Iluminatul eficient, una dintre cele mai importante soluții în ceea ce privește implementarea de măsuri de creștere a eficienței energetice – o parte integrantă a următoarei etape în strategia energetică a României, va reprezenta punctul central al dezbaterilor din cadrul Lighting Industry Forum 2015, care va fi organizat de GOVNET Conferences pe 5 Martie 2015, la Hotel InterContinental din București.
România și-a asumat deja respectarea normelor europene în domeniu prin adoptarea legii 121/2014 care transpune în legislația românească Directiva UE 27/2012 a Parlamentului European. În acest context, proiectele de eficientizare energetică din punctul de vedere al iluminatului reprezintă o soluție nu doar pentru conformarea cu cerințele comunitare, ci și pentru eficientizarea costurilor, fie că este vorba despre iluminatul public, instituții sau companii din sfera privată.
Astfel, temele principale ce vor fi abordate în cadrul Lighting Industry Forum 2015 vizează atât strategiile și politicile referitoare la introducerea soluțiilor de iluminat modern în România, cât și efectul implementării de proiecte de iluminat inteligent prin prisma sustenabilității și creșterii eficienței energetice.
Participanţii la eveniment vor fi reprezentanţii la nivel decizional din cadrul autorităţilor naţionale şi locale, furnizori de servicii şi tehnologie, asociaţii profesionale, companii de facility management, parcuri logistice, clădiri de birouri, companii mari consumatoare de energie, finanţatori, consultanţi etc.
Partenerii Romanian Lighting Industry Forum 2015 sunt: Amiras, Luxten, Philips, Recolamp, Energobit Schreder Lighting, Steinel s.a.
Pentru mai multe informații despre agenda evenimentului, accesați: http://govnet.ro/Romanian-Lighting-Industry-Forum-2015