin intermediul acestor echipamente. „M-au impresionat în mod special discuţiile pe care le-am avut cu studenţii şi ne bucurăm că o parte dintre ei lucrează deja în fabrica noastră. A fost plăcut să descopăr atitudinea lor pozitivă faţă de Bosch şi faptul că studenţii apreciază şi valorifică experienţa oferită de munca în fabrica din Blaj”, a declarat Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj. „Totodată, a fost îmbucurător să aflu că, din ce în ce mai mult, cadrele didactice sunt orientate pe partea practică a învăţării, pe care o echilibrează perfect cu cea teoretică”, a adăugat Firsching. Locaţia Bosch din Blaj susține educația, iar dotarea acestui laborator, care poartă numele companiei, contribuie la dezvoltarea și îmbunățățirea calității educației tehnice în regiune. „Studenții Universității Tehnice din Cluj Napoca, Extensia Universitară Alba Iulia, vor beneficia de aceste facilități, devenind resursa umană capabilă să aducă plus valoare industriei județului Alba și să contribuie la creșterea calității vieții la nivelul întregii comunități”, a declarat Dr. Ing. Ec. Cristina Fenişer, directorul Extensiei Universitare a UTCN la Alba Iulia.
Fabrica Bosch din Blaj – responsabilitate în domeniul educaţiei
Compania Bosch este preocupată în mod constant de adaptarea ofertei educaţionale la cerinţele actuale ale industriei. Astfel, fabrica din Blaj a întreprins diferite activităţi spre a veni în întâmpinarea nevoilor pe care le au studenţii, astfel încât să se poată integra rapid pe piaţa muncii. În acest sens, Firsching a susţinut un seminar pe tema Leadership în industria automotive, pentru studenţii Universităţii 1 Decembrie 1918, din Alba Iulia. Totodată, managementul companiei a demarat discuţiile cu reprezentanţii Universităţii din Petroşani, în vederea stabilirii unor etape clare de colaborare. De asemenea, mai mulţi specialişti din fabrica Bosch din Blaj au susţinut seminare şi workshop-uri în cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, pe teme precum Sistemul de producţie Bosch, Industrie 4.0 sau soluţionarea problemelor.
Noi oportunități de carieră pentru tinerele talente
Locaţia Bosch din Blaj oferă posibilități de dezvoltare atât pentru studenţii din domeniul tehnic, cât şi pentru cei din domeniul administrativ. Aceștia au posibilitatea să se înscrie într-un program de practică plătită în timpul studiilor, în care sunt implicaţi deja 18 studenţi. Mai mult, studenții dornici să se dezvolte din punct de vedere profesional, pot intra ulterior în programul Working Student, unde beneficiază de mentorat din partea specialiştilor Bosch. Tinerii își pot stabili programul de lucru în funcţie de orarul pe care îl au la universitățile la care studiază. Mai mult, studenţii pot fi îndrumaţi pe parcursul întregului proces de pregătire a lucrării de licență sau disertație. Pe baza performanţei dobândite ca Working Student, aceştia pot deveni elegibili și pentru alte programe Bosch, cum ar fi Junior Managers Program (JMP).