Producătorul Genie a lansat zilele acestea, la Amsterdam, în cadrul expoziției internaționale APEX -Access Platforms Exhibition 2014 (24-26 iunie), două noi modele de platforme aeriene -33/18 și Z-62/40.
Modelul electric Z-33/18, compact, din gama ușoară este conceput atât pentru aplicațiile de interior, cât și pentru cele de exterior și este destinat pieței europene. Platforma cântărește 3.640 kg și are o gardă la sol de 15 cm. De asemenea, modelul Z-33/18 dispune un unghi restrâns de rotație și poate fi manevrat la înălțime maximă, beneficiind totodată de sistemul Genie FastMast care scurtează timpul de ridicare de la sol.
Echipamentul are o înălțime de lucru de 12 metri, o rază orizontală de 5,6 metri și un spațiu de lucru de 4,28 metri. În plus față de platforma de 76 cm lungime și 1,16 metri lățime, nacela poate susține greutăți de până la 200 de kilograme. Modelul Z-33/18 poate atinge o viteză maximă de 6km/oră și va fi disponibilă în Europa, Orientul Mijlociu, Rusia și Africa (EMEAR), începând cu ultimul trimestru din 2014, iar pentru restul continentului, din primul trimestru al anului viitor.
Un alt model prezentat de Genie la APEX este platforma aeriană Z-62/40, versiunea îmbunătățită a modelului Z-60/34, care este disponibilă pe piețele din întreaga lume. Înălțimea de lucru a crescut de la 18,39 la 18,87 metri, iar rază orizontală este de 12,42 de metri, comparativ cu cei 11,05 metri ai modelului Z-60/34. Capacitatea de ridicare este de 226,80 kg. Brațul se deplasează în perimetrul șasiului, cu un grad de intoarcere minim atunci când este pliată. Greutatea totală a echipamentului este de 9.933,77 kg.