Informaţii la ziMasini de ridicatNewsOnline

Liebherr extinde gama de macarale pe pneuri cu seria LRT

Macaralele mobile pe pneuri cu o singură cabină sunt destinate exploatării pe orice tip de teren, se pot deplasa cu sarcina în cârlig, conţin sisteme automate care analizează în fiecare moment stabilitatea mașinii și siguranţa acesteia în timpul manipulării, inclusiv prin atenuarea mișcărilor la deplasarea cu sarcină în cârlig, putând fi considerate cu ușurinţă adevărate bijuterii tehnologice.

Deși până de curând se părea că epoca macaralelor mobile pe pneuri a trecut, cererea pentru acest tip de utilaje scazând la nivel mondial, se pare că în ultima vreme lucrările complexe desfășurate pe terenuri neamenajate impun din ce în ce mai mult, din motive economice și tehnice, utilizarea acestui tip de echipamente de ridicat.

Creșterea cererii a dus automat la un răspuns pozitiv din partea marilor producători mondiali de echipamente de ridicat, Liebherr anunţând deja că are în producţie primele macarale de acest tip.

Liebherr îşi extinde gama de macarale mobile pe pneuri cu unele pregătite să facă faţă și celor mai dificile terenuri. Noua gamă LRT (Liebherr-Rough-Terrain Cranes), formată din modelele LRT 1090-2.1 şi LRT 1100-2.1, va putea fi văzută pentru prima dată de public în martie 2017, în Las Vegas, la expoziţia de utilaje de construcţii Conexpo.

Tehnologiile Liebherr revoluţionează macaralele LRT

Liebherr, unul din producătorii de top în domeniul macaralelor mobile pentru toate tipurile de teren LTM (Liebherr All-terrain Cranes) şi a celor pe şenile LR (Liebherr Crawler Cranes) îşi suplimentează astfel gama de utilaje cu o serie de echipamente de ridicat care însă nu este total nouă pentru producătorul german, acesta având în fabricaţie astfel de echipamente în perioada anilor ’80-’90. Cu toate acestea, înainte să înceapă dezvoltarea noilor produse, Liebherr a studiat atent piaţa. Au fost realizate nenumărate studii şi analize, în special în America de Nord, iar principalele aspecte luate în calcul au fost siguranţa şi ușurinţa în operare. Astfel, noile macarale mobile pe pneuri LRT, de 90, respectiv 100 de tone, au la bază acelaşi concept tehnic. Șasiul şi placa turnantă sunt aproape identice, dar marile diferenţe se văd la dimensiunea (lungimea) şi sisistemul de telescopare utilizat pentru braţul telescopic, la sistemul de contragreutăţi şi, per ansamblu, la capacitatea de ridicare a macaralei.

Ambele modele sunt dotate standard cu sistemul de calare cu geometrie variabilă – VarioBase® – care monitorizează sistemul de calare, controlează stabilitatea mașinii în fiecare moment și care salvează toate informaţiile în calculatorul de comandă şi control al macaralei LICCON atât la funcţionarea macaralei în șantier pe calele hidraulice, cât și la deplasarea pe roţi. Acelaşi LICCON monitorizează şi contragreutăţile sau unghiul de înclinare al braţului telescopic în timpul lucrului. Sistemul de calare cu geometrie variabilă – VarioBase®, dezvoltat de Liebherr și prezent deja la restul gamei de macarale mobile existente, a contribuit decisiv la creșterea siguranţei în exploatarea acestui tip de echipament de ridicat, deoarece permite extinderea fiecăreia dintre calele hidraulice ale sistemului de calare al macaralei în mod independent, la lungimi diferite. Ridicarea de sarcini este controlată de limitatorul momentului de sarcini prin intermediul calculatorului de comandă şi control al macaralei LICCON, care calculează precis capacitatea maximă de ridicare a macaralei pentru poziţia curentă în care aceasta se află. Acest lucru conduce la prevenirea accidentelor cauzate de o eroare umană în timpul procesului de ridicare sarcini. VarioBase® oferă, de asemenea, o mai mare flexibilitate în șantier. Prin urmare, capacitatea de ridicare crește mai ales atunci când ridicarea se face în raza de lucru situată deasupra calelor hidraulice ale sistemului de calare, atunci când macaraua poate ridica și sarcini rezervate în mod normal pentru o clasă imediat superioară macaralei folosite.

Tehnic LRT – informaţii practice

Dacă este vorba de siguranţă și eficienţă, Liebherr nu trece cu vederea nici un element. Astfel, confortul operatorului reprezintă un element de bază pentru o productivitate ridicată și o manipulare a sarcinilor fără accidente. Din acest motiv, noua cabină este cu 220 de milimetri mai lată decât cabinele standard existente pe piaţă. În plus, poate fi înclinată pe spate atunci când se lucrează cu greutăţi la înălţimi mari. Comenzile sunt simple, intuitive, aşa că operatorul nu trebuie să se concentreze decât la munca sa, la ridicarea sau coborârea sarcinii. Cabinele au fost dotate standard şi cu o ladă frigorifică, o priză USB şi multe spaţii de depozitare. În plus, în echiparea standard, la exterior au fost amplasate numeroase mânere, scări şi cutii pentru accesorii, inclusiv pentru suporţii de lemn sau pentru cârligul macaralei.

Cele două macarale LRT sunt primele macarale mobile care corespund, simultan, mai multor standarde de siguranţă: ANSI B 30.5 (SUA), EN 13000 (UE), AS (AUSTRALIA) şi GOST (RUSIA).

Nu există nici o deosebire între ţările care au diagramele de sarcină la 75% cu cele de 85%. Șuntarea echipamentelor de siguranţă este prevenită. Liebherr, este cunoscut în acest sens, ca un pionier în industria echipamentelor de ridicat.

Noile macarale Liebherr LRT sunt puternice, robuste şi cu excelente capabilităţi off-road, fiind echipate cu motoare diesel Cummins care respectă cele mai noi standarde de poluare. Motorul dezvoltă 194 kW (264 CP)cu un cuplu maxim de 990 Nm. Cutia de viteze powershift cu șase trepte de la DANA şi anvelopele de dimensiuni mari, 29.5 R25, asigură o tracţiune excelentă pe orice tip de teren, oricât de dificil ar fi. Viteza maximă de deplasare este limitată la 25 km/h. Echipate cu toată contragreutatea, aceste macarale au o greutate totală sub 55 de tone, sau pot avea o greutate totală sub 40 tone dacă sunt fără contragreutate și fără echipament adiţional. Aceasta înseamnă că noile macarale mobile pe pneuri din gama LRT (Liebherr-Rough -Terrain Cranes) pot fi transportate oriunde în lume cu costuri de transport reduse. Odată ajunse pe șantier, macaralele LRT 1090-2.1 şi LRT 1100-2.1 pot începe munca într-un timp foarte scurt. Macaraua de 100 de tone are un braţ telescopic de 50 m lungime, fiecare secţiune a acestuia putând fi extinsă separat prin intermediul sistemului de telescopare „Telematik”. Sistemul de telescopare pentru acest model nou de macara mobilă pe pneuri din gama Rough Terrain este simplu și asigură o utilizare prietenoasă, precum și capacităţi de ridicare excelente pentru toată aria de lucru prin două moduri principale de telescopare, „Strong” şi „Long”. Cele 14 tone de contragreutate alemodelului LRT 1100-2.1 asigură o bună stabilitate. Capacitatea de ridicare a modelului LRT 1100-2.1 este cu aproximativ 15% mai mare decât cea a modelului LRT 1090-2.1, care are numai 12 tone de contragreutate. LRT 1090-2.1 are un braţ telescopic de 47 m, iar sistemul de telescopare constă într-un cilindru hidraulic cu acţiune dublă și un mecanism de extindere cu cablu. Ca și în cazul modelului precedent, braţul telescopic poate fi extins cu ușurinţă prin cele două moduri principale de telescopare, „Strong” şi „Long”. Mecanismul de extindere pentru ambele modele de macara a fost proiectat pentru capacităţi de ridicare mari ale braţului telescopic. Al doilea troliu și o rolă tip „creastă de cocoș” sunt incluse pe mașina de bază în echiparea standard, pentru operarea cu două cârlige. Opţional, braţul prelungitor suplimentar dublu cu zăbrele de lungime 10.5 – 19 m poate fi instalat pe braţul telescopic. Acesta poate fi montat la un unghi de 0°, 20° sau 40°.

 

Similare

1 din 927