Informaţii la ziNewsOnlineTransport rutier

Lecția de eficiență Renault Trucks: K și K Xtrem

Dezvoltarea companiei este visul oricărui antreprenor, dar nu toţi reuşesc să îl şi transforme în realitate, mai ales în aceste vremuri, când concurenţa este acerbă, iar linia dintre „câștig” şi „pierdere” este foarte subţire. Rămânerea în „joc” presupune însă investiţii care să eficientizeze activitatea firmei.

Un astfel de exemplu este compania Quinn Building Products, o companie europeană care, în contextul unei scăderi a pieței europene de profil, a decis că este timpul să îşi crească productivitatea şi să îşi eficientizeze operaţiunile. Şi cum face acest lucru? Investind! Compania şi-a propus ca în patru ani să îşi înnoiască toată flota de camioane, ca să fie cât mai competitivă pe piaţă, şi a cumpărat deja mai multe camioane Renault K 8×4 de 50 de tone şi Renault C 10×4 de 39 de tone.

De la K…

Cele patru basculante K480 au fost furnizate de către dealerul Renault Trucks din Irlanda de Nord şi sunt echipate cu motorul de 13 litri, cutie automată şi sistem de frânare Optibrake + retarder. Suspensia celor patru camioane din oţel de înaltă rezistență este formată din trei foi pe axa faţă şi 11 foi pentru axele spate. Astfel, camionul poate transporta cu 6-8 tone mai mult la fiecare drum, având o capacitate de încărcare totală de 34 de tone. Ele fac parte dintr-o flotă de 26 de camioane care au sarcina de a transporta 1,4 milioane de tone de calcar şi piatră de la carieră Swanlinbar până la staţia de producere a cimentului din Ballyconnell.

… la K Xtrem – mai puține camioane, mai mult material

Şi nu e deloc uşor să găseşti un camion care să corespundă criteriilor atunci când vorbim despre transporturi de 50 de tone. „Totul are legătură cu productivitatea. Avem deja camioane care transportă între 35 şi 42 de tone, dar am vrut mai mult. Am vrut să trecem la 50 de tone. Aşa am ajuns la K Xtrem. Cele mai multe dotări ale acestor camioane sunt standard, dar diferenţa o face capacitatea de încărcare. Fiecare maşină face 12-14 drumuri prin munţi, iar capacitatea lor ridicată a dus la creşterea productivităţii cu 100 de tone pe zi. Pentru fiecare camion! Este chiar impresionant! Intenţionăm să înlocuim toată flota, iar productivitatea camioanelor din seria K ne permite să reducem numărul total de camioane, să rămânem la 20. În plus, cutia de viteze automată Optidriver i-a impresionat pe şoferi, deşi ştim cu toţii că nu este uşor să faci asta atunci când camionul lucrează pe terenuri dificile. Un alt atuu al acestor maşini este consumul de carburant… Foarte impresionant!”, susţine Gearoid Gilheany, managerul de transport al companiei Quinn Building Products.

Şi pentru că transportă saci de ciment şi cărămizi prin toată Irlanda, compania a cumpărat şi două Renault C380 10×4 de 39 de tone. Acest model le permite funcţionarea cu cinci axe atunci când au transporturi în Sud şi trecerea la 32 de tone atunci când lucrează în Nord. Camioane sunt echipate cu o axă liftantă, una viratoare şi o macara Palfinger PK 18001L şi pot transporta cu patru tone mai mult faţă de cele standard. „Acest camion cu cinci axe a dus la creşterea capacităţii de transport cu 22,5% la fiecare încărcare. Asta înseamnă productivitate îmbunătăţită şi mai puţine curse, deci o eficientizare a costurilor.”, mai spune Gearoid Gilheany, managerul de transport al companiei Quinn Building Products. Toate operaţiunile de mentenanţă a celor 150 de camioane şi 150 de trailere se desfăşoară în atelierul firmei. Chiar dacă se află la o distanţă de 90 de mile faţă de Belfast sau Dublin, mecanicii Quinn Building Products au parte de tot sprijinul Renault Trucks, având la dispoziţie piese de schimb care sunt livrate în aceeaşi zi sau cel mult în următoarea.

Articole similare

1 din 927