Producătorul internațional de utilaje terasiere Komatsu, unul dintre liderii mondiali în domeniu, a prezentat în cadrul expoziției mondiale de la Bauma, Germania, care s-a desfășurat în luna octombrie a anului trecut, lansarea unuia dintre cele mai puternice și versatile utilaje destinate săpării pământului, nou excavator hidraulic PC950-11.
Acest utilaj de înaltă performanță este disponibil încă din anul 2022 pentru piața din Japonia și acum poate fi achiziționat și în Europa. PC950-11 încorporează cele mai noi tehnologii Komatsu la nivelul motorului, sistemului hidraulic de acționare și control, oferind performanțe absolut unice pentru clasa de excavatoare de peste 95 tone. Astfel, productivitatea sa este cu 50% mai mare în paralel cu o reducere a consumului mediu orar cu peste 40%, comparativ cu modelul anterior PC800-8, pe care îl înlocuiește.
Sistemul video integrat de asistență a operatorului KomVision elimină punctele moarte, oferind operatorului o vedere în timp real a zonei din jurul utilajului, astfel reducându-se la maxim riscul de accidente pe șantier. Deoarece pentru Komatsu siguranța oamenilor este pe primul plan, scările de acces spre pasarelele orizontale situate pe ambele părți ale utilajului sunt simplu și mai ales sigur de întreținut, indiferent de starea vremii.
Cel mai nou sistem telematic Komtrax precum și programul de întreținere Komatsu Care destinat clienților săi asigură un nivel înalt de gestionare și asistență a flotei, protejând utilajul inclusiv împotriva utilizării greșite și garantând o activitate eficientă chiar și când se lucrează perioade lungi de timp.
Vince Porteous, Product Manager la Komatsu Europe pentru PC950-11 afirma cu ocazia lansării sale oficiale în Europa că: „pentru această clasă de excavatoare, clienții au ca prioritate principală siguranța pe șantier, urmată îndeaproape de productivitate și costul total pe tonă.” Pornind de la aceste semnale primite de la utilizatorii utilajelor Komatsu de mare productivitate, echipa de dezvoltare a excavatorului de 95 tone a avut în vedere creșterea puterii motorului, urmărind astfel obținerea unor forțe de săpare mai mari, o capacitate de tracțiune la nivelul șenilelor mărită, totul dublat de o durabilitate mai mare în timp, un alt avantaj important pentru proprietar fiind și faptul că astfel crește valoarea de revânzare. Alte calități prin care noul excavator PC950-11 se face remarcat printre utilajele similare de pe piață sunt: accesul ușor și în siguranță în interiorul cabinei, o vizibilitate excepțională a operatorului în jurul utilajului și un consum orar de combustibil incredibil de scăzut.
Motorul Komatsu care îndeplinește cele mai dure norme de poluare existente asigură o ardere eficientă a combustibilului, ceea ce duce nu numai la o reducere a consumului orar dar și emisii reduse de CO2.
Eficient și curat:
– Productivitatea noului excavator pe șenile PC950-11 este semnificativ mai mare comparativ cu modelele anterioare, aceasta fiind asigurată și prin cele trei moduri de lucru care pot fi selectate de către operator în funcție de tipul aplicației de șantier pentru care lucrează: Modul economic, Modul Power și un nou mod Power Plus, care permite utilizarea integrală a puterii dezvoltate de către motorul Komatsu 405kW EU Stage V. Timpul necesar realizării unui ciclu complet de lucru este acum mult mai mic, și deoarece capacitatea cupei este mai mare, productivitatea atinge valori record, fiind mai mare cu până la 48% în comparație cu excavatorul anterior PC800-8.
– Un motor de ultimă generație puternic, circuitul hidraulic modern cu control electronic al debitului care permite optimizarea presiunii de lucru, noul sistem independent de rotire dar și posibilitatea de a selecta cel mai eficient mod de lucru, toate aceste noutăți integrate în noua generație de excavatoare au dus la un consum cu 40% mai redus față de varianta anterioară.
Extrem de fiabil
– Componente trenului de rulare sunt extrem de durabile și eficiente. În mod similar, prin reproiectarea părților principale ale suprastructurii rotitoare, brațului, contra-brațului și trenului de rulare, toate au fost construite pentru a se adapta la creșterea importantă de putere, la o productivitate mai mare, pentru a putea lucra rapid cu noua cupă cu capacitate crescută a excavatorului PC950-11.
– Chiar și pe cele mai grele șantiere, în condiții de mediu extreme, utilajul este proiectat pentru a asigura același nivel ridicat de utilizare eficientă a puterii și să reziste fără probleme la cele mai dure solicitări în condițiile unei utilizări continue pentru perioade lungi de timp.
Întreținere și siguranță
– Punctele de întreținere sunt situate central pe partea superioară a utilajului, accesul făcându-se simplu cu ajutorul unei pasarele largi de întreținere, bine iluminată. O astfel de pasarelă cu spații largi de acces este situată și în fața capotei motorului, operațiunile de întreținere fiind astfel mult mai simple. Ușile laterale sunt acum mai mari, pentru a asigura un acces ușor la echipamentele auxiliare. Două scări de acces la platformele laterale sunt prevăzute atât pe partea dreaptă cât și pe partea stângă, accesul general făcându-se astfel în siguranță.
– Utilajul are prevăzute trei puncte de acces pe partea dreaptă, acestea permițând echipelor de intervenție sau operatorului să ajungă ușor și sigur la partea superioară a acestuia.
– Sistemul KomVision, un produs original Komatsu, format dintr-o serie de camere de înaltă definiție, permite combinarea imaginilor acestora pentru a crea o vedere panoramică a zonei din jurul utilajului, vizibilă pe ecranul monitorului de înaltă rezoluție situat în cabina de comandă. Monitorul poate fi comutat printr-o singură atingere de buton de la vederea panoramică la vizualizare unei singure camere.
Confort First-class
Noua cabină Komatsu SpaceCab™ oferă operatorului în dotarea standard un scaun confortabil cu spătar înalt, cu suspensie pneumatică, cu încălzire și cu cotiere complet reglabile, acesta devenind astfel centrul sistemului de comandă și control al utilajului. Vizibilitatea foarte bună și comenzile ergonomice asigură operatorului un mediu de lucru confortabil, reducând nivelul acestuia de oboseală atunci când lucrează concentrat perioade lungi de timp și crescând implicit gradul de productivitatea al acestuia.
Confortul operatorului este perfect, se poate spune, dacă ținem cont de dotările speciale care au fost incluse pe lângă radioul existent în dotarea standard, precum intrarea auxiliară ce permite conectarea dispozitivelor externe și redarea muzicii în interiorul cabinei. Două prize de alimentare de 12 volți sunt, de asemenea, prevăzute în cabină.
Excavatoarele pe șenile Komatsu au un nivel de zgomot exterior foarte scăzut, în ciuda dimensiunilor și forței de lucru, fiind recomandate și pentru lucrul în spații închise sau în interiorul zonelor urbane. Utilizarea unei izolații fonice de calitate și a unor materiale speciale destinate absorbției zgomotului din exterior fac ca nivelul acestuia să fie în interiorul cabinei similar cu cel al celui dintr-un autoturism, acesta nedepășind 75 dB.