Informaţii la ziNewsOnline

Melker Jernberg este noul președinte al Volvo Construction Equipment

Marele producător Volvo Construction Equipment are un nou președinte și un nou membru al bordului executiv din cadrul Volvo Group, în persoana lui Melker Jernberg.

Născut în anul 1968, Melker Jernberg ocupă în prezent funcția de președinte și CEO al companiei suedeze Höganäs AB. Anterior, acesta a avut funcția de Vicepreședinte Executiv și Șef al Zonei de Business EMEA, tot în cadrul marii companii suedeze producătoare de oțel SSAB.

Noul președinte al Volvo Construction Equipment își va prelua atribuțiile începând cu data de 1 ianuarie 2018, înlocuindu-l astfel pe Martin Weissburg care, din motive familiale, a decis să se mute înapoi în Statele Unite ale Americii, unde va activa ca Senior Advisor pentru Martin Lundstedt, Președintele și CEO-ul Grupului Volvo. Martin Weissburg își va desfășura activitatea în Greensboro, Statele Unite ale Americii.

“Datorită calității de lider de care a dat dovadă, Martin Weissburg a reușit să îmbunătățească performanța companiei Volvo Construction Equipment și va continua să ocupe funcții importante în cadrul Grupului Volvo. Acesta va rămâne în actuala funcție până la finele anului 2017 când va prelua noua poziție, alături de mine, în cursul primului trimestru al lui 2018”, a declarat Martin Lundstedt, Președinte și CEO al Grupului Volvo.

Articole similare

1 din 932