EvenimenteInformaţii la ziNewsOnlineslideUtilaje pentru construcţiiUtilaje terasiere

JCB a lansat noile game de echipamente pentru 2019

La începutul acestei luni, producătorul britanic JCB a invitat presa internațională la JCB World Parts Centre și JCB World Headquarters din Rocester, Marea Britanie, pentru lansarea oficială a celor mai noi și inovatoare game de produse și tehnologii pentru 2019, în cadrul evenimentului JCB International Press Launch.

Toate utilajele au putut fi văzute la lucru în cadrul terenului de teste al producătorului JCB din Rochester UK. Pentru acest an, JCB are în plan să lanseze la nivel intetrnațional nu mai puțin de 35 de noi utilaje și echipamente.

Motoarele JCB Stage V pentru mașinile din gama medie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului a fost lansarea motorului diesel EU Stage V de 3.0 litri dedicat utilajelor din gama medie. Motorul cu 4 cilindri DieselMAX este cu 24% mai mic și 30% mai ușor decât generația anterioară EcoMAX de 4,4 litri, cu toate acestea oferind un cuplu cu 10% mai mare și un comsun redus cu 5%. Noua generație include o tehnologie inovatoare de control al nivelului de particule și de emisii, care combină filtrul de particule diesel (DPF) și cel montat pe sistemul de evacuare (DOC) într-o singură unitate. În plus, întreaga gamă este dotată cu tehnologia Autostop.

Noul motor de 3.0 litri furnizează o putere maximă de 55 kW (74CP) și un cuplu nominal de 440 Nm, la doar 1.150 rpm. Motorul compact produce cu 5% mai puțin dioxid de carbon. Costurile de service și mentenanță au fost, de asemenea, reduse cu 30% datorită intervalelor de service mărite la 500 ore și a dispozitivelor de control automat a presiunii hidraulice.

Noul motor JCB este echipat cu bujii incandescente, pentru o pornire mai ușoară și mai rapidă pe condiții meteo nefavorabile. Motorul este complet integrat cu sistemul telematics JCB Livelink, ce oferă informații de operare vitale în timp real pentru clienți și dealeri. Dimensiunile compacte ale motorului de 3.0 litri le-a permis inginerilor JCB să instaleze motorul și sistemul de post-tratament al gazelor arse chiar și pe utilajele existente în producție, fără a fi necesar un spațiu mai mare pe verticală penru motor, ceea ce permite menținerea unei vizibilități ridicate.
Noul motor Stage V va fi disponibil pe modelele Loadall 531, 535 și 540, buldoexcavatoarelor 3CX, skid steer-urile cu platforme mari și încărcătoare pe șenile, dumperele 6T-9T, RTFL și excavatoarele de 13 tone.

Seria X merge mai departe
Cu ocazia evenimentului de lansare, JCB a prezentat trei noi modele de excavatoare din seria X, din clasa de 13-16 tone, mult-așteptatele modele 131X, 140X și 150X. Acestea vor intra în producție chiar de luna aceasta și se vor alătura modelelor 210X și 220X lansate anul trecut, fiind considerate cele mai rezistente utilaje produse de către JCB, acestea oferind utilizatorului și o productivitate mai mare, un nivel de zgomot redus la nivelul cabinei și un confort deosebit pentru operator.

“Mașinile ideale pentru lucrările de fundații au fost dintotdeauna excavatoarele de 13-16 tone. Sunt simplu de manevrat pe șantier și pot contribui la îndeplinirea de sarcini multiple, de la turnarea betonului până la așternerea stratului de asfalt. Suntem extrem de entuziasmați de introducerea celor trei noi utilaje din seria X care vin în sprijinul constructorilor. Modelele 210X și 220X acoperă  toate cerințele clienților noștri: o putere livrată mai mare la nivelul echipamentului de lucru, durabilitate, confort, ușurință în utilizare, fiabilitate, eficiență, productivitate și serviceabilitate în sectorul de 20 de tone, astfel că sunt încântați să putem aduce acest nou nivel de performanță modelelor nostre de 13 și 16 tone”, a declarat Tim Burnhope, șeful departamentului de Inovație și Dezvoltare.

Noile utilaje din seria X sunt concepute pentru a aduce mai multă robustețe, necesară în special penru activitățile grele de șantier, o productivitate și performanță mărite, combinate cu un nivel îmbunătățit de confort pentru operator și ușurință în utilizare. Acestea oferă oparatorului o cabină mai mare, o reducere a nivelului de zgomot cu până la 68%, eficiență crescură și o creștere a productivității cu 6% tone.

Noile excavatoarele 131X, 140X și 150X înlocuiesc modelele populare JS131, JS130 și JS145. Acestesa sunt cu 80 mm mai late decât modelele anterioare, lucru ce a permis instalarea cabinei de dimensiuni mai mari CommandPlus, disponibilă deja pentru modelul 220X, ce îi oferă operatorului un mediu de lucru spațios și extrem de confortabil. Cabina este dotată cu scaune Grammer cu opțiuni de încălzire și răcire, manete servo montate în scaun, funcții de control noi, un monitor nou de 7 inchi cu meniuri intuitive, și multe alte îmbunătățiri.

Și pentru că JCB este extrem de preocupat de punerea în funcțiune rapidă a utilajelor din seria X, etapele pe care trebuie operatorul să le îndeplinească înainte ca mașina să fie pornită au fost reduse semnificativ. Astfel, utilajul este gata de lucru în doar două secunde de la pornirea motorului.

Cele trei noi modele JCB beneficiază de același aspect exterior agresiv al seriei X, cu rezervorul de combustibil și cel hidraulic montate acum în interiorul panourilor de protecție ale caroseriei. Toate ușile de acces la service au fost dublate cu suprafețe de contact zincate, pentru mai multă durabilitate. Contragreutatea îmbunătățită dispune de două puncte de impact din colțuri și de-a lungul muchiei mai joase, pentru a reduce la un nivel minim posibilitatea deteriorării sale.

Excavatoarele din seria X folosesc același braț cu un design specific JCB, deși modelele 140X și 150X au acum montat un cilindru hidraulic de acționare a cupei mai mare, acesta asigurând o forță mai mare cu 11% , măsurată la nivelul dinților. Pentru a face față eforturilor mai mari de săpare, radiatorul cu ulei hidraulic are acum o suprafață mai mare cu 15%, astfel temperatura lichidului de lucru fiind mai repede redusă la nivel normal, indiferent de locația geografică și condițiile climatice.
Excavatoarele JCB 140X și 150X  sunt echipate cu o pompă hidraulică Kawasaki mai mare, care poate funcționa  optim chiar și la turații reduse ale motorului, ceea ce înseamnă că pentru fiecare litru de combustibil utilizat este acum transportat cu până la 6% mai mult material. De asemenea, un sistem automat de oprire a motorului a fost incorporat pentru a reduce și mai mult consumul de combustibil atunci când mașina nu operează.

Clienții pot comanda acum noile mașini din seria X cu sistemele de conectare incluse din fabrică pentru a putea utiliza sistemele de măsurare automată Topcon, Leica și Trimble, în timp ce excavatoarele pot fi construite din fabrică cu sistemul Steelwrist.

Similare

1 din 1.001