Informaţii la ziNewsOnlineTransport rutier

Ford Trucks Best Driver Challenge (ediția a doua) și-a desemnat câștigătorii

Cefin Trucks a încheiat cea de-a doua ediție a Ford Trucks Best Driver Challange – competiție organizată pentru a pune în valoare aptitudinile șoferilor Ford Trucks precum și performanțele vehiculelelor comerciale grele Ford. Ediția s-a derulat în perioada 17 septembrie – 17 octombrie 2018 și a inclus două categorii de participare: Transport și Construcții.

În cadrul competiției s-au înscris 79 de concurenți, soferi de vehicule comerciale Ford Trucks, criteriul de departajare a fost punctajul obținut prin sistemul ViaSat, punctaj care ia în considerare stilul de condus și consumul mediu de combustibil/ kilometru obținut în perioada concursului.

Monitorizarea rezultatelor obținute în concurs s-a făcut prin intermediul Via Track – soluția profesională de monitorizare și management a flotelor auto prin GPS, sistem oferit de ViaSat, unul dintre partenerii strategici Cefin Trucks.

“Una dintre modalitățile de îmbunătățire a stilului de condus este motivarea șoferilor prin premierea celor mai bune rezultate, obiectiv pe care ni l-am propus și noi în cadrul competiției Ford Trucks Best Driver. Edițiile derulate până în prezent au demonstrat că acest proiect participă la optimizarea stilului de condus, motivarea angajatilor, reducerea costurilor și în final contribuie la eficientizarea activității firmelor de transport”, a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

Toate informațiile cu privire la utilizarea vehiculelelor, costurile asociate și soluțiile de optimizare a stilului de condus pot fi accesate prin sistemul de Managament de Flote ViaTrack pe care Ford Trucks îl pune gratuit la dispoziția clienților săi timp 2 ani.

Competiția Ford Trucks Best Driver se derulează în condițiile de utilizare de zi cu zi ale vehiculelor, concursul nu implică nici o modificare a programului obișnuit de lucru al șoferilor, ci doar eficientizarea stilului de condus. În aceste condiții, pe parcursul celei de-a doua ediții reducerile de consum mediu de combustibil observate au fost de până la 10% față de luna anterioară.

Printre primii clasați ai celei de a doua Ediții Ford Trucks Best Driver s-au înregistrat consumuri medii, pentru întreaga perioadă de competiție, de 26,62 litri/100 KM pentru Categoria Transport și 33,58 pentru categoria Construcții. Premiile puse în concurs au fost vouchere cadou în valoare de 500 de Euro pentru primii 5 clasați la categoria Transport și primii 5 clasați la categoria Transport.

Similare

1 din 922