Marii producători de ciment de la nivel mondial, reuniți în World Business Council for Sustainable Development (WBCSD), intenționează să elaboreze un cadru legal denumit Cement Sustainability Initiative (CSI), care să ducă la o eliminarea a emisiilor de dioxid de carbon cu 20-25%, până în 2030.
„Producția de ciment este responsabilă pentru generarea a 5% din totalul de emisii de CO2 de la nivel global. Acest efort colectiv al întregii industrii de ciment arată importanța colaborării în a face tranziția către o economie fără emisii. Toate aceste măsuri pot avea un efect maxim doar dacă vor beneficia de un cadru legal corect și de sprijin financiar”, a declarat Peter Bakker, Președinte și CEO al WBCSD.
Inițiativa Low Carbon Technology Partnership (LCTPi) este formată dintr-un grup de companii care au ca scop reducerea emisiilor de CO2 și implementarea unor legi în acest sens.
Printre numeroasele demersuri identificate de LCTPi se numără extinderea utilizării combustibililor alternativi și a elementelor componente ale cimentului, dezvoltarea de noi tipuri de ciment cu emisii scăzute de CO2, precum și exploatarea de noi metode în procesul de producție a cimentului.
Lista companiilor care susțin planul de acțiune:
- Cementos Argos
- CEMEX
- CRH
- Dalmia Cement
- GCC
- HeidelbergCement
- InterCement
- Italcementi Group
- LafargeHolcim
- SCG Cement
- Secil
- Shree Cement
- Titan
- UltraTech Cement
- Votorantim Cimentos
- West China Cement.