Informaţii la zi

Noile condiții speciale propuse readuc echilibrul între antrepenori și beneficiari

București, 29 Septembrie 2014 – Implicațiile în practică ale noului set de condiții speciale, privitoare la contractele asociate proiectelor de investiții în infrastructura de transport, propus prin inițiativa comună a Ministerului Transporturilor, FIDIC si Ministerul Fondurilor Europene au fost dezbătute la Romanian Infrastructure 2014 for Romanian Statutory Contract Users, evenimentul organizat de către GOVNET Conferences.

Noul set de conditii contractuale care se așteaptă să intre în vigoare în perioada următoare vine să readucă echilibrul specific Contractelor elaborate de FIDIC, implementând în egală măsură specificul legislației românești relevante, principala problemă semnalată în cei peste trei ani care au trecut de la introducerea lor.

Astfel vor fi coordonate prevederile contractuale în materia recepției cu cele legale, așa cum sunt stabilite prin HG 273/1994. Clauzele de plăți sunt modificate în conformitate cu ultimele prevederi în materia penalităților pentru întârzierea la plată. Limitările prevăzute anterior legate de Pretul Contractual care în Contractele Statutare nu poate depăși Valoarea de Contract acceptată cu mai mult de 10 procente au fost excluse. Totodată, Clauza de Variații este modificată și armonizată cu cerințele legislației în zona achizițiilor publice, la fel ca prevederile legale în materia analizei tehnico-economice a investiției, precum și cele referitoare la verificarea proiectelor de verificatori autorizați cu prevederile ce vizează aprobarea documentelor de proiectare.

Pe lângă aceste noi clauze și efectele anticipate în urma implementării lor în legislația românească, discuțiile au urmărit o abordare din punct de vedere practic a acestor contracte, respectiv dimensiunea financiară în raport cu prevederile legale și fiscale, strategii de administrare a contractelor, dar și aspecte extrem de importante legate de soluționarea litigiilor rezultate între părțile contractuale: prevenirea disputelor și metode alternative de soluționare a lor, procedurile Comisiilor de Adjudicare a Disputelor, rezolvarea disputelor prin arbitraj, elemente practice în arbitrajele Camerei de Comerț Internaționale (ICC).

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai CNADNR, ICC, ANRMAP (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice, CNSC (Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), CFR, firme de avocatură, companii care dezvoltă proiecte de infrastructură, ingineri consultanți.

Partenerii conferinței organizate cu suportul Universității de Drept din București sunt: Leaua & Asociații, Rațiu & Rațiu, Schoenherr & Asociații, Șoimulescu & Soltan si Zamfirescu Racoti & Partners. 

Articole similare

1 din 838