Cu o greutate de operare de la 17.190 kg,WA380-7 prezintă o eficiență îmbunătățită, un consum mai mic de combustibil, confort îmbunătățit al operatorului și maximizarea productivității prin reducerea costurilor de operare.
Cu o putere a motorului de 191 HP (143 kW), încărcătorul WA380-7 este dotat cu motor Komatsu tip SAA6D107E-2 care îndeplinește normele Europene de poluare EU Stage IIIB. Proiectat având la bază platforma motoarelor Komatsu EU Stage IIIA și folosind cele mai noi tehnologii în domeniu în proiectarea de motoare mai puțin poluante, încărcătorul WA380-7 consumă cu 10% mai puțin combustibil față de modelul anterior, încărcătorul frontal WA380-6.
Încărcătorul frontal WA380-7 beneficiază în configurația standard și de un program de întreținere realizat exclusiv de Komatsu, numit Komatsu Care. Primii 3 ani sau 2.000 ore de funcționare se referă la programul de întreținere efectuat de tehnicieni instruiți de către Komatsu, numai cu piese de schimb originale. Komatsu Care oferă până la două schimbări gratuite a filtrului de particule KDPF și o garanție pentru primii cinci ani sau 9.000 ore de funcționare.
WA380-7 este dotat cu ultima versiune a sistemului de monitorizare prin satelit, Komtrax. Astfel, informații precum orele de lucru, locația utilajului, consumul de combustibil, atenționări de funcționare neconformă, sunt transmise de la utilaj, prin tehnologia wireless, către aplicația web a sistemului Komtrax, pentru analizarea lor. Sistemul de monitorizare prin satelit al utilajelor Komatsu crește astfel disponibilitatea utilajelor, reduce riscul de furt al acestora, permite realizarea unui diagnostic corect al funcționării de către distribuitor și asigură un flux de informații extrem de utile pentru realizarea unei activități eficiente și productive.
Noile caracteristici tehnice ale încărcătorului frontal Komatsu includ:
– Motor Komatsu care îndeplinește normele Europene de poluare EU Stage IIIB.
Dezvoltat pe baza tehnologiei Stage IIIA, motorul SAA6D107-E2 asigură emisii de noxe foarte scăzute simultan cu un consum de combustibil foarte redus. Motorul Komatsu Stage 3B utilizează un sistem electronic performant de control pentru a asigura managementul circulației aerului, al injecției de combustibil, al parametrilor de ardere și al funcțiilor post-combustie, în acest mod fiind optimizate performanțele motorului, scăzând emisiile poluante și consumul de combustibil, putându-se asigura diagnostice corecte și prompte ale funcționării motorului.
Lider tehnologic in sistemele hidraulice, Komatsu a conceput și dezvoltat o turbosuflantă cu geometrie variabilă și comandă hidraulică (KVGT) și un sistem de recirculare a gazelor de evacuare (EGR) cu supapă hidraulică, care optimizează fluxul de aer și asigură o durată mai mare de viață a componentelor.
Filtrul diesel de particule Komatsu (KDPF) ține permanent operatorul la curent cu starea sa de funcționare, fără a interfera cu activitățile curente ale utilajului.
Încărcătorul frontal WA380-7 este prevăzut de asemenea cu Sistemul Komatsu SmartLoaderLogic, care asigură un cuplu motor optim pentru orice tip de condiții de lucru. Sistemul Komatsu Smart LoaderLogic ajută la economisirea combustibilului prin reducerea automată a cuplului motorului atunci când încărcătorul nu lucrează în condiții grele (de exemplu se deplasează cu cupa goală). Sistemul funcționează automat fără a afecta operarea, economisind combustibil fără scăderea productivității
– Convertizorul de cuplu de capacitate marita cu sistem de blocare.
Încărcătorul frontal WA380-7 include ca dotare standard un nou convertizor de cuplu de capacitate mărită, cu sistem îmbunătățit de blocare. Acesta oferă o accelerație îmbunătățită și abilitatea de urcare a rampelor, o viteză sporită și un consum de combustibil redus. Funcția de blocare se utilizează în treptele 2,3 și 4 și asigură utilajului o viteză de maxim 40 km/h.
Încărcătorul frontal are o mai mare productivitate in aplicațiile V-cycle (ciclu in V), datorită creșterii forței de tracțiune. Capacitatea crescută de urcare a rampelor permite încărcătorului WA380-7 schimbarea rapidă a treptelor de viteză, datorită accelerației mai rapide. Încărcătorul frontal WA380-7 poate utiliza, de asemenea, trepte superioare de viteză și menține viteze mai mari atunci când lucrează în aplicații de încărcare-descărcare. În majoritatea aplicațiilor, producția crește și consumul de combustibil scade, rezultând o eficiență îmbunătățită.
– Mediu îmbunătățit de lucru.
Noua cabină oferă un mediu confortabil de lucru cu un nivel al zgomotului in interior de numai 68 dB(A), operatorii putând lucra astfel la randament maxim. Parbrizul a fost mărit pentru o vizibilitate optimă, iar comenzile (sistem EPC), sunt integrate în scaunul operatorului. Sistemul de aer condiționat asigură o temperatură precisă și confortabilă ce poate fi setată prin Sistemul de Control al Temperaturii, un radio-CD incluzând două prize de 12 volți, au fost încorporate în interiorul cabinei.
Un nou tip de monitor LCD de 7’’ destinat setării comenzilor, cu display în 25 de limbi, inclusiv limba română. Folosind monitorul, operatorul poate seta foarte ușor funcții precum cea de reducere a turației la relanti sau inversarea sensului de rotație al ventilatorului.
Operatorii pot verifica de asemenea înregistrările operaționale, cum ar fi orele de lucru sau consumul de combustibil; de asemenea, se poate monitoriza filtrul de particule KDPF sau se poate verifica timpul rămas până la revizia următoare. Monitorul oferă opțiunea de utilizare a funcției „Ghid ECO“, ce oferă recomandări pentru reducerea consumului de combustibil. Camera video spate este în configurație standard pe fiecare utilaj, iar monitorul este montat în partea dreaptă a consolei operatorului.
– Versatilitate sporită.
Un compartiment ușor de curățat pentru radiator împreună cu ventilatorul cu inversare automată a sensului constituie un sprijin eficient pentru lucrul în șantiere, unde există un mediu plin de praf, deșeuri, etc.
O manetă multifuncțională nou proiectată include comenzi proporționale pentru acționarea facilă a atașamentelor care necesită o linie hidraulică suplimentară pentru atașamente, debitul de ulei necesar poate fi reglat individual, iar setările personalizate pot fi memorate datorită unei unice interfețe operator – mașină.
– Service și întreținere facilă.
Încărcătorul WA380-7 asigură un acces foarte ușor pentru activitatea de service, reducând astfel timpii și costurile neproductive. Noul model are o capacitate crescută de răcire și un ventilator standard cu inversare automată a sensului de răcire.
Mașina este echipată cu sistemul exclusiv EMMS (Sistem de management și monitorizare a echipamentului), care oferă facilități performante de diagnosticare pentru a asigura operatorului și tehnicienilor de service un sprijin eficient în identificarea și diagnoza defecțiunilor, astfel încât timpii de reparație să fie minimi.
Specificații tehnice
Greutate de operare | 17.910 kg |
Putere motor (ISO 14396) | 143 kW |
Înălțime articulație cupă | 4.095 mm |
Înălțime descărcare (cupă 3,2 mc, cu dinți) | 2.915 mm |
Sarcina de răsturnare cu mașina virată la 370 | 12.890 kg |