Metso Outotec a lansat o nouă platformă digitală și un set de instrumente virtuale pentru a susține, eficientiza și dezvolta serviciile sale oferite clienților pe teren. Implementarea globală a noii soluții digitale Field Service Management (FSM) a început în 2021; în prezent, aproximativ 1.000 de profesioniști specializați în activitatea de service folosesc acest sistem în activitatea lor zilnică. Platforma de lucru ajută specialiștii Metso Outotec în activitatea lor, oferind astfel clienților o activitate de service de înaltă calitate, îmbunătățind în același timp eficiența operațiunilor lor interne.
„Clienții noștri au încredere în cunoștințele și competențele tehnologice ale experților noștri. Astfel, când un client trimite o solicitare de asistență de service pe teren, are încredere că va obține cea mai bună rezolvare a problemelor sale, o rezolvare în timp util, în siguranță, și de înaltă calitate. Pentru a ne atinge ambiția de a fi furnizorul de servicii preferat în domeniul nostru, ne dezvoltăm continuu capacitățile de intervenție pe teren. Platforma digitală Field Service este deja implementată pe scară largă și primim permanent un feedback foarte pozitiv de la clienții și tehnicienii noștri”, spune Martin Karlsson, Senior Vice President, Professional Services, Metso Outotec.
Oferta de service pe șantier oferită de Metso Outotec răspunde tuturor cerințelor clienților legate de întreținere, reparații și recondiționare, în plus sprijinindu-i în obținerea celor mai bune performanțe de la utilajelor lor, pe tot parcursul ciclului lor de viață. Metso Outotec are o prezență extinsă pe teren formată din peste 3.000 de profesioniști de service și 140 de centre de service aproape de locul unde își desfășoară activitatea clienții.
Aceeași înaltă calitate a serviciilor prin noua platformă Field Service
Noua platformă unifică și simplifică modul în care operațiunile de service pe teren sunt planificate și executate. Organizarea activităților de service pe o singură platformă asigură furnizarea unui serviciu consistent de înaltă calitate clienților atât la fața locului, cât și online, îmbunătățind în același timp eficiența și transparența operațiunilor interne.
Pentru clienți, acest sistem asigură o informare clară datorită conexiunilor la distanță digitale. Informațiile despre acțiunile în desfășurare în timpul unei vizite pe un șantier sunt partajate în mod fiabil și în timp real. Clientul poate verifica și confirma comenzile și intervențiile prin intermediul dispozitivelor proprii mobile, precum telefon sau calculator. Tehnicianul poate crea imediat tot cu ajutorul platformei unice un raport preliminar de vizită la fața locului destinat clientului și un raport tehnic complet ulterior.
În plus, aplicația de inspecție digitală înglobează informațiile obținute prin inspecția electronică, oferind un sprijin important tehnicienilor din service în momentul efectuării inspecției utilajelor, putând astfel realiza un raport rapid, la fața locului, a posibilelor probleme critice.
În plus, platforma permite o conexiune excelentă la distanță între tehnicienii de service și clienți. Pe lângă asistența de la distanță și inspecțiile video, utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi realitatea augmentată (AR), devine acum posibilă. Acest lucru sprijină obiectivele de sustenabilitate ale Metso Outotec, prin reducerea deplasărilor inutile, crescând capacitatea echipelor de service de a rezolva problemele tehnice apărute încă de la prima intervenție.