Revoluția în domeniul camioanelor se numește EURO 6. Niciodată camioanele nu au fost mai eficiente și nici nu au oferit beneficii atât de mari utilizatorilor, iar meritul revine marilor producători, care au investit bani și mai ales, multă inteligență și creativitate în noile generații care acum sunt lansate pe piață.
Mercedes-Benz este însă probabil primul producător mondial de camioane care nu numai anunță o serie nouă de camioane extrem de eficientă din punctul de vedere al consumului sau al productivității, dar și oferă garanția afirmațiilor sale, chiar și pentru noile generații de camioane, abia lansate. Planul său, conceput din timp, clar ca și organizare și eficiență, dar extrem de laborios în realitate, are ca piesă de rezistență modelul Mercedes-Benz ACTROS, acesta convingând transportatorii din România, dar și din întreaga Europă că noile camioane EURO 6 sunt mai bune ca niciodată.
Această strategie reprezintă un succes, dacă ținem cont că în ultimii doi ani, chiar dacă mediul general economic din Europa a fost unul dificil, numai în România au fost vândute peste 500 de camioane Actros, destinate în principiu transportului comercial pe distanțe lungi, dintre acestea un procent de 20% fiind camioane ce îndeplinesc normele de poluare EURO 6. Aceste informații au fost dezvăluite pentru prima dată în cadrul unei conferințe desfășurate cu ocazia lansării oficiale în România, la mijlocul lunii octombrie, a noilor game de camioane Antos, Arocs şi Atego, de către domnul Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks, Mercedes-Benz România.
Producătorul german deținea încă de acum câțiva ani tehnologia necesară producerii unor motoare care să asigure nivelul redus de poluare impus de normele EURO 6. Însă, păstrarea gamelor de camioane de atunci și integrarea în structura acestora a noilor motoare, nu îndeplinea conceptul de bază al producătorului Mercedes-Benz, și anume acela de a oferi totdeauna clienților săi cel mai bun cost de exploatare. Se poate spune că hotărârea de a crea o nouă generație de camioane a fost luată cu mult înainte de intrarea în vigoarea normelor de poluare EURO 6.
Noua generație de camioane Mercedes-Benz
Procesul de proiectare și construcție a noii generații de camioane complet noi a fost pentru Mercedes-Benz Trucks cel mai amplu proces de înlocuire a unei game din istoria mărcii, pornind de la îndeplinirea standardelor de poluare EURO 6, în condițiile asigurării acelorași costuri reduse de exploatare pentru clienți.
Acesta a fost punctul de dezvoltare a unui mod de acțiune prin care clienții, firmele de transport, s-au convins de rentabilitatea noii generații de vehicule Mercedes-Benz: „în urmă cu doi ani, când noul Actros a fost lansat pe piață pe plan internațional, noi am decis să îl susținem și să îl promovăm punând în valoare toate atributele și atuurile tehnologice ale acestuia. Astfel, la finele lui 2011 am decis să le asigurăm clienților, care au achiziționat acest camion, un program integrat de evaluare a modului și stilului de conducere al șoferului, completat de un training pentru aceștia. Acest lucru a fost posibil datorită dotării în standard a noului Actros cu sistemele telematice EcoSupport FleetBoard®.
Această tehnologie de vârf, împreună cu recomandările noastre, le-a permis clienților să obțină rezultate foarte bune în ceea ce privește performanța camioanelor și nivelul profitabilității lor.“ O strategie care s-a dovedit câștigătoare, dacă ținem cont de numărul de camioane Actros vândute în ultimii doi ani, și care acum are rolul de a susține vânzările pe piața din România a noilor game de camioane EURO 6, lansate în luna octombrie mla Poiana Brașov: Antor, destinat distribuției de mărfuri grele pe distanțe scurte pentru aplicații on-road, Arocs care înlocuiește întreaga gamă de autovehicule pentru construcții, destinat aplicațiilor off-road cât și on-road pentru distribuția materialelor de construcții, dar și pentru transporturi specializate și agabaritice, și noul Atego pentru distribuția pe distanțe scurte sau cu aplicație urbană.
AROCS – eficiență în construcții
Cum se calculează eficiența unui camion care lucrează în cea mai mare parte a timpului în condiții off-road de șantier? De obicei, prin rezistența sa în timp la uzură și timpi cât mai reduși pentru activități de service neplanificate. Până de curând, consumul de combustibil, care aici se calculează la oră și nu la număr de kilometri părea imposibil de redus, datorită vitezelor mici de deplasare, terenului neamenajat pentru transport și sarcinilor mari.
Noua gamă AROCS de camioane pentru construcții demonstrează acum că acest punct de vedere poate fi schimbat, reducerea consumului de combustibil, indiferent de condițiile traseului, printr-o utilizare eficientă a camionului pot fi controlate direct datorită sistemului EcoSupport FleetBoard®. Acesta este prezent în varianta standard, oferind un suport real șoferului pentru ca acesta să-și poată îmbunătăți stilul de condus și să îl adapteze condițiilor de șantier. Mercedes-Benz România oferă la rândul său, suportul tehnic necesar unei bune pregătiri a conducătorilor auto, economiile obținute din reducerea consumului de combustibil fiind mari, deoarece în condiții de șantier un camion consumă într-o oră mult mai multă motorină decât unul care rulează pe o autostradă cu 80 km/h.
Modelul Arocs, configurat special pentru transport în domeniul construcţiilor, ilustrează cât de puternic, robust şi eficient arată un vehicul pentru construcţii la nivelul anului 2013. Având un cuplu ridicat, motoare care se bazează pe tehnologia BlueEfficiency, cu o gamă de puteri cuprinsă între 175 kW (238 CP) şi 460 kW (625 CP), şasiu robust, design îmbunătăţit al suspensiei şi şasiului, Arocs se remarcă printr-o capacitate excepţională de transport de încărcături grele. Prin diversitatea configuraţiilor, Arocs poate acoperi cerințele oricărei activități, de la transport pe şantiere de construcţii (45% din activitatea de transport în construcţii, conform unui studiu realizat recent printre clienţii din domeniu din Europa), având o greutate maximă admisă de până la 41 de tone, până la transport materiale de construcţii (30%) şi transport beton (15%). În mod special, în domeniul betonului, Arocs setează standardul cu varianta sa optimizată pentru greutăţi, „Loader”, având un volum al transportului de 8 metri cubi.
Arocs Grounder vine în întâmpinarea clienţilor care doresc un nivel ridicat de stabilitate şi robusteţe pentru utilizarea off-road. Din punct de vedere al eficienţei şi grijii faţă de mediu, acesta beneficiază de cele mai ecofriendly tehnologii de control al emisiilor, în concordanţă cu Euro 6, şi de o reducere a consumului de combustibil de până la 5%.