Informaţii la zi

Goodyear KMAX și FUELMAX

DAF este primul producător de camioane care va oferi anvelopele Goodyear KMAX ȘI FUELMAX ca echipare originală standard clienților săi. Noile anvelope vor fi livrate pentru echiparea noilor modele ale companei, CF și LF, precum și gamei pilot XF, începând cu luna decembrie 2013.

Gamele KMAX și FUELMAX au fost introduse pe piață în luna septembrie. Anvelopa KMAX, așa cum indică și numele ei, a fost dezvoltată în vederea creșterii performanței kilometrajului, fără a compromite alte criterii de performanță, precum eficiența consumului de carburant și tracțiunea. În mod similar, gama Goodyear FUELMAX este adresată operatorilor care vizează optimizarea eficienței consumului de carburant, combinată cu o performanță adecvată a kilometrajului.

DAF XF este primul model pe care compania l-a introdus în cadrul gamei Euro 6 și a fost optimizat pentru un consum scăzut de carburant și pentru eficiență ecologică. Prin generația anterioară de anvelope cu care a fost echipat acest tip de camion, Goodyear Marathon+, au fost deja puse la dispoziție modelele cele mai eficiente pentru consumul de carburant, iar noile tipuri de anvelope vor extinde beneficiile oferite anterior.

Gamele DAF CF și LF Euro 6 au fost dezvoltate pentru versatilitatea lor și sunt disponibile într-o paletă largă de versiuni care acoperă complet întreg spectrul de aplicații. Cumpărătorii acestor modele vor putea alege cele mai potrivite anvelope Goodyear, care să răspundă în cel mai înalt grad solicitărilor operaționale particulare pe care le efectuează.

Articole similare

1 din 836