2016 a fost perceput foarte diferit de firmele din sectorul de construcţii din România. Creșterea modestă înregistrată în piaţă a fost o dezamăgire pentru mulţi antreprenori, care au compensat cât de bine au putut slaba performanţă investiţională locală. Dorel Bajaliu, administrator al Energoutilaj, a fost de acord să facă pentru cititorii revistei noastre o analiză a evoluţiei sectorului românesc al construcţiilor, din punct de vedere al activităţii companiei de transport agabaritic și al serviciilor asigurate de către închirierea macaralelor mobile.
„Energoutilaj a marcat un nou an de creștere a cifrei de afaceri, chiar dacă nu am mai atins performanţa anilor anteriori”, ne-a spus dl. Bajaliu la începutul discuţiei. „La finalul anului 2015 există speranţa că abordarea economică a noii guvernări va avea efecte pozitive imediate, însă acestea s-au lăsat așteptate; evoluţia sectorului de construcţii – în care dinamica economică generală are rezultate imediate – a evoluat inconstant, sub așteptările firmelor implicate și mult sub creșterea (de altfel modestă), a anilor anteriori. Pentru prima dată de când am preluat conducerea Energoutilaj, cifra de afaceri va înregistra o creștere de sub 15% faţă de anul anterior, ceea ce este un semnal de alarmă pentru o companie dinamică și un motiv de reflecţie asupra cauzelor care au moderat ritmul de creștere atât al companiei, cât și pe cel al pieţei în general”.
„În ciuda efectelor negative a acestei lipse de strategii publice, am reușit ca în 2016 să evoluăm peste media pieţei. Clienţii fideli pe care i-am atras în timp au generat și în acest an suficientă cerere pentru o creștere satisfăcătoare a cifrei de afaceri. Ca și în anii anteriori, sectorul privat a generat peste 90% din veniturile companiei; această particularitate ne-a asigurat o evoluţie sănătoasă a business-ului, fără sincopele generate de blocaje politice. Am fost implicaţi în special în sectorul de explorare și exploatare de resurse minerale, în proiecte de spaţii comerciale și logistice, precum și în cele de construcţie de birouri. Am fi fost fericiţi să participăm la mai multe proiecte de infrastructură, dar și cele puţine în care am fost implicaţi au reprezentat un exerciţiu util pentru companie, mai ales prin prisma valorificării noilor capacităţi de transport și manipulare sarcini pe care le-am încorporat prin investiţiile din 2015 (când compania a achiziţionat trei automacarale Grove din gama 130-300 tone)” – Dorel Bajaliu, director general Energoutilaj.
Directorul companiei consideră că firmele de servicii cu utilaje, în special Energoutilaj, au făcut tot ceea ce era posibil pentru a susţine logistic și tehnologic o explozie a investiţiilor atât de necesare României în domeniul infrastructurii rutiere, feroviare sau portuare, energetice și de utilităţi. Astfel, în mod particular, Energoutilaj a investit pe ambele linii de business fără a beneficia de suport guvernamental, respectiv fără a accesa fonduri din programele structurale de dezvoltare: „În perioada 2012-2015 am investit în macarale mobile și semiremorci speciale peste 4,3 mil. euro, cu convingerea că acest efort ne va pregăti pentru piaţă a construcţiilor dinamică și exigentă. Nu regretăm investiţia făcută, care ne-a propulsat la un nou nivel în piaţă și ne-a susţinut strategia de calitate supremă a serviciilor; prin menţinerea unei flote moderne am avut acces la proiecte la care suntem mândri că am participat precum cele de extindere a reţelei de metrou din București, baza antirachetă de la Deveselu, Mega Mall și alte complexe comerciale, clădiri de birouri și spaţii logistice. Ceea ce ne-a dezamăgit a fost modul haotic de acţiune a instituţiilor publice și a entităţilor politice care definesc strategiile naţionale. Nu am remarcat nici o coerenţă a acestora și nici acţiuni practice care să aibă efect în remedierea situaţiei”.
Problemele sectorului construcţiilor
Am vrut să știm cum vede administratorul Energoutilaj rezolvarea problemelor cu care se confruntă sectorul construcţiilor, având în vedere că intern, compania a reușit să depășească deficienţele și complexele unei companii românești de dimensiune medie. „Cred că toţi operatorii din piaţă au înţeles că acţionând individual nu avem nici o șansă de a ne face cunoscute problemele și necesităţile, și cu atât mai puţin să obţinem sprijin pentru rezolvarea lor. O coalizare cu obiective legale și oneste ale companiilor din sectorul de construcţii este absolut necesară pentru a contracara erorile sau abuzurile instituţiilor publice și private. Un bun exemplu pentru constructori ar trebui să fie transportatorii, care în acest an au reușit să determine reanalizarea și reglementarea pieţei poliţelor RCA. Deoarece Energoutilaj este atât transportator cât și deţinător de alte echipamente speciale autopropulsate, problema ne-a interesat în mod deosebit. Prin crearea unei voci unitare a sectorului vom putea obţine rezultate pozitive și în rezolvarea altor probleme din piaţa construcţiilor: lipsa unui sistem de clasificare a firmelor de construcţii, dezavantajarea companiilor românești în piaţa naţională, tolerarea accesului în sistemul de achiziţii publice a unor companii cu practici profesionale îndoielnice și în general imperfecţiunea legislaţiei specifice”.
2017, un an incert
Am vrut să știm estimările de piaţă ale directorului general al societăţii Energoutilaj pentru anul 2017, un an incert, dacă ţinem de cont de influenţele schimbărilor politice care au avut loc la sfârșitul anului 2016:
„Suntem preocupaţi de ceea ce va urma, pentru că performanţele de care am discutat au fost generate cu mult efort și multă dedicare a oamenilor care definesc și susţin compania. Nu este însă o preocupare anxioasă, avem premise excelente pe care ni le-am construit prin atragerea și fidelizarea unor companii de antreprenoriat în construcţii de talie internaţională, profesioniste și respectabile. În plus, în cele aproape șapte decenii de existenţă am experimentat întreaga gamă de crize pe care o poate traversa o companie si am construit scenarii de acţiune care să ne permită reorientarea și adaptarea rapidă. Ca proiecte interne planificăm pentru 2017 o extindere a flotei de macarale mobile, continuând astfel un proces care a început în urmă cu zece ani. Continuarea extinderii în plan regional este de asemenea un obiectiv pe termen mediu și pe care îl dezvoltăm permanent. Mulţumim clienţilor și partenerilor noștri pentru excelenta colaborare din acest an și îi asigurăm că în 2017 disponibilitatea, calitatea serviciilor și performanţa tehnică a Energoutilaj își vor continua evoluţia pozitivă”.
„O problemă care a devenit acută în construcţii în anul 2016 este deficitul de personal, în special a celui calificat. Lipsa de corelaţie între necesităţile pieţei și sistemul public de educaţie se face astfel simţită și într-un sector în care o mare parte din personal nu are și nu necesită studii superioare. Deficitul de constructori are efect direct asupra fluctuaţiei personalului în companii și, în final, a calităţii serviciilor. Energoutilaj a fost mai puţin afectată de acest fenomen, pentru că a preîntâmpinat posibilele probleme prin implementarea unor sisteme de fidelizare și recompensare a angajaţilor. Resimţim însă deteriorarea calităţii serviciilor partenerilor din sector, iar efortul de a menţine calitatea serviciilor proprii s-a amplificat; suntem însă satisfăcuţi că toate cifrele ne spun că acest efort nu a rămas fără succes: cifra de afaceri a crescut, numărul clienţilor a crescut simultan cu rata de retenţie, fluctuaţia de personal e scăzută și productivitatea comparabilă cu a competitorilor cu flote mari”.