Informaţii la ziNewsOnlineTransport rutier

Noua generație de camioane MAN, gata să cucerească șantierele

Da, am fost acolo… la această lansare mondială. De fapt, aș fi dorit să fiu și fizic, dar nu sa putut… așa că am stat cu toții fiecare ziarist european acreditat, acasă sau la birou, și am primit acces direct la o serie de evenimente care s-au desfășurat pe parcursul a două zile la sediul MAN din Germania, dar și în alte locații.

Pot spune că MAN nu a făcut aceste prezentări video în direct oricum… ci la un nivel profesional care să îl reprezinte. Deci, am asistat probabil și la o lansare mondială unică în ceea ce privește evenimentele on-line de acest tip.

Multă muncă și tehnologie, dar a meritat, deoarece am avut parte de un adevărat spectacol: prezentatoarea profesionistă avea invitați atât în studio, cât și pe teren, care puteau intra din orice parte a lumii în direct. În plus, nici noi nu am fost simpli telespectatori, deoarece puteam pune întrebări, evident în scris, la care am primit și răspunsuri după încheierea suitei de prezentări. Și, un alt avantaj al transmisiilor on-line, chiar și live: dacă am rata o prezentare, puteam să revedem înregistrarea sa.

Diferite subiecte, legate de camioane, transport persoane dar și tehnologiile și combustibilii viitorului. Două zile fascinante dar… am rămas totuși cu un regret de vechi ziarist: nu am putut să simt nici vibrațiile motorului în volan și nici să mă joc cu camionul, măcar pe terenul de teste. În schimb, informațiile primite au acoperit tot ceea ce aș fi dorit să întreb, sau poate nici nu m-am gândit că deja sa inventat și este deja pe șosele..

„Pur și simplu camionul meu”

Autocamioanele MAN pentru construcții și orice alte aplicații ce necesită tracțiune integrală îi câștigă de la prima cheie pe șoferi prin eficiența lor remarcabilă și capacitățile lor tehnice. Există o varietate extrem de mare de aplicații în care pot fi utilizate vehicule de construcție: de la șantierele mari de construcții, la structuri specializate pentru reciclare și eliminarea deșeurilor, la livrarea materialelor de construcție direct către clienții finali. Sunt doar câteva exemple.

În prezent, cerințele pentru camioanele standard din industrie, cum ar fi basculantele, skip-loadere multifuncționare, camioane cu macara sau echipamente specializate, cum ar fi malaxoare și pompe de beton, sunt deosebit de mari. De asemenea, de la acestea așteptările proprietarilor sunt pe măsură:  trebuie să poată să se deplaseze pe drumuri asfaltate cu viteză maximă și cu un consum cât mai mic, să fie flexibile din punctul de vedere al sarcinilor transportate și să se integreze în orice tip de șantier pentru a putea încărca/descărca în orice condiții. În plus,  trebuie să se dovedească a fi extrem de robuste pentru a îndeplini cele mai grele sarcini atunci când sunt folosite pe șantier. Cu alte cuvinte, aceste camioane trebuie să fie disponibile pentru orice activitate 100%.

Ținând cont de aspectele de mai sus, putem spune că noua generație de camioane MAN a fost proiectată astfel încât să poată fi adaptată cerințelor specifice diferitelor ramuri din segmentul construcții. Șoferul este totdeauna în centrul atenției, iar acest lucru este transmis și prin sloganul noii generații: „Pur și simplu camionul meu”: atunci când un șofer conduce pentru prima dată un camion MAN, acesta ar trebui să fie primele sale cuvinte. Din acest motiv, specialiștii MAN au implicat în activitatea de dezvoltare a noilor camioane peste 700 de șoferi, simulatoare de conducere și studii de traseu, le-au prezentat acestora diferite soluții prototip pentru viitoarea generație de camioane, totul pentru a înțelege cât mai bine cum trebuie să arate camionul viitorului.

Feedback-ul profesioniștilor și cerințele lor personale pentru locul de muncă au fost luate în considerare atunci când designerii au proiectat noua serie de camioane. Confortul la volan, sistemele de asistență și securitate și designul au fost concepute pentru a fi ușor de utilizat și practice. În plus, MAN este un partener deosebit de competent și puternic pentru transportatori, deoarece poate oferi soluții integrale pentru toate cerințele de transport pe segmentul construcțiilor.

Camioanele MAN se remarcă, de asemenea, datorită eficienței și rentabilității remarcabile. Cu noile MAN TGL, TGM, TGS și TGX, clienții din industria construcțiilor se pot baza și pe un serviciu post-vânzare perfect coordonat și complementar, care garantează disponibilitatea permanentă a vehiculului pentru activitatea de șantier.

Noile camioane de construcții MAN – șoferul în centrul atenției

Nou camion MAN poate fi recunoscut de la prima vedere, indiferent de model, datorită designului unic, deosebit, extrem de modern.

De exemplu, designul noii barei de protecție din oțel din trei părți, ușor de reparat, inspiră putere și robustețe, făcând parte integrantă din grafica noului camion. Același lucru este valabil și pentru farurile originale, construite modular, ce au o tehnologie LED bazată pe un brevet de ultimă oră.

Când vine vorba de a intra și ieși din camion, șoferii de basculante, dar și colegii lor din alte sectoare de construcții cunosc cel mai bine cât este de problematic, mai ales atunci când plouă puternic sau ninge. Camioanele au nevoie de o gardă la sol înaltă, din acest motiv intrarea și ieșirea din cabină poate fi asemănată cu o sesiune de alpinism. Așadar, generația actuală MAN oferă acestora o surpriză plăcută, un nou tip de trepte, mai late și poziționate mai aproape de decupajul roții, permițând o urcare mai ergonomică și mai sigură în cabină. Cea mai joasă treaptă, care se poate deteriora adesea în timpul călătoriilor off-road, este acum batantă. Clemele de fixare sunt realizate dintr-un material elastic, astfel încât să se poată deforma atunci când ating pământul și apoi să revină la forma lor originală după impact. Celelalte trepte sunt realizate dintr-un plastic negru deosebit de rezistent la intemperii și au o margine de răzuire pentru tălpi murdare. Aceasta înseamnă că este mult mai ușor acum să menții cabina curată. De asemenea, șoferul poate intra în cabină mult mai ușor datorită unghiului mare de deschidere a ușii, care poate fi deschisă acum până la 89 grade. Dacă este nevoie, intrarea în cabină poate fi luminată.

Când șoferul intră în cabină, este întâmpinat de un interior primitor format din diferite nuanțe gri, la modă. Suprafețele arată practice, robuste și ușor de întreținut. Nuanța modernă, atemporală, de gri, este prezentă în toate zonele. Dacă preferați culori mai calde, interiorul cabinei poate fi colorat Desert Beige, o nuanță deschisă, nisipoasă.

Scaunul poate fi poziționat rapid și simplu, deoarece se poate deplasa înainte și înapoi pe o distanță cuprinsă între 50 și 230 milimetri, iar înălțimea scaunului poate fi reglată în intervalul de 120 milimetri. Aceasta înseamnă că, indiferent dacă șoferul este înalt sau de statură mai mică, poate sta într-o poziție confortabilă.

Noului volan multifuncțional ia în considerare și el nevoile șoferilor de dimensiuni diferite. Pentru a asigura o poziție individuală și confortabilă, înălțimea lui poate fi reglată și în intervalul de 110 milimetri. Poziția de conducere poate fi modificată în intervalul de la 20 ° la 55 ° și poate pune șoferul într-o poziție similară cu poziția în care s-ar afla dacă ar conduce o mașină. Când vehiculul este parcat, volanul poate fi complet împins înainte pentru a oferi șoferului mai mult spațiu atunci când coboară din cabină. Când este utilizat pentru cea mai importantă funcție a sa, direcționarea camionului, volanul oferă un confort maxim de funcționare. Datorită grosimii volanului, care variază în anumite locuri pentru a-l face mai ergonomic, el stă confortabil în mâinile șoferului, iar butoanele multifuncționale sunt așezate în mod optim și logic.

Similare

1 din 922