Exploatari de suprafata si subteranUtilaje de cariera si mineritUtilaje pentru construcţii

Instalații de concasare pentru o viață

Acolo unde extracţia pietrei reprezintă o afacere de familie transmisă din generație în generație, experiența cumulată de-a lungul zecilor de ani devine deja o adevărată comoară, și nu numai pentru propria afacere. Un exemplu unic în felul său este dat de grupul Charier din Franța, care numără peste 115 ani de experiență în domeniul exploatării la suprafață.

Cu o forță de muncă impresionantă, în cele 9 site-uri de producție lucrând peste 1.600 de angajați, compania urmărește permanent să-și păstreze competitivitatea pe o piață destul de limitată din cauza căderii înregistrate de economia europeană în ultimii ani. În ciuda premiselor economice destul de negative care apăsau economia
țărilor europene, grupul Charier a decis continuarea politicii de investiții lansată în anul 2007, dezvoltarea pe termen lung fiind, în opțiunea conducerii, unicul mod de a păstra nivelul competitivității constant. Astfel, până în prezent a reușit modernizarea instalațiilor de procesare a pietrei în patru din cele nouă site-uri proprii
de extracție.

Instalațiile de concasare și sortare de la cariera Mariais, situată pe estuarul râului Loire a devenit funcțională în septembrie 2011. Aici Metso a realizat o adevărată operă de artă. Pornind de la cerințele clientului, constructorul a reuşit să înlocuiască o instalație foarte veche montată chiar în partea superioară a suprafeţei de extracţie.
Odată pusă în funcțiune, aceasta a devenit a doua carieră de piatră din cadrul companiei care a primit standardul de mediu ISO 14001.

Extinderea bazei de producție
Totdeauna trebuie făcute alegeri, care vor avea sigur rezultate în viitor, iar într-o afacere de mărimea celei dezvoltate de grupului La Mariais greșelile nu sunt permise. Daniel Leblin, director tehnic, responsabil pentru toate carierele de piatră din proprietatea grupului, responsabil cu dezvoltarea și întreținerea acestora povesteşte despre o astfel de decizie majoră: „încă de la mijlocul anilor 1990 am hotărât să utilizăm utilaje de concasare mobile împreună cu un ansamblu de benzi transportoare.

Cu timpul, a devenit din ce în ce mai clar faptul că avem nevoie de echipamente de înaltă performanță pentru a ne atinge cele două obiective pe care le aveam în plan: o producție de un milion de tone metrice și producerea altor materiale de construcție terțiare, precum nisipul și pietrișul, necesare pieței locale pentru a fi utilizate în procesul de producție al betonului, asfaltului sau prefabricatelor.“

Integrarea stației de sortare – studiu
Piatra extrasă de La Mariais este o rocă granitică, gneiss, cu un index Los Angeles 15 și densitate 2,65, puternic abrazivă, în stare naturală fiind găsită sub formă de blocuri. Performanțele stației, cerute de către beneficiar, au fost în primul rând capacitatea de a produce 600.000 tone metrice la un ritm de lucru săptămânal de 38 ore,
produsul final trebuind să poată fi utilizat la producția de beton, dar și pentru pavarea unor piețe. Amplasarea liniilor tehnologice presupunea și realizarea unei stații
de sortare intermediare, aceasta producând astfel sorturi de piatră noi cu diametru mic, ceea ce până în acel moment nu existase în oferta producătorului francez. Unitatea trebuia să ofere un randament de 170 t/h și sorturi de 0/20.

Conserv area mediului și optimizarea siguranței Stația de sortare a fost gândită cu axe motoare și un sistem de punți retractabile special proiectate pentru ca mecanicii de întreținere să poată deschide sitele de sortare pentru inspecție. Alte pasarele asigură accesul la sistemele de alimentare din tuneluri. Gurile de alimentare pot fi închise ermetic cu ajutorul unui sistem hidraulic ce acționează asupra barelor pentru limitarea gabaritului rocilor; acest sistem reprezintă un ajutor important pentru operatori, dar și pentru creșterea duratei de viață, deoarece în mod normal, acestea sunt deblocate manual cu ajutorul unui ciocan greu.

De asemenea, toate benzile transportoare destinate sorturilor mici (0/2 și 0/4) sunt acoperite cu o prelată specială pentru a evita ridicarea prafului în aer. Ciururile vibratoare sunt integral acoperite cu un capac de metal cu sistem de etanşare Trellex. Pentru ca nici un fir de praf să nu fie evacuat în atmosferă, la ieșirea din stația de concasare secundară au fost instalate filtre de praf, la nivelul benzilor transportoare montate sub ciururi și la nivelul buncărelor pentru sorturi.

Concasoarele sunt etanșate perfect, aici asigurându-se o presiune negativă, particulele de mici dimensiuni fiind aspirate cu ajutorul unor filtre speciale (7.000 mc/h) cu mâneci cu evacuare. Praful este strâns și depozitat în spatele benzilor transportoare.

Un sistem de împrăștiere a apei sub presiune, la 100 bari a fost instalat la evacuarea materialului din stadiul de concasare primară, la nivelul jgheaburilor de descărcare ale concasorului secundar ca și în punctele unde materialul este transferat de pe o bandă transportoare pe alta. Acest sistem modern asigură o perdea de apă
care spală practic atmosfera din jur de orice urmă de praf.

Conceput pentru a rezista
„Acest tip de instalație de ultimă generație poate funcționa cu ușurință treizeci de ani, în regim continuu”-spune Bruno Peix, Șef de Proiect în cadrul grupului Metso. Argumentele sale: „Este concepută funcțional, este simplu de operat, durata de viață depinde de cât de bine este menținută. Din acest motiv oferim contracte de
întreținere care prevăd ca tehnicienii noștri să poată efectua vizite de control regulate și să efectueze operațiuni de întreținere preventivă și reparaţii necesare.”
În anul 2011, numai în Franța, Metso a primit comenzi pentru 10 de unități de procesare noi, complet echipate, precum cel de la cariera La Mariais.

Articole similare

1 din 525