Informaţii la ziNewsOnlineUtilaje terasiere

KOMATSU HB365LC-3, eficiența în dotarea standard

De peste 90 de ani numele Komatsu în domeniul utilajelor de construcții a fost similar cu calitatea dar și cu inovația. Piața utilajelor de construcții din întreaga lume s-a obișnuit însă în ultimii ani cu ideea că tehnologiile viitorului sunt dezvoltate în mare parte de către specialiștii producătorului japonez. Implementarea cu un succes deosebit a tehnologiei Hybrid pe utilajele de construcții reprezintă în prezent una dintre marile realizări ale grupului, nefiind însă singura. Aici trebuie spus că utilajele autonome de transportat de la Komatsu lucrează deja din anii ’90 în minele din Australia, sau că sistemul de monitorizare prin satelit Komtrax, livrat în dotarea standard a tuturor utilajelor, reprezintă deja un standard în domeniu.

Istoria Hybrid începe în iunie 2008, atunci când Komatsu comunica oficial întregii lumi lansarea primului excavator hibrid din domeniu în producția de serie. Succesul înregistrat în zona Asiei, unde a fost prima dată vândut, a fost fulminant, peste 600 de exemplare lucrând pe teren la diverși clienți până la sfârșitul acelui an.  Rezultatele strânse pe teren nu au întârziat să indice faptul că, cu ajutorul noii tehnologii, se înregistrează cele mai mici consumuri de combustibil orare pentru clasa respectivă de utilaje.

Komatsu HB215LC hybrid a adus însă consacrarea tehnologiei în întreaga lume, excavatoarele din clasa de 20 t devenind rapid un nou standard în domeniu. A treia generație de utilaje hybrid, Komatsu HB215LC-2, denumit și “hibridul perfect” a adus în anul 2017 vânzări record, numărul de utilaje vândute în întreaga lume depășind 3.000 de bucăți, în condițiile în care nici una dintre mașini nu a raportat probleme majore în timpul funcționării.

Next Level

Tehnologia de acționare hibridă a mecanismului de rotire în timpul lucrului, prin recuperarea energiei degajate în timpul frânării elementelor mașinii în mișcare a demonstrat din plin calitățile sale, consumul fiind mai redus, în condiții reale de lucru, comparativ cu același utilaj cu propulsie diesel clasică, cu valori cuprinse între 20 și 30%. Astfel, a venit momentul trecerii la următorul nivel…

Anul 2018 aduce noi informații despre tehnologia hybrid: 10 milioane de ore de operare și peste 4.000 de utilaje vândute confirmă fiabilitatea acestei tehnologii. În acest context, Komatsu prezintă în primăvara acestui an, în premieră mondială noul excavator hidraulic hibrid de 36 de tone, Komatsu HB365LC/NLC‐3, un echipament ecologic de înaltă tehnologie.

Komatsu HB365LC/NLC3: consum mai mic cu 30%, capacitate de lucru mai mare

Cum am putea caracteriza pe scurt noul excavator de la Komatsu? Nimic nu este lăsat la întâmplare, totul este studiat și testat pe teren. Să începem cu cele două “inimi“ ale modelului HB365LC/NLC‐3: motorul EU Stage IV ultra-silențios, fiabil și cu un consum optimizat electronic de combustibil. Acesta produce 271 CP, fiind unul dintre motoarele cu cel mai bun cuplu din această categorie de mașini. În plus, modelul hibrid Komatsu HB365LC/NLC‐3 primește în timpul lucrului încă 71 CP în plus, atunci când este nevoie, datorită sistemului revoluționar Komatsu Hybrid.

Performanțele sunt absolut unice pe piață, ne-a explicat dl Răzvan Marcu, Sales&Marketing Manager MARCOM: “Deși motorul de bază este unul normal ca și putere pentru un utilaj din clasa de 30 t, tehnologia originală hybrid dezvoltată de Komatsu oferă performanțe extraordinare, indiferent de utilizarea excavatorului. Astfel, acesta consumă cu 30 – 40% mai puțin decât modelul similar acționat numai cu motor termic, dar capacitatea sa de lucru este la nivelul utilajelor de săpare dintr-o clasă mai mare.

Dar chiar dacă puterea de lucru este mare, rezistența legendară a componentelor sistemului hibrid rămâne la același nivel de fiabilitate care l-a consacrat de aproape 10 ani. Astfel, toate componentele hibrid sunt extrem de durabile, fiind dezvoltate și fabricate exclusiv de Komatsu, fiind acoperite de o garanție specială 5 ani sau 10.000 ore.

La fel ca toate excavatoarele produse de Komatsu, noul utilaj hibrid deține o capacitate mare de ridicare și o stabilitate foarte bună, mișcarea de lucru de rotire fiind rapidă. Pentru o productivitate crescută, debitul hidraulic este optimizat automat, în special în cazul mișcărilor combinate, precum cele de ridicare și rotire, acestea având o viteză mare și, în același timp, asigurându-se toată forța necesară. Astfel, ciclurile de lucru sunt mai scurte și deci productivitatea orară mai mare comparativ cu un excavator cu acționare diesel.

Cele patru utilaje cu acționare hibridă din țara noastră lucrează de aproape trei ani fără nici o problemă tehnică deosebită, conform datelor oferite de către compania MARCOM RMC’94, unicul distribuitor în România al gamei de utilaje pentru construcții Komatsu.

Similare

1 din 941